Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Române, coabitare este un cuvânt de origine franceză. Potrivit realităţilor pe care le trăim, în vestitul document  românesc denumit al”coabitării” franţuzismul reprezintă doar confirmarea unei realităţi cu adânci rădăcini autohtone:  vopsirea ciorii ca s-o credem papagal.

Cele două personaje principale ale comediei (comedie,cu accent pe a doua silabă)  afirmă separat şi semnează în duet că, acceptând susnumita coabitare, n-au făcut decât să se sacrifice pentru interesul naţional. Adică pentru interesul meu, al dumneavoastră, al copiilor noştri (!?). Mai mult, cel care (a-propos de franţuzescul  „cohabiter”) habitează la Cotroceni, nu s-a sfiit a numi mirabilul act ca fiind nici mai mult nici mai puţin decât întruchiparea concretă, statuia, aceluiaşi interes naţional…

Ce să mai cred? Doar că, aşa cum se întâmplă neîntrerupt de peste douăzeci de ani,  cei care ne conduc ne cred idioţi. Îşi închipuie că noi nu vedem cum de fiecare dată când au de câştigat ceva doar pentru ei încearcă să ne îmbrobodească dând-o pe „interesul naţional”. Exemplele sunt nenumărate.

Analizând atent documentul cu pricina pe care, personal, recunosc, de scârbă n-am reuşit să-l disec, profesorul Coja ajunge la concluzia că reprezintă  doar o traducere, mediocră şi ea, din limba engleză (vezi  http://www.ioncoja.ro/amestecate/cine-a-conceput-acordul-de-coabitare-basescu-ponta/)   Adică, ne atenţionează domnul Coja (omul despre care regretatul Fănuş Neagu spunea că “se pricepe de minune să le scoată apa proştilor din urechi”), cele două cele mai înalte personaje ale politicii româneşti ar fi doar nişte biete marionete. Nişte figurine cu chip de om  fără personalitate, lipsite de voinţă proprie ori de mândrie.  Doar jucării care se mişcă şi acţionează mânuite de sforile păpuşarilor ascunşi după decorul vopsit frumos. Nimic altceva decât păpuşi care par a fi vii doar pentru noi, publicul naiv, plătitor al biletelor pentru spectacol.

Actul, ca atare, a fost apreciat de către analişti şi presă în cele mai diverse feluri. De la „Document infam care consfinţeşte statutul de slugă de mâna a treia al României în Europa”, „Încă o trădare a lui Ponta, încă un vot popular vândut printr-un blat euro-atlantic”,  „Un document de literatură a absurdului…o hârtie de înălţat zmeul (CTPopescu)”, „Pact al diavolului”, „ Infamul document” şi până la o declaraţie prin care  „Noi, reprezentanţii tribului Ţiţifrici, promitem să nu ne mai mâncăm unii pe alţii, să nu ne mai ciomăgim şi să respectăm valorile europene…” ori ca reprezentând “Mizeria odioasă care pare opera reprezentanţilor unui trib de canibali ce tocmai s-au dat jos din copac şi bat la uşile Europei şi ale NATO, scobindu-se în dinţi de resturile din carnea vecinilor haliţi cu o zi înainte” 

Ascultându-le declaraţiile şi urmărind  modul în care se comportă cei doi actori semnatari, ajungi la concluzia  aproape absurdă că hârtiile mai sus etichetate au un singur rost, acela de a  înlocui totul în România: Constituţia, legile ţării, cutumele democratice şi, în cele din urmă, întregul set al regulilor de convieţuire din societatea. Dacă ar fi după cum ne spune domnul Coja, documentul cu pricina reprezintă, în esenţa sa, un act impus de puterile colonizatoare. Zapis care a fost  semnat  fuguţa şi cu adânci plecăciuni de aceia pe care îi socotim a fi conducătorii acestei ţări  ( suverană, independentă etc etc).  Un ordin prin care se impune României o cârmuire bicefală.

În logica mea, deformată binişor de greaţă, aş putea crede că, în acest caz particular, cuvântul “Bicefal” ar avea la origini pluralul mioriticului instrument de mânat vite numit “bici” şi profund  fiziologicul cuvânt latin “falus”.

Adică, mai pe româneşte:  “Şi bătuţi, şi …utuţi, şi cu banii luaţi!”