Nu m-am născut în Covasna. Asta e!

Se încearcă “regionalizarea” ţării. De fapt, este tot o “judeţionalizare” suprapusă unor regiuni de dezvoltare cu rost extra-administrativ. Noua organizare administrativ-teritorială are loc potrivit unor criterii atât de ascunse şi de neexplicat încât devin dubioase. În plus, se vrea instituită pe căi care ocolesc evident, dar mai mult sau mai puţin abil, Constituţia. Şi prin metode care exclud consultarea populaţiei direct afectate de această reorganizare.

Oricât de mult m-aş strădui nu pot rămâne indiferent când văd că nu sunt băgaţi în seamă 15-16 milioane de români (sau câţi om mai fi… aproape un popor!)  care spun guvernanţilor: „Domnilor, opriţi-vă din nebunie! Prin ceea ce faceţi, distrugeţi o ţară!”. Ba, voci autorizate chiar le reproşează românilor îngrijoraţi că sunt proşti, nu înţeleg mersul istoriei şi nici măsurile acestea atât de necesare, singurele posibile, care le asigură fericirea, bunăstarea perpetuă şi , desigur, apropierea accelerată de Raiul pământesc…

Cu toată bunăvoinţa, nu pot să nu mă simt ofensat când văd că dacă a cincisprezecea parte din cifra românilor (dar mirosind a unguri!) strâmbă discret din nas:” Chestia asta nu se prea poate, nu ne prea convine…”, guvernul României, preşedintele în persoană, se agită pentru a-i mulţumi. Ba chiar se întrec pe sine în a-şi schimba viziunea, în a le accepta şi „alte variante”. Variantele lor însemnând, de multe ori, doleanţe în contradicţie cu Constituţia, clamate repetat de aceşti copiii mofturoşi ai naţiunii, ultraprotejaţii noştri. În acest avânt guvernamental de satisfacere a tuturor cererilor conaţionalilor noştri maghiari, nimeni nu se mai oboseşte să le separe pe cele democratic justificate, de cele fabricate  în laboratoare naţionalist iredentiste din ţară sau din state vecine (şi prietene), având scopul declarat ca ei să devină şi mai cu moţ, să se afle tot mai departe de ce este cu adevărat românesc, şi tot mai într-o altă ţară. Asta, în timp ce respiră aici aer mioritic şi mestecă o pâine valahă.

Am căutat. Nu am nimic ultranaţionalist în mine. În shimb, am norocul de a avea mulţi prieteni maghiari, aşa cum îşi spun ungurii din România, şi destui amici unguri, aşa cum pe drept se numesc pe ei locuitorii Ungariei. Nu am auzit pe niciunul dintre prietenii mei maghiari discutând despre enclavizare, pericolul diluării etniei maghiare din România, refacerea unui Ardeal dinaintea Trianonului, renaşterea unui iluzoriu Ţinut Secuiesc numai pentru că un Odorhei pare să fi găzduit vreodată asemenea cetăţeni. Nici despre faptul că s-ar simţi mai puţin instruiţi fiindcă, la şcoală, cartea de istorie era tipărită româneşte, ori fiindcă zona din care se trăgeau se numea Harghita şi nu Regiunea Autonomă Maghiară. Ei iubesc la fel de mult patria – România, ca şi Ungaria – ţara de unde strămoşi ai lor au venit aici, a cărei limbă au învăţat-o odată cu suptul laptelui matern şi de care se simt legaţi prin tradiţii şi simţire. Nu am auzit pe niciunul dintre amicii unguri negând realitatea instituită de istorie, socotind că maghiarii sunt discriminaţi negativ aici sau că drepturile celor de obârşie ungurească ar fi încălcate în România.

Atunci de unde această încrâncenare în a câştiga drepturi peste drepturi, de a pretinde înfiinţarea unei mici Maghiarii pe pământ românesc ori de a cere refacerea unui Ardeal unguresc în graniţele de dinainte de Trianon?  De unde această continuă nemulţumire, această avalanşă de pretenţii, această încăpăţânare de a îngenunchea voinţa milioanelor de români care nu vor decât să se simtă aici ca fiind în ţara lor? De ce, împotriva evidenţei, contrar intereselor majorităţii, la limita desconsiderării interesului naţional, conducătorii noştri se supun şicanelor celor 7%, adică numai şi numai uneia dintre multele etnii cu care convieţuim mulţumită capriciilor istoriei?

Ar fi o mie de răspunsuri. Pe care nu vreau să le amintesc. Pentru că nu cred în ele, pentru că ilustrează o stare de fapt care mă dezgustă, pentru că le ştiţi şi dumneavoastră.

Credeţi că s-a închis capitolul regionalizării care ar putea conduce la federalizare? Vă închipuiţi că liniştea aparentă de acum este şi calmul din profunzime? Nu vă încredeţi în aparenţe! S-a trecut deja la politica paşilor furişaţi, la scrierea literă cu literă, aparent indescifrabilă şi nevinovată, a ceea ce va deveni fraza finală. Frază care, va semăna până la indentificare cu ceea ce pare a se fi sters acum din preocupările stringente ale politicienilor.

Când văd cât de cocoloşiţi sunt conaţionalii mei maghiari şi cât de repede îşi ating ei scopurile politico-personale, eu, care mă lupt inutil de ani pentru drepturile mele furate de un stat antisocial şi rapace ca un animal de pradă, încep să regret că nu mă trag dintr-un judeţ maghiaro-secuiesc. Şi, după fiecare eşec, îmi şoptesc cu năduf  în barbă: ”Cât ghinion, nu m-am născut şi eu în Covasna!”