Cuvinte alese despre statul national
De obicei, în preajma sărbătoririi Zilei Naţionale, Ziua Marii Uniri, se redeschid izvoarele, niciodate secate complet, ale atacurilor la adresa statului naţional român. S-a întâmplat şi în acest an. Săpătorii la temelia statului “naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, aşa cum Constituţia consfinţeşte România, sunt extremişti. Toţi ridicaţi din mijlocul etniei maghiare sălăşuitoare aici, pe plaiurile mioritice. Ei, aceşti nostalgici revanşarzi, se dau români (!) pe dinafară şi se vor unguri pe dinăuntru. Sunt născuţi aici, crescuţi aici, hrăniţi din fructele acestui pământ, bucurându-se de toate drepturile pe care românii le au. Sunt admişi în parlament, guvernează ţara pe care o vor spartă, se îmbogăţesc cu averi româneşti şi îşi iau plata din banii românilor pentru demnităţile româneşti în care se află.
Poate aşa trebuie să fie, din moment ce autorităţile statului hulit tac. Ba, uneori, înalţi demnitari chiar încurajează astfel de atitudini.
Poate ar trebui să acceptăm ca un dat cuvintele otrăvite şi valurile de ură antiromâneşti… Nu ştiu. Cert este că nu vreau să răspund la ură cu ură şi la înjurături cu injurii. Nu am intenţia de a escalada nivelul duşmăniei, intrând în morişca fără de sfârşit a argumentelor şi a acuzaţiilor.
Doresc doar, ca românilor aflaţi la cârma statului, acelora care sunt pe cale să rupă ţara pentru meschine interese de partid şi beneficii materiale personale, dar şi românilor simpli (aflaţi dincolo de această luptă dar care ar putea suferi consecinţe tragice) să le aduc aminte cuvintele unui mare patriot. Vorbele uneia dintre cele mai luminate minţi ale neamului. Propoziţiile şi frazele plăsmuite de mintea celui mai de seamă istoric roman. Simţămintele despre ţară ale lui Nicolae Iorga, asasinat şi batjocorit pentru convingerile sale. Sunt cuvinte adunate, rostite ori scrise de el cu diferite prilejuri, expuse de la tribuna parlamentului, susţinute în discursurile sale fulminante sau aşternute pe hârtie în clipele de meditaţie. Subiectul? Statul naţional român. Citiţi-le cu atenţie. Inclusiv voi, cei care vă declaraţi duşmani ai României unite. Merită!
“Statul acesta este un Stat naţional, şi un stat naţional nu se poate transforma de hatârul nimănui întrun Stat cu caracter nenaţional Şi, ca orice Stat care e Stat naţional nu poate să iasă din margenile datoriei sale de Stat naţional. Elementele străine, nu prin pretenţii, ci prin jertfe să-şi arate dorinţa de a face parte din Statul naţional. Statul acesta a fost întemeiat de naţia românească, Statul acesta s-a sprijinit pe vitejia şi munca românească, Statul acesta s-a întărit prin cultura românească, Statul acesta a fost apărat de spiritul românesc, prin urmare el nu poate să trăiască decât cu acest caracter.
Dacă, din nenorocire, mulţămită păcatelor noastre, am ajunge să schimbăm caracterul României, atunci România nu ar mai fi România. Misiunea ei întreagă ar dispărea, nu ar putea să se menţie. România, care este un centru pentru viaţa românească de pretutindeni, ar înceta fără îndoială să mai fie acest centru.
Antidotul? A gândi potrivit cu tradiţia, a gândi potrivit cu cugetarea europeană, a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm.
Aceasta înseamnă a gândi ca Mihai Eminescu, a trăi o viaţă ca a lui: viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfăntreagă pentru poporul său. Aceasta înseamnă acceptarea, fără un cuvânt de protestare, a muceniciei absolute.”