Controverse
Periodic, dar din ce mai des, agenţiile de ştiri ne transmit imagini cu chipurile alungite de surpriză ale celor care conduc lumea. Imi amintesc feţele lor, surprinse şi radiind o bucurie disimulată, în decembrie 2003, când Sadam Husein Abd al Mijid al-Tikriti, ascuns sub o barbă imensă, era capturat. Aceleaşi chipuri, cu doze aproape identice de surprindere şi bucurie, ne sunt prezentate după trei ani, în decembrie 2006, când Sadam cade în trapa spânzurătorii cu gluga mortuară pe cap şi Coranul strâns în mână. Fusese un tiran. Supusese la umilinţe de neînchipuit poporul irakian. Sau cel puţin aşa îl prezentaseră cei care duseseră două războaie împotriva lui, distrugând perle ale unei civilizaţii multimilenare şi omorând zeci de mii de irakieni. Caut în enciclopedia Wikipedia, ca să descopăr atrocităţile comise de tiran. Surprins, aflu că, în plină dictatură antipopulară, prin programele sale realizase: „ exproprierea companiilor occidentale pe 1 iunie 1972. (notă: odată ce prețurile petrolului au crescut în urma crizei din 1973, Saddam a putut să folosească profiturile crescânde pentru și mai multe programe de modernizare); Campania națională pentru eradicarea analfabetismului” și campania pentru “Școlarizare obligatorie gratuită în Irak”; inițializarea școlarizării gratuite și spitalizării gratuite de către guvern (în mare parte sub recomandările lui Saddam); o revoluție în industriile de energie și în servicii publice, în urma cărora electricitatea a fost adusă în fiecare oraș din Irak; reforma agricolă care împărțea domeniile deținătorilor de pământ țăranilor; creerea cooperativelor (pentru a preveni ce se întâmplase în URSS în perioada stalinistă sau în China maoistă) pentru antrenarea țăranilor necalificați; dublarea cheltuielilor pentru agricultură între 1974–1975; condiții mai bune de viață pentru țărani;”
Feţele surprinse, dar mândre, apar şi în mai 2011. Fusese capturat şi ucis pe loc de către un commando american teroristul mondial numărul unu, Osama bin Laden. Lui i se atribuiau, ne spune aceeaşi enciclopedie: “atentat sinucigaș împotriva sinagogii Ghriba din Djerba, Tunisia, pe 11 aprilie 2002 – 21 de persoane ucise; atac terorist soldat cu 191 de morți și aproape 2.000 de răniți, ce a avut ca țintă mai multe trenuri în trei gări din Madrid și de la periferia sa, pe 11 martie 2004, Spania;patru atentate sinucigașe comise în metrou și apoi în autobuz la Londra pe 7 iunie 2005; patru atentate sinucigașe cu mașină-capcană împotriva a două sinagogi, a consulatului britanic și a băncii britanice HSBC de la Istanbul; atentat sângeros în Egipt, în stațiunea balneară Sharm el-Sheikh, soldat cu 68 de morți – 23 iulie 2005; Implicarea în atacurile din 11 septembrie 2001” Sunt atentate în care au murit, nevinovaţi, şi cetăţeni români. Dar nimeni nu a demonstrat cu probe că Bin Laden ar fi fost artizanul tuturor acestor crime. Îi sunt “atribuite”. Ba mai mult, tot Wikipendia spune: “Există de asemenea o întreagă serie de teorii ale conspirației care susțin printre altele că Bin Laden ar fi fost ucis de mult, că nu ar fi existat în mod real niciodată sau că ar fi fost un agent american.”
La sfârşit de octombrie 2011 poza capului însângerat al defunctului Muammar Muhamed Abu Minyar al-Gaddafi, scuipat şi ars cu ţigara, făcea înconjurul lumii. Timp de patruzeci de ani condusese Libia. Un tiran. Modificase ţara după bunul său plac, modificase calendarul schimbând chiar şi denumiri ale lunilor. Oprimase, interzisese libertăţi fundamentale, arestase şi condamnase, comandase asasinate. Aşa ne spun ziarele, aşa ni-l prezintă enciclopedia mai sus amintită. Dar! Dar din aceleaşi surse se poate afla că la ora asasinării şi batjocoririi sale, situaţia ţării era aşa: în Libia exista cel mai mare nivel de educaţie din continental african; Libia avea cel mai mare nivel al PIB/locuitor din Africa; între 2000 şi 2011 în Libia s-a realizat cea mai mare creştere a PIB din intregul continent african; era în desfăşurare un program de construcţie a unei case pentru fiecare libian;în baza acestui program, zeci de mii de libieni nomazi fuseseră déjà aduşi din pustiu şi mutaţi în case moderne, cu apă curentă, electricitate şi televiziune prin satelit; numărul doctorilor crescuse în Libia de şapte ori şi al spitalelor de trei ori; mortalitatea infantilă scăzuse de la 125 copii morţi la mia de naşteri, la 15 copii morţi la mia de naşteri;
Presa internaţională ne arată şi de această dată aceleaşi feţe surprinse, dar pline de mândrie, privind tabloul lugubru cu chipul traumatizat, înainte şi după moarte, al fostului şef de stat. Şi, cum să nu se mire când, în mod absolut întâmplător, el fusese capturat atunci când convoiul în care se afla împreună cu familia era bombardat de avioane ale NATO? Avioane care nu aveau altă misiune decât să asigure “no fly zone” în spaţiul aerian libian, fără permisiunea oficială de a interveni în luptele intestine.
Nu mă judecaţi greşit! Am încercat să arăt, cât mai obiectiv posibil şi fără părtinire, câteva dintre contradicţiile lumii noastre aşa cum rezultă ele din documentele la care am acces. Şi, oameni fiind, ne punem întrebări. Mai complicat este cu răspunsurile… Aceasta este lumea pe care noi, cei care o populăm, credem că o şi controlăm. Greşit! Nu avem nici un merit în mersul ei. Doar o populăm, atâta vreme cât ni se va mai permite. Şi, în sprijinul celor de mai sus, închei cu ceea ce ne spunea, încă acum câteva decenii, generalul (american!) Omar Nelson Brandley, mort în 1981: “Lumea a achiziţionat strălucire fără înţelepciune şi putere fără conştiinţă. Lumea noastră aparţine unor giganţi nucleari şi unor infantili etici. Ştim mai multe despre război, decât ştim despre pace şi mai multe despre ucideri, decât ştim despre viaţă.”