Regulamentele şi legile militare nu pot justifica slugărnicia, domnilor generali!

Cele scrise mai jos ar putea fi interpretate ca un atac nejustificat împotriva conducerii militare a MApN. Nu a fost în intenţia autorului. Poate au fost generali care s-au opus infectei campanii politico-mediatice de denigrare a Armatei. Poate au fost generali care au demisionat în semn de protest. Toate acestea, dacă s-au întâmplat cumva, nu au fost vizibile, cunoscute, de masa socială aţâţată deşănţat. Ceea ce se vede de aici, de la nivelul celor umiliţi fără vină, este ce se ceea ce este scris, cu sinceritate şi poate cu nejustificat regret, mai jos. (Autorul)

 

Papusari-pentru-armataNimic nu anunţa diversiunea. Atacul a fost fulgerător, extrem de bine pregătit şi devastator pentru instituţia militară. Au fost aruncate în eter minciuni nenumărate. Erau scorneli enunţate repede, în cascadă, înainte de a se putea dumiri şi interveni cineva. S-au rostit, cu gura plină, zeci de neadevăruri odioase, montate  cu grijă într-un cadru propice construit de specialiştii studiourilor de televiziune. Era o  atmosferă creată perfect, adaptată situaţiei, care se dorea a fi, şi chiar a fost, explozivă. S-au perindat pe ecrane exemple aiuristice ce incriminau Armata, cifre luate de aiurea, fără nicio legătură cu Ministerul Apărării şi fără a se fi nominalizat concret vreun împricinat (vezi, Doamne, ca să i se respecte intimitatea). Se făcea trimitere explicită la Armată, la militari, la generalii armatei române. Un întreg spectacol, cu ministresa Olguţa jucând în rolul principal (deşi ea şi ministerul ei nu aveau nicio legătură cu pensile militare), a fost pus în scenă cu scopul de a declanşa imediat un val masiv de indignare. Un show de  televiziune menit să alimenteze, în noua societate românească, o mai veche şi atent menţinută ură faţă de militari.

Învelit într-un strat lucitor de credibilitate, spectacolul a reuşit să ameţească, să uluiască şi să incinte oricare privitor neavizat. Pe ecranele TV se succedau mirări peste mirări, repetate până la exasperare: cum de a fost posibil?; cum de le-a fost permis?; cum de nu şi-a dat nimeni seama până acum? Şi, apoi, ca o consecinţă firească, au urmat sentinţe definitive: ticăloşii din fruntea armatei au furat de la gura soldatului ca să-şi croiască pensii nesimţite pentru ei; generalii şi-au dat pensii mai mari decât salariile de la care s-au pensionat; atenţie popor, dezmăţul va continua dacă nu-l curmăm acum din rădăcină pentru că, în curând, pensiile militare deja imense se vor tripla; cu gradele lor, generalii au intimidat politicienii şi ca urmare  s-au aprobat în parlament legi doar în folosul militarilor, timp în care medicii şi profesorii mor de foame; iată-i, militarii, ei sunt cei care provoacă adevăratul colaps al sistemului de pensii!…

Apoi, cu o celeritate încă ne mai întâlnită în politica românească, în numai trei zile s-a întocmit o Ordonanţă de Urgenţă, s-a întrunuit guvernul, s-a modificat o legea organică, iar pensiile militare de stat au fost plafonate pentru întregul corp de militari în rezervă. O altă recalculare a pensiilor militare de stat (cred că a zecea..) a prins contur, iar imaginea Armatei a mai fost încă o data împroşcată cu venin şi tăvălită în mocirlă.

