GREU DE PRICEPUT

Mă recunosc învins. Guvernul acesta a depăşit cele mai negre presupuneri ale subsemnatului. Căile prin care  el guvernează sunt pentru mine surprinzătoare. Poate numai şi numai din cauza profundei mele necunoaşteri a mecanismului aflat în spatele deciziilor sale. Să mă explic.

Greşesc, intru pe site-ul oficial al guvernului, citesc despre beneficiile pe care ni le-a adus  „reforma„  din domeniul pensiilor  şi trec dintr-o mirare în alta.

Cum să nu mă mir dacă acolo, pe www.guv.ro, scrie negru pe alb că această reformă lărgeşte „sfera de cuprindere a asigurării obligatorii”, se „îmbunătăţeşte sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii”, se urmăreşte „menţinerea standardului de viaţă al pensionarilor în plată” şi se „asigură un tratament corect persoanelor asigurate”. Cum or fi ajuns el, guvernul, la concluziile surprinzătoare de mai sus? Mister!

Rămân împotmolit în mlaştina nedumeririi întrucât nu pot pricepe, numai din cauza limitelor mele intelectuale, care este legătura dintre „persoanele asigurate” şi pensionari. În dorinţa sinceră de a mă deştepta mă uit în dicţionar. Poate îmi scapă mie legătura dintre cele două categorii. Şi, ca oricare om care poate citi, aflu că asigurare înseamnă „convenţie de despăgubire pentru accidente în care nu este angajată responsabilitatea celui asigurat”. Mai găsesc termenul de „asigurări sociale”, care reprezintă „un sistem de ocrotire materială a oamenilor muncii în caz de pierdere temporară sau definitivă a capacităţii de muncă”. Dar, ca pensionar, nu mă regăsesc în niciuna dintre cele două situaţii. Mai am ceva putere de muncă şi accidentele nu-mi sunt caracteristice.

Nu intru în disperare. Încăpăţânat, deschid site-ul oficial al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (ce denumire!!). Şi mă luminez. Contrar cunoştinţelor mele, nu sunt un pensionar. Sunt doar un asigurat. Un adevărat şi  pur asigurat social! Conform CNPAS „Pensiile constituie cea mai importantă prestaţie de asigurări sociale acordata in cadrul sistemului public” Aş fi dispus să-i cred. Numai că, ceva mă opreşte. Mai sus, pe aceeaşi pagină, aceeşi instituţie  mă atenţionează  că nu tot ce scrie ea acolo este şi adevărat: „CNPAS nu va fi răspunzătoare pentru orice erori sau amânări în ce priveşte conţinutul site-ului..” Prin urmare, răsuflând uşurat, realizez că mai am dreptul de a mă considera în continuare pensionar fără a fi condamnat. Pentru că, eu, în neştiinţa mea, mai cred că pensia este un drept fundamental. Aşa cum spune Constituţia României, la capitolul II intitulat „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, art.47, al(2). Citez:”Cetăţenii au dreptul la pensie”.

Stau acum şi mă întreb ce sunt eu, acum la vârsta senectuţii?  Asigurat? Asigurat social? Pensionar? Şi ce reprezintă banii pe care îi primesc eu lună de lună? O primă de asigurare,  o „prestaţie de asigurare socială” , un ajutor social sau un drept fundamental pentru care am plătit şi care a devenit astfel proprietate privată?

Păi, mă mai gândesc eu, dacă sunt beneficiarul unei „asigurări obligatorii”( cum ne-a desconspirat guvernul) ar fi trebuit să ştiu, să fi încheiat, să fi semnat  un contract cu cineva. Nu-mi este clar cu cine. Poate cu statul, cu guvernul prin reprezentantul său – primul ministru, cu CNPAS, cu un agent de asigurări ori cu un broker… Dar nu-mi amintesc. Poate dumneavoastră, ceilalţi pensionari care îmi citiţi acum frământările, vă amintiţi. Dacă da, anunţaţi-mă. Nu mă lăsaţi să mă perpelesc doar pentru că sunt uituc.

S-ar putea ca ilustrul nostru guvern să se complacă în confuzie, ori să mă zăpăcească intenţionat pe mine, cetăţeanul neturmentat, pensionar, asigurat social sau ce-oi mai fi. Pentru simplul motiv că n-am ce face şi îi citesc site-ul. Dar nu cred. Preşedintele meu, care  meditează necontenit la bunăstarea mea prezentă dar mai ales viitoare, ar fi intervenit. Nu l-ar fi lăsat pe guvern să-şi facă de cap. Gândindu-mă mai profund la preşedinte, tresar şi mă trec fiori. Stare naţiunii este în primejdie! Înţeleg că până şi dânsul s-a lăsat păcălit şi a crezut chestia cu asistenţa socială. Vă amintiţi doar că preşedintele personal a descoperit brusc, într-o noapte agitată, existenţa în România a milioane şi milioane de asistaţi social. I s-a arătat o ţară plină de pensionari milogi, bolnavi închipuiţi, sărăntoci prefăcuţi şi alte feluri de escroci puturoşi care aşteaptă cu mâna întinsă la bunăvoinţa statului. Stat şi aşa secătuit de resurse (duse, nu se ştie unde sau la cine). Deci, a declarat Excelenţa Sa preşedintele, fiecare să se descurce cum poate. Că statul n-are!

Recunosc că, până la urmă,  nu m-am dumirit ce reprezint eu pentru guvernul pe care îl plătesc. Mi-e teamă că doar o cifră stânjenitoare. Un prezumtiv ieşitor din sistem. Pentru liniştea guvernului, cu cât ieşirea va fi mai apropiată, cu atât mai bine!