Am trăit, cu mulți ani în urmă, timpurile obedienței față de Marea Uniune Sovietică. Din vremea fragedei copilării fiecărui român îi era inoculat sentimentul de smerită supușenie și atitudinea de preamărire a puterii militare și economice de la răsărit. Pentru tot românul, poporul sovietic era minunat, orânduirea sovietică era cea mai dreptă și mai democratică. Ea reprezenta viitorul ferice al omenirii. Chiar și lumina venea de la răsărit! Mai toate marile invenții ale omenirii le datoram atunci minților strălucite ale Uniunii Sovietice. Cei mai iluștri scriitori erau sovetici. Filmele cele mai lăudate erau tot sovietice, limba rusă devenise obligatorie încă din clasele primare. Cântecele sovietice ocupau 80% din audițiile radio. Întregul sistem de învățământ era copiat după cel sovietic. Cei mai dotați tineri plecau la studii în Uniunea Sovietică și diplomele scrise în limba lui Cehov se aflau la mare căutare și apreciere. Ambasada URSS conducea, practic, România.

Ne mândream cu apartenența la o mare alianță militară, Tratatul de la Varșovia. Consilierii militari sovietici ocupau birouri somptuoase în Ministerul Forțelor Armate și în unitățile militare. Trupele sovietice erau prezente în țară, ca să ne apere de americani. Se renunțase la uniforma militară tradițională românească și se purtau cizmele lungi de piele, rubașca rusească, vestonul cu copcă la gât, epoleții de ofițer cu steluțe aurii și vipușcă la pantaloni. Armamentul era sovietic, vechi, uzat moral și fizic, cumpărat ca nou cu aurul și uraniul munților noștri, cu mii de vagoane pline cu grâu. Regulamentele militare, tacticile de luptă, organigramele de organizare și funcționare ale unităților, comenzile, toate erau copiate după sovietici. Pentru interoperatibilitate… 

Trăiesc azi, în acești ultimi ani ai vieții mele, timpul obedienței față de Statele Unite ale Americii. Încă din fragedă copilărie fiecărui român îi este inoculat sentimentul de recunoștință și de nemărginit respect pentru marea putere militară și economică de la apus. Poporul american este minunat, democrația americană este cea mai democratică din lume și reprezintă idubitabil viitorul fericit al omenirii. Chiar și ”licuriciul” de la care vine raza ce ne   luminează pașii se află la apus! Cu mici excepții, toate marile invenții ale omenirii își au izvorul în mințile strălucite ale savanților americani. Cei mai iluștri scriitori, cei mai vestiți regizori, compozitorii cei mai cunoscuți, cântăreții cei mai copiați, sunt cu toții americani. 90% din filmele văzute în România, aproape toate emisiunile distractive sau de propagandă ale televiziunilor își au originea dincolo de ocean. Limba engleză devine obligatorie încă din primii ani de școală, ba chiar de la grădiniță. Sistemul de învățământ este copiat după cel american iar tinerii cei mai dotați merg la studii în universitățile americane. Diplomele scrise în limba engleză sunt cele mai apreciate. Ambasada SUA conduce, practic, România.

Ne mândrim cu apartenența la o mare alianță militară, Alianța Tratatului Nord Atlantic. Consilierii americani ocupă birouri somptuoase în Ministerul Apărării Naționale, dar și în unele dintre marile unități militare din teritoriu. Prezența trupelor americane în bazele de pe teritoriul românesc reprezintă o palpabilă necesitate. Ca să ne apere de ruși. Am renunțat la uniforma militară românească și purtăm uniforme similare cu cele americane. Armamentul fabricat de noi este înlocuit cu cel american. La fel se întâmplă și cu tehnica militară. O primim, pe bani mulți, de la americani. E veche, depășită din punct de vedere fizic și moral, dar este plătită ca nou-nouță cu aurul munților noștri, cu petrolul și gazele naturale. Grâne nu mai avem, dar le dăm în schimb, pe mai nimic, pământul străbun. Regulamentele militare, tacticile de luptă, schemele de organizare ale unităților militare, comenzile, sunt copii fidele ale celor americane. Pentru interoperatibilitate…

După mai mult de o jumătate de secol, recunoaștem azi aceeași obediență oarbă ca atunci. Aceeași străduință de a fi pe placul celui mare și aceeași descosiderare din partea acestuia, care ne trata și ne tratează ca pe supuși nevolnici, vasali fără urmă de vână națională. Aceeași gudureală jenantă din partea oficialilor noștri. Aceeași renunțare la mândrie, aceleași plecăciuni umilitoare, aceeași atitudine de slugă.

Și atunci, ca și acum, orice cârteală era tratată ca o răzvrătire condamnabilă. Etichetarea ca antisovietic, la modă atunci, era la fel de periculoasă ca etichetarea ”antiamerican”, la modă acum. Străduința oficialităților de a fi pe placul stăpânului nu depășea cu nimic, atunci, lingușeala de astăzi.

Diferențe? Una singură. Punctul cardinal spre care ne închinăm. Adică, diferența este dată doar de direcția în care ne țuguiem buzele pentru a pupa fundul ce trebuie sărutat cu (aceeași) pasiune atent afișată internațional.