Un saltimbanc puţind a whisky (din ciclul „Pamflete amare”)

Pe măsură ce România înaintează spre ţinta pe care alţii i-au fixat-o ( ţintă care nu ne este dezvăluită pe de-a întregul din motive numai de păpuşari cunoscute) este uşor de constatat că suntem, ca populaţie, din ce în ce mai goliţi de propria mândrie.

Este incredibil cât de mult ne-au putut schimba în numai două decenii.

Ne-am lăsat covârşiţi de nepăsare. Pur şi simplu nu ne mai pasă. Iar cei care declară preocupaţi de prezentul şi viitorul acestui popor, cei care s-au cocoţat în scaunele puterii prin metode şi pe căi niciodată arătate vulgului, se  dovedesc a fi, pe zi ce trece, impostori, trădători de neam sau arivişti veroşi.

Spre exemplu, a trecut mai bine de un an de când suntem intoxicaţi moral de unul dintre cei mai toxici politicieni pe care România i-a rodit in ultimele decenii. Ajuns prin manevre oculte, prin şantaj şi fraudă, până la înalta demnitate de preşedinte al statului, omul acesta, personajul care a marcat prin viciile proprii mai mult decât o decadă din istoria acestui popor, este mai mult ca oricând prezent în mass media. Şi ne dă, aproape zilnic, lecţii. Dacă ar fi avut un dram de ruşine, ar fi trebuit să se ascundă în anonimat de ochii celor pe care i-a nenorocit. Ar fi trebuit să nu mai apară în public cel puţin tot atâta timp cât, prin răutatea şi nesăbuiţa sa, a “trudit” pentru a ne îngropa în mocirlă. Dar el nu posedă sentimentul de vinovăţie. S-a născut fără de el.

Ştim toate astea, dar nu îl gonim ca pe o pacoste. Îl suportăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Îl vedem permanent la televizor. Uneori, concomitent, pe mai multe posturi de televiziune. E diafan şi dalb. Ca şi cum abia ieri ar fi coborât din neantul neprihanei, el nu pare apăsat de vreo vină. Este permanent euforic, vesel, bine dispus, gata de o glumiţă mai puţin sărată, însoţită de hăhăitul specific celor a căror stare de normalitate este profund şi cronic marcată de mahmureală.

Deşi ar trebui să ne provoace greaţă şi să-l vomăm în adâncul uitării, îl suportăm. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Tipul nu are regrete. Iar în ceea ce priveşte tupeul, este de ne egalat. Părerile despre sine sunt permanent pozitive, ba chiar, pe alocuri, elogioase. Despre toţi ceilalţi, inclusiv despre cei care, încălcând uneori legea, l-au slujit cu credinţă până au ajuns în puşcărie, are numai vorbe de ocară. Ba sunt mincinoşi, ba arivişti, ba nerecunoscători, ba li s-a urcat la cap puterea cu care el (atotputernicul!) i-a investit. Ba, s-au dat cu oponenţii… Lingăi, cu toţii! Ce mai, nişte puşlamale care nu au meritat binele pe care el, complet dezinteresat, i le-a făcut!

Îl privim, ne minunăm zicându-ne că un asemenea specimen nu poate exista, dar îl suportăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Doct, nu discută decât de la nivel de ţară în sus. Nu se încurcă cu probleme mai mărunte. Dă sfaturi tuturor, fie că aceştia le doresc fie că nu, inclusiv preşedintelui de azi (care, e adevărat, merge „pas cu pas” din groapă în groapă). Ca şi cum am fi idioţi cu toţii, socoteşte pentru noi, pe degete, finanţele naţiunii şi face predicţii mai ceva decât Mafalda. Judecă şi dă verdicte pentru toată lumea, el autopostându-se mult deasupra bietei noastre  justiţii. Cere socoteală parlamentului. Propune schimbări de miniştri. Croieşte politica externă a României şi ştie pe de rost strategia europeană a Bruxelles-ului pentru următorii 20 de ani (întrucât, în mod firesc, el este cel care a trasat-o…). Este la „pertu” cu toţi şefii de state de pe mapamond şi se doreşte a fi noul prim-ministru al ţării. De ce? Fiindcă el este cel mai bun.

Da, îl vedem, îl ascultăm şi ni se ridică stomacul până la amigdale. Dar, tipic româneşte şi în deplin acord cu nepăsarea ce ne-a cotropit ca o pandemie, ne gândim că  dacă nu am şti cine este cu adevărat şi dacă nu am cunoaşte cât rău a adus acestui popor timp de un deceniu, aproape că ne-ar putea deveni simpatic. Prin urmare, îl categorisim cu blajinătatea noastră prostească: un biet saltimbanc cu damf de whisky care se dă mare pe la televizor!

Iar el, profită scuipându-ne zilnic în obraz. Aşa cum a făcut-o întotdeauna.

 

 

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*