Prin urmare, în plină zi, la oră de maximă audienţă, într-o ţară membră NATO, are loc un atac direct, infect, mârşav şi insultător la adresa militarilor şi în special a generalilor armatei, activi sau în rezervă. Urlă presa internă şi internatională, televiziunile de ştiri îşi modifică grila de programe, se îngălbenesc de “Breaking news-uri” ecranele televizoarelor, se adună tone de spumă  la gura politrucilor şi a comentatorilor politici. Bătrânii armatei, atâţi câţi mai trăiesc, îşi fac cruce şi se întreabă cu ce au mai greşit. Sindicatul pensionarilor îţi trimite, inutil, oamenii pe la televiziuni în speranţa că va desconspira mârşava maşinaţiune politică. S-a grăbit să protesteze până şi încremenita în espectativă ANCMRR! Ce mai, gălăgie cât cuprinde!

Doar Armata, TACE! O linişte de-ţi ţiuie urechile se prelinge leneş dinspre Ministerul Apărării Naţionale. Nici un cuvânt, zile de-a rândul. Timp de o săptămână, nici o exprimare de poziţie sau vreo frază scăpată accidental de vreun militar activ din fruntea Armatei. Niciun general din conducerea Armatei nu rosteşte vreo vorbă, nici Şeful Statului Major General şi  niciunul dintre  locţiitorii lui. Nici măcar un sughiţ mai zgomotos nu s-a auzit din parte generalilor cu răspundere faţă de soarta Armatei. Chiar şi după ce au fost pomeniţi şi înjuraţi ca la uşa cortului! (Nu amintim aici intervenţiile penibile ale ministrului care, politician fiind, nu putea decât să fie de acord cu linia partidului, partid care pentru asta l-a trimis acolo. Ba chiar, să afirme mândru, jucând pe mâna partidului, că “Ministerul se numără printre iniţiatorii OUG”. Înţelegeţi grotescul situaţiei? M Ap N, cu immense găuri privind numărul şi calitate personalului, perpelindu-se pentru o încadrare cât de cât rezonabilă şi încercând să atragă tineri spre meseria armelor popularizând avantajele acesteia , prin conducerea sa militară şi civilă, cere guvernului îngheţarea pensiilor foştilor, prezenţilor şi viitorilor lui angajaţi?! Auziţi curcile cum râd?)

Aceeaşi linişte profundă şi dinspre casa de pensii sectorială, locul unde se cunoştea şi de unde se putea spune adevărul despre pensiile militare de stat.

Cele de mai sus se întâmplau în România la mai puţin de o săptămână de când Şeful Statului Major al armatei fraceze, generalul Pierre de Villiers, îşi  înaintase demisia din aproape aceleaşi motive. Iată, pentru generalii armatei române, care poate ocupaţi să tacă încă nu au aflat, ce declara generalul franţuz în faţa presei:„În circumstanţele actuale, consider că nu mai sunt în măsură să asigur durabilitatea modelului armatei în care cred pentru a garanta protecţia Franţei şi a francezilor, astăzi şi mâine, şi să susţin ambiţiile ţării noastre. Prin urmare, mi-am înaintat demisia preşedintelui ţării ”…” Am vegheat întotdeauna, de la numirea mea, la menţinerea unui model de armată care să garanteze coerenţa între ameninţările care apasă asupra Franţei şi Europei, misiunile armatelor noastre care nu încetează să crească şi mijloacele de dotare şi bugetare necesare pentru a le îndeplini”…” În cel mai strict respect al loialităţii, care nu a încetat niciodată să fie fundamentul relaţiei mele cu autoritatea politică şi reprezentarea naţională, am considerat că este de datoria mea să împărtăşesc rezervele pe care le am, în mai multe rânduri, cu uşile închise, cu transparenţă totală şi adevăr”… „Nu o să permit să fiu f…tut în felul ăsta”

Nu-i aşa că musiu Pierre chiar seamănă cu şi chiar este un general adevărat?

