Tusvanyos, Universitate de vară sau şcoală de antiromânism?

S-au adunat câţiva ani de când constat că în ceea ce priveşte relţiile noastre cu vecina Ungarie suntem tot mai îngăduitori. Într-o primă etapă, am crezut că guvernul se comportă astfel pentru că admiterea în NATO  impunea, între altele, relaţii apropiate cu vecinii de la vest. Îmi amintesc că, pe vremea când premier era dl. Ciorbea, am participat la o şedinţă la care participau cei doi prim-miniştri, ai Românie şi Ungariei. Se discutau nivelul şi stadiul relaţiilor bilaterale şi se trasau direcţiile pentru evoluţia viitoare a acestora. Mi-am notat atunci ruşinea ce mă cuprinse asistând la aroganţa cu care dl. Gyula Horn dicta şi umilinţa cu care premierul României scria cu sârg, mişcând aprobator din cap. Ne aflam la Bucureşti şi dl. G. Horn se comporta excesiv. Ne aflam în capitala României, în prezenţa primului ministru român şi ne purtam ca şi cum ne-am fi aflat la Budapesta, prinşi cu pantalonii în vine pe faleza pietruită a Budei.

Apoi, în anii ce au urmat, am continuat să înghiţim grosolănii şi să acceptăm infatuarea oficialilor unguri vis-a-vis de români şi România. Am crezut, căutând o explicaţie a atitudinii noastre umile,  că răbdarea românească este voită,  determinată fiind de cerinţe ale admiterii, de data aceasta în Uniunea Europeană. De dorinţa de a ne găsi în rândul ţărilor democratice ale Europei. În anul 2000, conducând o delegaţie oficială la Londra, am fost întrebat cum apreciez relaţiile bilaterale Româno-Ungare şi cum de acceptăm fără a protesta presiunile Ungariei pe teme teritoriale şi ale etnicilor maghiari din România. Atunci, ca şi acum, premier al Ungariei era domnul Victor Orban. Şi nu cred că, în anii aceia, am fost singurul oficial român pus în situaţii delicate de comportamentul pasiv, de neexplicat, al guvernului de la Bucureşti în raport cu excesele vecinilor noştri de la apus.

Acum, pretenţiile ungare cresc. Ni se cere cu neruşinare federalizarea ţării. Ba mai mult, se doreşte ca aceasta să fie modelată sub intervenţie ungurească. Oficialităţi ungare, aflate la Budapesta sau pe teritoriul românesc, ne calcă în piciore demnitatea şi îşi asumă dreptul de a reîmpărţi România. Citez din cotidianul online „Ziua veche.ro”(23.07.2011): „Prezent în România la Universitatea de vară Tusvanyos, V. Orban le-a sugerat organizaţiilor maghiarilor să adopte o poziţie comună în chestiunea reorganizării teritoriale a României, care să fie comunicată executivului de la Bucureşti şi, ulterior, Budapesta va decide dacă va interveni sau nu.” Conform traducerii oficiale, dl Orban, prim-ministru al Ungariei, a afirmat:”În privinţa reorganizării Românie,nu a venit momentul în care guvernul de la Budapesta să se manifeste. Poate va veni şi acel moment.” Acolo, la Universitatea de vară Tusvanyos 22, desfăşurată în perioada 19-24 iulie ac, alături de numeroşi conaţionali maghiari cu funcţii în diferitele organizaţii şi organisme etnice, au participat (conform Programului de activitati) mai mult de 30 de oficiali unguri, între care şi premierul Ungariei. În acel cadru, europarlamentarul român Laszlo Tokes, desemnat şi ales eurodeputat cu sprijinul direct al preşedintelui României, afirma” “Cerem românilor să ne aşezăm la aceeaşi masă, naţiune cu naţiune, nu majoritate cu minoritate, şi dacă raportul Tismăneanu atacă, cere iertare victimelor comuniste, inclusiv victimelor maghiari, atunci îndreptăţit cerem ca şi puterea românească dintotdeauna să ceară iertare maghiarilor pentru păcatele pe care le-am suferit în epocile post-Trianon şi post-comunism. Dacă am pierdut teren, atunci cerem în schimbul teritoriilor drepturi, inclusiv autodeterminare limitată şi orice formă de autonomie la nivelul Transilvaniei, în Partium şi în Ţinutul Secuiesc“

Până acum, duminică 24 iulie, nu am aflat de nici o luare de poziţie oficială a guvernului ori a preşedinţiei. Nici faţă de impertinenţa oficialului ungur şi nici faţă de revanşardismul “românului” domn L. Tokes.

Vă mai pot aminti, dacă ar mai fi necesar, că la ediţia trecută a aceleaşi Universităţi de vară, dl. L. Tokes se întreba: “Dacă Kosovo şi-a câştigat independenţa, atunci noi de ce n-am putea să ne câştigăm independenţa secuimii?”, îndemnând practic la război. Reacţia românească, palidă în raport cu gravitatea imboldului domnului Tokes, a fost apreciată de şeful biroului său de presă drept panică. În acest sens, acest domn, şef de birou de presă, scria acum exact un an, la 24.07.2010, în oficialul de presă al reuniunii, un editorial intitulat “Panică, numele tău e Kosovo”. Vezi  ( http://www.tusvanyos.ro/index.php?cmd=cikk&id=00122)

Aş mai putea da o mulţime de exemple, inclusiv huiduielile cu care a fost întâmpinat preşedintele României la o precedentă reuniune a Universităţii de vară Tusvanyos găzduită de Băile Tuşnad. Dar mă opresc aici, întrebându-mă, retoric desigur, ce s-ar fi întâmplat dacă oficiali ai României de un asemnea rang ar fi făcut, pe teritoriul ungar, afirmaţii de gravitatea celor ale premierului ungur. Adică, să se amestece violent în ceea ce priveşte reîmpărţirea teritoriului statului vecin sau a oricăror alte aspecte de natură internă al statului ungar. Repet, întrebarea este retorică. Fiindcă românii din Ungaria nu sunt sprijiniţi de guvernul român, nu au drepturi similare cu ale maghiarilor din România şi nici posibilitatea oficială de a şi le cere. Iar al nostru prim-ministru, după cum bine ştim, şi-a lăsat pentru totdeauna coloana vertebrală în satul Răchiţele.

Repet (a nu ştiu a câta oară), nu am inclinaţii ultranationaliste, am respect faţă de cetăţenii unguri şi sentimente de amiciţie faţă de conaţionalii mei maghiari. Dar a rămâne nepăsător în faţa unor asemenea atacuri, înseamnă a-ţi lipsi de mândria de a fi român,  a accepta umilinţa şi bătaia de joc a unor ploiticieni care vor să-şi câştige capital politic exarcerbând ura, încercând să întoarcă istoria şi încălcând norme de respect între state unanim recunoscute. Şi dacă cei care conduc azi România sunt dispuşi, din nu ştiu care motive, să înghită umilinţa, eu, ca cetăţean simplu, nu pot. De aceea, fac ceea ce eu pot face. Îmi exprim pe această cale protestul şi mă întreb ce reprezintă cu adevărat această Universitate de vară dacă acolo sunt fluturate asemenea idei: “Un act de creaţie care se repetă în fiecare an”, cum organizatorii o definesc, sau o şcoală de antiromânism?