Partea a doua

După cum bănuiţi, ceea ce aţi citit în prima parte a articolului nu reprezintă întregul text al numitelor Protocoale. Dar, merită subliniat că documentul mai conţine linii de acţiune asemănătoare, pe capitole, privind: Funcţia războaielor, Controlul prin educaţie, Controlul asupra lojilor masonice şi Moartea ca soluţie de neocolit pentru rezolvarea socotelilor cu aceia care se împotrivesc.
Jan van Helsing ne spune că Protocoalele au fost elaborate în 1773, preluate de cunoscutul bancher Mayer Amschel Rotschild şi prelucrate conform propriei viziuni. Au rămas secrete până în anul 1901 şi apoi traduse în engleză în anul 1921. Traducerea s-ar afla astăzi la British Museum din Londra şi citind-o ne-am convinge că Protocoalele ar reprezenta linia generală pe care o urmează şi azi atât de actuala şi atât de controversata acţiune de subordonare a lumii denumită “Noua Ordine Mondială”.
Repet, nu ştiu dacă cele arătate de autor sunt reale. Nici nu mă pot lăsa pradă speculaţiilor (inclusiv antisemite) ce ar decurge din interpretarea într-un fel sau altul a acestor documente. Eu, impulsionat de raţionamentul cetăţeanului conectat la viaţa de zi cu zi a ţării, surprins (poate şi ca dv. acum) de actualitatea acestor vechi prevederi, am încercat să deschid o uşă spre o lume prea puţin cunoscută vulgului. Spre lumea marilor interese la nivel mondial, a maşinaţiunilor care ne influienţează mersul vieţii şi despre care nu ni se spune mai nimic. Uneltiri pe care le bănuim a exista doar fiindcă le simţim efectele, suferind (fiecare în felul său) consecinţele acestora.
Dar să revenim la durerea noastră cotidiană, FMI. Surprinzător ori nu, în lucrarea citată,“Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX”, Jan van Hesling dedică un capitol separat FMI-ului. Plasează astfel, voit ori nu, această bancă transnaţională în compania organizaţiilor secrete, învăluind-o într-o discretă aură de mister. Se potriveşte oare ceea ce considera autorul cu două decenii în urmă despre scopurile, metodele de acţiune şi rolul Fondului, intenţia creditelor acordate de FMI, cu ceea ce noi descoperim pe pielea noastră astăzi? Constataţi singuri, citind ideile de bază selecţionate din capitolul intitulat “Fondul Monetar Internaţional”:

“Fondul Monetar Internaţional

(…) FMI are ca scop să centralizeze sau să reunească toate băncile naţionale ale lumii. În 1982, băncile importante din Wall Street au hotărât fiecărei naţiuni datornice condiţii draconice, ceea ce s-a pus şi în practică prin „Kissinger Associates Inc (…)
FMI, Federal Reserve Bank şi Bank of England sunt socotite ca perceptori pentru încasarea datoriilor în lume. Condiţiile inumane ale FMI au fost elaborate de Irving Friedman care are o poziţie remarcabilă în City Bank. Creditele din FMI sunt prezentate naţiunilor ca o momeală.
După ce FMI are toate informaţiile economice ale statului respectiv, acestuia i se comunică:
1) când şi cu ce sumă poate fi creditat de la o bancă internaţională;
2) reducerea drastică a importurilor;
3) reducerea drastică a cheltuielilor;
4) tăierea subvenţiilor pentru mărfuri de primă necesitate (alimente);
5) tăierea ajutoarelor în domeniul social;
6) devalorizarea monedei naţionale sub motivul ieftinirii exporturilor, dar prin această măsură se scumpeşte importul şi astfel creşte suma datorată.
Acesta este primul pas.
Al doilea constă în acceptarea unui program de refinanţare pentru plata dobânzilor. În această fază, băncile străine îşi asigură o mulţime de drepturi de proprietate în statul respectiv.
Amănuntele tranzacţiei nu sunt divulgate niciodată populaţiei. În numele băncilor internaţionale, FMI-ul are funcţia unei poliţii. El face tranzacţii cu diversele state şi stabileşte „modele de amânare” a plăţii datoriilor.
După statistica Băncii Mondiale, s-au încasat între anii 1980-1986 procente de 326 miliarde dolari din 109 ţări, şi ratele datoriilor s-au ridicat la o sumă de 332 miliarde dolari. Deci s-au plătit 658 miliarde de dolari, la o sumă iniţial datorată de 430 milarde de dolari. Totuşi aceste 109 ţări datorează băncilor particulare internaţionale încă 882 miliarde de dolari.
Pentru bănci aceasta reprezintă o spirală de aur pe care se învârtesc popoarele datornice”.

Să ne amintim acum întrebările pe care ni le-am pus în prima parte a articolului de faţă: Este bun sau rău FMI-ul? Este el necesar României? Reprezintă el „centura de siguranţă” de care avem nevoie? Este bine să fim datori, sau mai bine a făcut Ceauşescu eliminând datoria externă? Ştim ce urmează în relaţia noastră cu FMI?
Avem măcar un singur răspuns care să exprime adevărul? Eu cred că nu. Ca să ne lămurim, ar trebui poate să-i întrebăm pe politicieni. Pe aceia pe care i-am investit cu puterea de a ne hotărî viitorul. Pe care îi plătim pentru asta şi care ne-au vârât în acest experiment incert. Numai că, mă tem, vom rămâne tot nelămuriţi. Politicenii care ne conduc destinele vor răspunde probabil că aşa s-a întâmplat datorită crizei, întâmplătoare şi ea. Că n-am avut de ales şi că nu ei, ci întregul cortegiu de întâmplări (politice, economice, financiare, interne şi externe) ne-a împins ţara spre FMI.
Numai că, citându-l pe Roosewelt, fără îndoială unul dintre politicienii de marcă ai lumii, aflăm că: „În politică nu se petrece nimic întâmpător.Când se petrece ceva, putem fi siguri că a fost plănuit”