Cu un an în urmă, mulţimi pe care din prostia mea  nu le-am înţeles atunci, au împins un guvern pe scări. „Corupţia ucide!” strigau tinerii frumoşi şi liberi, mărşăluind pe traseele indicate de facebook spre întâlnirea cu un preşedinte care radia de fericire. I se citea pe faţă, bucuria. Ştia că numai astfel poate scăpa de un prim-ministru incomod şi de un guvern care nu era dispus să-l asculte orbeşte. „Vrem guvern de tehnocraţi, ne-am săturat de politicienii hoţi!”, a strigat strada. „Tehnocraţi vreţi, tehnocraţi vă dau!” a replicat preşeditele. Vorbe  însoţite bubuitor de corul protestatarilor. Era ca într-o veritabilă antică tragedie greacă.

De ce spun asta. cu tragedia antică, cu grecii? Deoarece, modul în care s-a petrecut trocul acela seamănă izbitor cu acţiunea bine pusă la punct a spectacolelor dionisiace, izvorul spectacolului artistic antic :„ Se ştie că teatrul grec s-a născut din imnurile – cântate în cor – în cinstea lui Dionisos (…) Condus de un “corifeu”, corul înţina imnuri de laudă, întrerupte de naraţiunea unor episoade din viaţa zeului. Apoi corul s-a împărţit în două semicoruri cântând alternativ, în frunte cu doi corifei care-şi dădeau răspunsuri unul altuia. In momentul când unul din corişti a răspuns corului şi corifeilor prin cuvinte atribuite zeului, ca şi când el însuşi ar fi fost Dionisos, în acel moment a apărut de fapt primul actor.” (fragment dintr-un referat cu tema “Tragedia geacă, Eschil, Sofocle , Euripide”  pe care îl găsiţi la http://www.referatele.com/referate/istorie/online20/TRAGEDIA-GREACA-Eschil-Sofocle–Euripide-referatele-com.php)

Nu-i aşa că seamană ca două picături de apă de ploaie cu ceea ce s-a întâmplat în piaţă şi mai apoi la Cortoceni? Chiar şi momentul în care “a apărut  de fapt primul actor”…

Dar, să-i lăsăm pe marii tragedieni antici şi să  ne întoarcem la tehnocraţii nostri. Eu, în prostia mea credeam că tehnocraţii ar fi nişte personalităţi ale vieţii sociale româneşti, oameni recunoscuţi de societate ca specialişti de mare calitate în domeniul lor de activitate. Pentru medicină, mari personalităţi medicale. Pentru finanţe, finanţişti cu înaltă calificare profesională, acceptaţi ca atare de breasla lor. Pentru justiţie, renumiţi jurişti…Şi aşa mai departe. Adică eu, în prostia mea, îmi închipuiam că fiecare portofoliu de ministru va fi ocupat de un asemenea veritabil tehnocrat. Şi, în sinea mea, abia aşteptam ca ţara să înflorească. Mai ales că pe post de prim-ministru înţelesesem că va fi un horticultor. “D-aia l-a pus”, îmi ziceam, prostul de mine, “Ăsta chiar se pricepe la înflorire”.

Dar nu. În viziunea iluminatoare a domnului preşedinte (care, exact atunci când ar trebui s-o facă,  vorbeşte atât de puţin încât îţi vine să-l îndemni să-ţi arate limba ca să te convingi că nu i-au tăiat-o când era mic) tehnocrat înseamnă ne membru de partid. Atât. Fără nici un fel de altă calificare.

“Cum aşa?” m-am întrebat eu, scufundat până la nări în aceeaşi  prostie a mea.  “Adică,  distinsa doamnă Frosa, corpolenta femeie în casă a domnului Franţ, resident la Bruxeless, dacă nu-i membră a vreunui partid, este un tehnocrat veritabil? “Da!”, a zis dl Johannis. Şi, ca un exemplu absolut ipotetic şi deci fără nicio legătură cu realitatea, a adus-o şi a pus-o  ministru la justiţie…

M-am repezit, setos de învăţătură, la Dicţionarul Explicativ al limbii române şi am căutat înfrigurat legătura strânsă între tehnocrat şi ne apartenenţa la vreun partid politic. Conexiune despre care eu, în adânca şi recunoscuta mea prostie, habar nu aveam. Aici, în DEX, dezamăgire. Tehnocrat înseamnă exact asta :”specialist într-un anumit domeniu. (< fr. technocrate)” Şi doar atât!

Ce a urmat, vedem cu toţii. Faptul că excelenţa sa domnul preşedinte, profesor de fizică, era certat cu doamna Limbă Română, ne-a dus la, iată, nenorocirile de azi.

Dar cel mai rău sunt supărat pe mine însumi. Cum de-am putut ca, în prostia mea, să-mi închipui măcar o clipă că, în democraţia noastră prost plagiată,  tehnocrat ar fi putut însemna chiar tehnocrat?