O demisie pe care nu o regret

Ministrul sănătăţii, sinistrul Attila Cseke, a demisionat. El lasă în urmă un sistem sanitar devastat, în plin colaps. Ne lasă pe noi într-o situaţie imposibilă, apăsaţi de spectrul reîntoarcerii în evul mediu  din punct de vedere a asistenţei sociale. Nu există domeniu important sau mai puţin important aflat în responsabilitatea ministerului sănătăţii care să nu fi fost „reformat” în mod iresponsabil de acest tânăr  arogant, venit de nicăieri în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere ale guvernului. I s-a dat pe mână sănătatea unei naţiuni, viaţa sau moartea a milioane de oameni, alinarea suferinţelor a sute de mii de bolnavi. Şi el ce a făcut? A condamnat la moarte prematură mii de bătrâni prin restrângerea accesibilităţii lor la medicamente. A scurtat viaţa a mii de suferinzi prin blocarea cvasitotală a programelor de asigurarea a medicaţiei gratuite pentru bolnavii de cancer, SIDA, ori alte boli neiertătoare. A expus îmbolnăvirilor grave mii de nou-născuţi prin stoparea vaccinărilor obligatorii la sugari. A afectat grav şansele de însănătoşire a zeci de mii de bolnavi prin desfiinţarea a aproape 100 de spitale, prin subfinanţarea unităţilor sanitare supravieţuitoare şi prin destructurarea reţelei deja funcţionale a medicilor de familie.  A alungat din ţară mii şi mii de medici cu înaltă calificare şi a transformat în chin viaţa altor mii de medici alungaţi din spitale, obligaţi la acte medicale incomplete datorită subfinanţării, lipsei medicamentelor şi a inexistenţei inventarului sanitar de minimă necesitate. A rupt definitiv legătura dintre sistemul de sănătate şi marea masă a populaţiei, legătură stabilită de către minţile strălucite ale acestui popor în multe decenii de efort. A distrus firescul relaţiei dintre  cei care plătesc o viaţă pentru a avea dreptul la îngrijire medicală şi spitale. A transformat multe spitalele din unităţi vindecătoare în focare de infecţie, în aşezăminte de groază pentru orice potenţial bolnav, determinând aversiunea suferinzilor faţă de instituţia în care se mergea cu încredere şi speranţă. A gândit şi încercat să  pună în funcţiune, printr-o lege contra naturii,  privatizarea în masă a serviciilor medicale, dovedind o viziune de-a dreptul criminală în raport cu milioanele de români prea săraci spre a-şi plăti tratamentul, medicamentele şi internarea. Practic, pentru a supravieţui.

Nu pot să pun pe hârtie întregul şir de  nenorociri. Nu am tăria nervoasă şi nici memoria necesară pentru a enumera toate măsurile prin care, în numai un an şi jumătate, acest produs al unei clase politice penale a hotărât scurtarea vieţii a milioane de cetăţeni nevinovaţi, de la prunci la cei cu părul cărunt.

Astăzi, domnul ministru demisionează. Doreşte ca acest demers să fie înţeles ca unul de onoare, să marcheze un act de demnitate. Nimic din toate acestea! Doar bifarea unui moment al luptei acerbe pentru banii noştri. Doar o răbufnire de orgoliu, fără nici o legătură cu starea de sănătate a naţiunii române de care domnul ministru răspundea. Doar un alt episod al lungului  şir de pretenţii consecutive ale UDMR (ca să nu spun al şantajului politic) cu care forţează mâna principalului partid aflat la putere prin bunăvoinţa sa. Noi, cetăţenii, nu contăm. Nu intrăm în calcul şi pentru drepturile noastre niciodată, dar niciodată, vreun ministru român nu şi-ar da demisia!

Nu spun că întregul dezastru din sănătatea românească se datorează domnului ministru care poartă numele vestitului Attila Hunul, supranumit „Biciul lui Dumnezeu”. O largă suită de neaveniţi au distrus iremediabil sistemul nostru sanitar. Dar niciunul nu a reuşit atât de mult rău într-un timp atât de scurt!

Este o demisie pe care nu o regret. Este o demisie care nu mă bucură. Pentru că, sunt convins că cel care îl va înlocui, indiferent că-l va chema Ion sau Ianoş, o să continuie „reforma” care are la bază orice le-ar putea trece prin minte, înafara stării de sănătate prezente sau viitoare a cetăţeanului român. A mea, sau a dumneavoastră.