Situaţia confuză din Ucraina, iminenţa destrămării  sângeroase a vecinei noastre de la nord şi apariţia spectrului unui conflict armat în zonă, au isterizat minţile slabe din România. Ca urmare, pe internet au apărut o sumă de „blogişti” care se tem ca dracu’ de tămâie de eventualitatea chemării lor sub arme. Citindu-i, îi şi vezi  sarind într-un picior şi ţipând că nu vor să lupte pentru România. Motivul? Ţara asta nu merită să fie apărată. Ea nu a făcut suficient pentru ei! „Ceilalţi să pună mâna pe arme, nu noi!” strigă ei şi, cuprinşi de o laşă nelinişte, se pregătesc să părăsească „corabia”.

Între aceştia, am descoperit un mare gânditor contemporan, zice-se jurnalist, care de undeva de sus ne etichetează, punându-ne pe fiecare la locul pe care personal ni l-a destinat. Omul este ilustrul fondator al necunoscutei revistei  (online?) „Capitalism pe pâine” şi ne îndeamnă ca acum, în vremuri de restrişte, să nu facem imensa greşeală de a fi nişte cetăţeni demni. Are o viziune strict personală, mai mult decât originală, asupra vieţii sociale în România şi a obligaţiilor cetăţeneşti. Ameţit de grandoarea propriei imagini, de profunzime propriei gândiri, încearcă să ne convingă că ţara  îi este deja datoare cu o statuie.

Numele său? Citiţi  (http://altfel.wordpress.com/2014/05/17/mihai-giurgea-noua-marca-de-cacat-romanesc/) şi îl veţi afla. Eu, după ce i-am văzut câteva dintre scrieri, nu mă simt capabil, moralmente, să-i aştern numele pe hârtie.

Domnul acesta declară în scris, cuprins desigur de un înalt curaj cetăţenesc, că nu are nicio obligaţie în raport cu România. Ne cere şi nouă, celorlalţi români, să simţim la fel cu el. Ne mai spune că ar refuza să lupte pentru ţară şi, justificat pentru înălţimea sa intelectuală, stabileşte cu o autoritate de necontestat cine ar trebui să pună mâna pe arme: „…păi atunci cum cine să apere statul? Ei! Că doar nu eu!”  Sublim!

Şi, aşa cum era de aşteptat din partea unei asemenea somităţi, continuă indicându-i cu precizie pe aceia care să fie, în locul său, soldaţi ai ţării în caz de război.  Aflăm că „Ei” ar trebui să fim în primul rând noi, toţi aceia care încă nu am părăsit România, adică:

            „Putorile care au rămas în ţară să frece banu’ statului”

Apoi, încolonaţi milităreşte, nominalizaţi, socotiţi bob cu bob, urmaţi voi:

• · “Tu, bugetar imputit, care ai dat spaga ca sa te angajezi brancardier la Spitalul Judetean (sau profesor la Scoala Generala. Sau la Televiziunea Romana. Sau la Compania Huilei. Sau la TAROM. Sau la SRI).
• · Tu, pensionar imputit, care ai dat spaga pentru un certificat medical de orb si ai iesit la pensie anticipat (dar conduci bine-mersi masina). Din 6 milioane de pensionari, cam 3 milioane sunt in aceasta situatie.
• · Tu, absolvent analfabet, care n-ai fost in stare sa te angajezi nicaieri (stiu, e lumea rea si nu-ti da nici o sansa, ca tu esti genial!). Si care – hop! – direct la ajutorul de somaj te-ai infipt. Pai cum iti permiti sa-mi consumi mie banii, ba nenorocitule, cand tu n-ai contribuit la fondul de somaj, macar o zi in viata ta?
• · Tu, vaca fatatoare, care torni copii pe banda rulanta si ai pretentia sa ti-i platesc eu (ca cica, fatand someri analfabeti, ai face un mare bine tarii si mie personal)”

(tot ce se află între ghilimele, editat în italic, reprezintă citate din ilustrul articol al domnului MG intitulat in mod profund patriotic “Ţara s-o apere bugetarii şi asistaţii sociali”)

Cât aplomb! Ce retorică şi ce frazare! Câtă acurateţe gramaticală! Ce cuvinte alese! Vă invit să ne plecăm adânc la întâlnirea cu acest geniu vizionar…

 

Consider că este inutil să încerc a-i explica unde greşeşte fiindcă, în opinia mea, omul a trecut cu mult dincolo de limita recuperabilităţii. Nu pot decât să constat cu tristeţe cum, cu sau fără voia sa, se aliniază categoriei rebuturilor umane inerent existente  într-o ţară greu încercată de istorie şi adânc oprimată de prezent.

Din această perspectivă par de înţeles şi invitaţiile de pe blogul pe care publică, îndemnurile cuprinse în motto-ul care pare a-l călăuzi în viaţă:  “…lăcomia este bună. Lăcomia a creat civilizaţia. Fiţi lacomi! Fiţi bogaţi! Fiți puternici – și nu vă jenați de asta!”

Ce ar mai fi de spus? Poate doar că m-am străduit din răsputeri să fiu politicos, să-mi cenzurez valul de invective şi să-mi controlez răbufnirea înjurăturilor meritate de acela care a adunat o asemenea baltă de venin amestecat cu lături din care stropeşte tot ce îl înconjoară: de la umilul bugetar (“împuţit”), la bătrânul pensionar (“împuţit” şi el); de la mamele noastre (şi a lui! -“vaci fătătoare”), la  tânărul ce abia a păşit în viaţă (“ absolvent analfabet”); de la cei care care nu au plecat şi au înţeles că ţara are nevoie de ei aici (“putori”), până la ceea ce este de neînlocuit şi ar trebui să fie sfânt pentru fiecare dintre noi – ROMÂNIA.

Desigur, fiecare are dreptul să-şi exprime public gândurile. Inclusiv el, acest (mă încăpăţânez eu să-l cred) român care strigă în gura mare pe întinderile infinite ale internetului cât de mult îşi urăşte poporul din care face parte şi cât de profund îşi desconsideră ţara care îi este patrie.  Din punctul meu vedere, îl priveşte personal dacă îşi închipuie că prin violenţa limbajului va căpăta notorietate. Poate, astfel, chiar iese din anonimat. Fiindcă, în ţara asta mare, sunt câteva persoane care îl aprobă, ba chiar îl laudă pentru “curajul” şi viziunile sale.

Eu, doar mă mir şi încerc să-mi reprim greaţa, invitându-vă  pe dv., cititorii blogului acesta, să-i judecaţi cu mintea proprie atitudinea public afişată.