Bilderbergii

Bilderbergii, între legendă şi adevăr

De fiecare dată se întâmplă la fel. Undeva (nu ştim unde), de către cineva (nu ştim cine), dintr-un anumit motiv (nu ştim care), ni se hotărăşte viitorul. Iar noi, cei mulţi şi neştiutori, nu avem alternativă. Fie că vrem, fie că nu, fie că ştim, fie că nu, urmăm aceeaşi cale: ne supunem celor hotărâte acolo!

St. Morritz, Elveţia. Între 9 şi 12 iunie 2011, în unul dintre cele mai luxoase hoteluri elveţiene s-au întâlnit, discret, 120 de prieteni. Scopul? Să discute. Cine sunt ei? Sunt liderii politici, financiari şi de influienţă ai lumii. Ce dezbat ei? Problemele prezente ale omenirii şi modul în care lumea urmează să se mişte în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Cum se numeşte grupul de prieteni? Simplu: Grupul de la Bilderberg.

Privitor la Grupul de la Bilderberg circulă o mulţime de poveşti. Unele spuse deschis, cu voce tare, altele şoptite prin cabinete şi cancelarii: „ sunt adevăraţii conducători ai lumii”, „la adunările lor sunt iniţiate conspiraţiile mondiale”, „soarta omenirii este în mâinile lor”, „ei au creat criza mondială”, „au în plan uciderea a 80% din populaţia lumii”,”ei au instrumentat schimbările deceniului IX în URSS şi Europa de est”, „ei sunt singurii prădători actuali ai speciei Homo sapiens”… Incintant, dar acestea sunt doar legende. Nimeni nu le-a certificat veridicitatea. Vrem să aflăm cum se prezintă singuri? Ne spune profesorul britanic Andrew Kakabadze care a scris  o carte despre Grupul Bilderberg bazat pe interviuri şi declaraţiile oficiale: „Nu este o organizaţie. E, practic, o întâlnire între prieteni”. „În cadrul Conferinţelor se nasc idei, dar nu legate de ceva clar, cum ar fi o intervenţie sau o conspiraţie împotriva cuiva. Este vorba mai mult de un consens asupra unui subiect care se va infiltra în societate”. „Este un forum mic, flexibil, informal şi off-the-record, în care pot fi exprimate puncte de vedere. Singura activitate a Bilderberg o reprezintă întâlnirile anuale, unde nu se propun legi şi nu se votează nimic”. Vedeţi? Doar un grup inocent de peste o sută de prieteni care se întâlnesc periodic pentru o şuetă nevinovată. Întâmplător, ei sunt cei care, separat sau împreună, conduc lumea.

Atunci, de ce atât mister? Poate, pentru că membrii acestui grup, cu mici excepţii,  nu sunt niciodată prezentaţi oficial. Poate, fiindcă structura Grupului este extrem de selectă şi pare improbabil ca sute de personalităţi de un asemenea nivel să-şi ocupe anual câteva zile numai cu schimbul impresii.  Poate, pentru că temele „dezbătute” sunt aflate, în general, ulterior întâlnirilor iar hotărârile consensuale nu sunt niciodată făcute publice în totalitatea lor. Poate, fiindcă presa nu are acces la discuţii sau dezbateri, iar regulile scrise ori nescrise ale Grupului sunt atât de stricte încât orice nerespectare a hotărârilor, orice indiscreţie a unui membru, are ca urmare excluderea definitivă din organizaţie şi discreditarea sa din punct de vedere politic şi financiar.

Deci, spre mijlocul lunii iunie, Grupul de la Bilderberg – denumire care păstrează numele hotelului olandez unde în 1954 a avut loc prima reuniune – au discutat şi dezbătut timp de patru zile. Ce?  Încă nu ştim. Ne va fi  infuenţată  viaţa de acest eveniment, depăşit şi de data aceasta cu maximă discreţie? Probabil nu vom şti niciodată. Pentru că, aşa cum spuneam la început, de fiecare dată se întâmplă la fel. Soarta ni se hotărăşte undeva (nu ştim unde), de către cineva (nu ştim cine)…

Cât despre adevăr, să-l cităm pe fascinantul scriitor britanic George Orwell (Eric Arthur Blair): „Într-o epocă de minciună universală, să spui adevărul este deja un act revoluţionar”

( Publicat şi ca editorial în revista Qmagazine/iunie 2011)

 

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*