ZIUA IN CARE VISELE MOR

6 iunie 2010. Ajunul zilei în care se va hotărâ soarta a milioane de români. Ziua în care vor fi aruncaţi, da, aruncaţi pur şi simplu în braţele disperării. Spre un trai la limita supravieţuirii.
Autorii acestei sumbre decizii se adună azi. La sfat de taină. Va fi prezent şi preşedintele ţării. Credeţi că vor discuta ce să facă pentru sărmanii români? Credeţi cumva că sunt preocupaţi de viitorul cetăţenilor care i-au ales, prin votul lor, pentru a veghea la bunul mers al ţării? Nu! Nu vă faceţi iluzii. Ei se adună ca să vadă cum să procedeze pentru a continua să rămână cu mâinile până la coate în banii ţării. Cum să strângă rândurile pentru a se păstra la putere. Ca să nu fie aruncaţi, aşa cum ar merita, la groapa cu gunoi a istoriei.
Pentru a suta oară preşedintele se dovedeşte părtinitor. În dispreţul constituţiei, demonstrează că nu este preşedintele tuturor românilor în mod egal. Prin prezenţa la această adunare de partid ne arată că este preşedinte numai pentru membrii unui partid. De bunăstarea cărora este preocupat. Atât. Nu are ţară. Nu are popor. Cei care l-au ales şi ridicat la cea mai înaltă funcţie în stat pot să sufere. Partidul să prospere.
Atmosfera de la locul faptei dă senzaţia că se participă la o sedinţă cu caracter ilicit. O vilă superbă, izolată, pe malul lacului. Fostă reşedinţă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a cuplului Ceauşescu. Furată. Opulenţă în opoziţie dureroasă cu sărăcia lucie a ţării. Încă o dovadă de infatuare şi nepăsare crasă.
Discuţiile vor avea un caracter secret. Ca la întrunirea capilor mafiei, politicienii se adună pe ascuns. Sosesc în maşini cu geamuri fumurii şi predau la intrare telefoanele mobile.
De cine se ascund? De noi, cei mulţi. Ce poţi crede? Orice. Chiar că se pune la cale asasinarea populaţiei României…
Indignarea atinge uneori limite dincolo de care cuvintele îşi pierd sensul. În pragul acestei limite mă aflu. Cum altfel ai putea fi atunci când vezi un guvern care dacă nu poate conduce o ţară, o demolează. Dacă nu reuşeşte pe deplin cu demolarea, o amanetează, cu cetăţenii ei cu tot. Iar, ca o culme a neputinţei, după ce a amanetat-o, trece la înfometarea populaţiei.
Eu bănuiesc că mâine politicienii vor vota pentru păstrarea ciolanului. Nu va fi nici o minune. Interesele personale ale aleşilor neamului sunt mai importante decât vieţile noastre. Mult mai importante!
Cei care credeţi că încă se mai poate schimba ceva în bine, lăsaţi orice speranţă. Mâine va fi ziua în care visele mor!