Ai noştri generalii pe unde se ascund oare? Şeful Statului Major General, cel care ar trebui să fie alături de adevăraţii militari, să simtă la fel ca ei şi să-i apere de nedreptăţi pe timp de pace şi război, ce treabă are? (Am auzit că în acest timp, senin, îşi plimba freza de puşcaş marin american pe la Bruxelles. Desigur, cu treburi importante, mult mai importante, pentru militarii români decât o amărâtă de nedreptate în ceea ce priveşte singura sursă de existenţă a zeci de mii de rezervişti)

L-am ascultat pe preşedintele în funcţie vorbind despre Armată cu prilejul alocării a 2% din PIB pentru Apărare. Am auzit despre avioane, am auzit despre cele 9 programe de inzestrare, am auzit despre miliarde plătite aliaţilor nostri pentru achziţionarea de tehnică militară la mâna a doua. Nu am auzit nici măcar o propoziţie despre fiinţe. Despre militari, despre viaţa lor de zi cu zi, despre modul în care ei îşi pot susţine familiile, despre cum vor trăi  în timpul serviciului în slujba ţării şi după.

Creşterile salariale promise de guvern? Deocamdată,VORBE. Le-am mai auzit şi atunci când sute de mii de militari, oameni care nu ştiau să facă altceva decât meseria pentru care se pregătiseră ani şi ani în licee militare,  în şcoli militare, în academii militare, la cursuri de specialitate şi în numeroase aplicaţii în teren, au fost “disponibilizaţi”. “Disponibilizati”? Un eufomism pentru “plecaţi boilor, nu mai avem nevoie de voi!” Vă mai amintiţi? Se promiteau salarii compensatorii, se promiteau locuri de muncă la stat pentru a completa pensia de mizerie ce se putea acorda unui “pensionar” în vârstă de 35-40 de ani, se promitea reconversie profesională. Se promitea şi se tot promitea. Ce s-a ales din promisiunile acelea? Nimic! Doar vorbe. Mai mult, aproape imediat s-a interzis cumularea pensiei cu salariul de la stat, s-au evaporat precum flota comercială românească fondurile pentru reconversie profesională, militarilor activi şi în rezervă le-au fost tăiate drastic veniturile şi, iată, acum este a treia oară când pensiile militare sunt declarate nesimţite. Ele, nsimţitele, au fost pe rând: reduse; apoi blocate pentru orice creştere de orice fel; iar acum plafonate prin voinţa acestui adevărat bărbat politic cu fustă – actriţa Lia Olguţa Vasilescu.

Acum ca şi atunci, aflaţi în faţa pericolului alegerii prafului de o instituţie fundamentală a oricărui stat care se respectă, vă întrebăm: unde sunteţi voi, conducători militari ai Armatei? De ce nu vă apăraţi, milităreşte, subordonaţii? De ce şi de cine vă este frică? Nu vă gândiţi că istoria vă va judeca? Nu sunteţi conştienţi că laşitatea în timp de pace este la fel de condamnabilă ca aceea din timp de război? Cum să mai aibe încredere în voi, când va suna goarna, cei pe care îi comandaţi din înaltele voastre fotolii dacă acum, pe timp de pace, când nimeni nu vă pune pistolul la tâmplă, când nu cad decât bombe de presă, voi vă ascundeţi prin birouri şi tăceţi ca peştii din acvariu? Unde vă este demnitatea, curajul? Cum o să mai fiţi voi ascultaţi la război când acum, în deplină pace, timoraţi în faţa stăpânilor voştri politicienii, asistaţi neputincios, cu izmenele tremurându-vă, cum instituţia care v-a creat, care v-a dat grade şi demnităţi, este terfelită de o neica nimeni? De o persoană care, văzându-se ajunsă ministru, crede că este Dumnezeu pe Pământ şi poate dispune cum vor hormanii ei de vieţile a zeci de mii de militari,  fără s-o fi investit cineva cu vreo atribuţie în domeniul militar.

Nu, domnilor, regulamentele militare nu vă interzic să vă apăraţi subordonaţii în faţa atacurilor mârşave. Nu, domnilor, tăcerea de acum nu înseamnă că respectaţi legile militare. Legile militare, cu toate privaţiunile înscrise în ele, nu pot scuza lipsa de reacţie la atacurile dure împotriva instituţiei sfinte a Armatei. Pitirea după filele regulamentului nu poate acoperi slugărnicia, domnilor generali!

 

Rating 4.68 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*