POPULISMUL ŞI CAPCANELE SALE OTRĂVITE

            Tot mai des, în discursurile publice ale preşedintelui şi prim-ministrului apar acuzaţii de „populism” la adresa adversarilor politici. Obiceiul este preluat şi de exponenţii mediatici ai celor doi. Şi nu întâmplător. Utilizarea repetată a etichetării „populism” ori „populist”  ca armă de atac este menită să-i amplifice laturile negative. Se transformă astfel într-un concept exclusiv subversiv, antidemocratic şi mincinos. Aflat în termeni de contrarietate cu demersurilor democratice ale guvernului chiar dacă ele, demersurile puterii politice, nu sunt înţelese la adevărata lor valoare de marea masă a populaţiei.

Devii populist dacă eşti  indignat atunci când vezi  starea deplorabilă în care au ajuns căile ferate, agricultura, industria extractivă, drumurile, podurile şi pădurile. Tot populist eşti în cazul în care constaţi că statul încalcă legile de el elaborate, că parlamentul este înlocuit cu o masă omenească fără nici un crez, lipsită de  respect în raport cu aceia care au trimis-o acolo, cu frică doar de partid şi cu un singur interes: interesul propriu. Te numeşti populist dacă spui că nu-i normal ca banii tăi să fie împărţiţi pe criterii strict politice, iar tu să nu beneficiezi în vreun fel de pe urma taxelor şi impozitelor plătite din munca ta. Eşti catalogat populist dacă afirmi că preşedintele şi primul ministru ar trebui să asculte protestele zecilor de mii de oameni şi să facă ceva pentru a-i mulţumi.

În mod contrar, reducerea unor drepturi unanim recunoscute, luarea unor măsuri coercitive fără consultare populară, angajarea unor împrumuturi împovărătoare fără raţiuni clar precizate, încălcarea repetată a Constituţiei, politizarea extremă a administraţiei ţării, înstrăinarea unor bogăţii naturale ori discriminarea pozitivă a unor minorităţi, devin oficial acţiuni perfect democratice. Pentru că, o astfel de guvernare, evident opusă populismului ieftin, este singura care cunoaşte ce vrea poporul şi acţionează, dureros chiar, în spiritul şi numele democraţiei autentice.

Fenomenul nu este nou. Încă din anul 1969, autorii cunoscutei lucrări „Populism: Its Meaning and National Character”, Ghiţă Ionescu şi Ernest Gellemen, afirmau că „O stafie umblă prin lume: populismul”.     Încercarea de definire a  populismului, concept care are  o evidentă încărcătură negativă în comparaţie cu democraţia, ne ajută să descoperim caracterul  profund duplicitar al termenului. „Populismul unuia este democraţia celuilalt şi viceversa”, afirma Rolf Dahrendorf, apreciat ca fiind unul dintre cei mai influenţi gânditori ai generaţiei sale.  Dificultatea trasării unei graniţe clare între cei doi termeni permite ca orice demers al opoziţiei, fie el şi democratic,  să fie catalogat ca populism şi oricare acţiune a puterii, fie ea şi populistă, să devină indubitabil democratică. Este valabilă, desigur, şi situaţia  inversă.

Utilizarea fără discernământ a cuvântului „populism”, catalogarea fără o bază politică reală a unor personalităţi sau partide drept  „populiste”, reprezintă  una din binecunoscutele arme ale arsenalului politic folosit de toate partidele politice pentru manevrarea  maselor.  Este motivul pentru care apariţia repetată a termenului în situaţii de audienţă maximă, cu destinaţie precisă, nu este întâmplătoare.

Înainte de a încheia aceste câteva cuvinte destinate încercării de a lămuri publicul larg cu adevărul despre populism şi de a scoate la lumina zilei  nenumăratele capcane pe care etichetarea ca populist le poate ascunde, mi  se pare util să mai subliniez ceva. Anume că, populismul nu este un atribut exclusiv al partidelor ori al persoanelor aflate în opoziţie, aşa cum fiecare partid care este la  putere încearcă să convingă. Există pericolul real ca partide politice de factură populistă să ajungă la putere prin campanii electorale bine organizate în care sloganurile populiste să fie în mod iscusit învelite în aura democraţiei. Tot Lordul Dahrendorf citat mai sus ne spune că în acest caz, al partidelor populiste ajunse la putere:”nu se pune în practică un program de reformă, ci se consolidează puterea ca atare”. Cu referire la aceeaşi situaţie, dr. Anneli Ute Gabanyi, arăta: „ Astfel de partide sau personalităţi se consideră drept unice instalate de putere în stat, legitimate de voinţa populară, de „demos”, şi drept unici conducători ai luptei pentru o acţiune economică morală şi pentru dreptate socială în cadrul societăţii” . Ceea ce ar trebui să ne  pună în gardă înainte de a vota. După aceea, zadarnic mai cădem pe gânduri!

(Scriere  care a fost publicată şi  ca editorial  în revista Qmagazine/ 30.03.2011))