ONOARE ŞI LAŞITATE

În lumea noastră, întoarsă cu josu-n sus, pătrunde un semn de normalitate. Preşedintele Germaniei a demisionat. Motivul nici nu mai contează. Gestul este important. El demonstrază ceea ce la noi s-a uitat de mult. Că demnitarii trebuie să aibe onoare.
Aleşii noştri au o singură vocaţie. A minciunii sfidătoare. Cu alte cuvinte, a şmecherelii. În baza acesteia şi cu ajutorul nepăsării noastre au reuşit transformarea unui gest de demnitate în unul de laşitate. Deşi este evident că-i incapabil, deşi se vede de departe şi se simte dureros în societate incopetenţa sa, deşi este dovedit corupt, demnitarul român nu demisionează. El declară ritos că nu pleacă. Motivul? Că nu este laş!
Spune că nu fuge atunci când e greu, deşi răul l-a produs chiar el şi este evident că se va perpetua atâta vreme cât respectivul va fi pe funcţie. Pentru el demisia a devenit un gest de laşitate, nu de onoare. Şi asta, pentru că demnitarul român nu cunoaşte ruşinea. Pentru că are în vedere numai binele propriu. Pentru că, de cele mai multe ori, a plătit bani mulţi ca să ocupe funcţia de demnitate publică. Şi ca urmare i se pare firesc ca poziţia socială la care a ajuns să i se cuvină, ca orice bun cumpărat, pe vecie.
Încearcă să ne convingă, în pura tradiţie şmecherească, cum că rămânând pe funcţie se sacrifică pentru binele nostru, el fiind dedicat trup şi suflet nevoilor poporului. Că, deşi e greu, el nu fuge. Înfruntă greutăţile, în numele nostru şi pentru bunăstarea noastră. Că ar fi mai simplu să plece, dar pe el nu soluţiile facile, vecine cu laşitatea, îl caracterizează…
Este în stare să inventeze zeci de motive pentru care să rămână acolo. Se cramponează disperat de locul unde a ajuns prostind pe mulţi şi mituind şi mai mulţi. Şi aflat în post continuă să fure, să mintă şi să manipuleze. Totul în interes personal.
Uitaţi-vă la preşedintele României, la premier, îi credeţi capabili să-şi de demisia de onoare? Uitaţi-vă la miniştri, la ceilalţi demnitari care se comportă după chipul şi asemănarea primilor doi oameni în stat…
Eu cred că, văzându-i, nu mai este nevoie de nici un alt argument. În România, onoarea s-a transformat în laşitate. Iremediabil.