AINAMOR

                                                           (din ciclul „pamflete amare”)

            Există pe lumea asta o ţară în care nimic nu este cum ar trebui să fie. Totul este inversat. Printr-un proces straniu  pe cale de a fi explicat, dacă până atunci institutele care îl studiază nu se vor inversa şi ele, nefirescul a devenit firesc, nelegea a devenit lege, abuzul a devenit virtute, furtul din avutul public a devenit afacere de succes, minciuna s-a transformat în adevăr, trădarea s-a prefăcut în loialitate, dreapta a devenit stânga şi răul simţit de toţi a devenit binele tuturor. 

            În această ţară, executivul legiferează şi legislativul execută, cei mai incapabili miniştri au devenit cei mai competenţi, preşedintele a devenit premier iar premierul propriul său purtător de cuvânt.

            Poporul este suveran o singură zi, din patru în patru ani şi uneori din cinci în cinci. În restul timpului poporul nu există. Sau dacă e, nici un guvernant nu-l vede, nu-l aude şi nu-i interesat de existenţa sa.

            În această ţară, partidele nu au doctrine ci interese. Politicieni ajung numai aceia la care s-a reuşit transformarea completă a simţului civic în nesimţire, a bunei cuviinţe în impertinenţă şi a modestiei în aroganţă.

            Elemente esenţiale în existenţa unui  stat normal au fost desfiinţate. Dacă eliminarea completă nu a reuşit încă, se aplică un proces elaborat de negare, de blamare, până la eradicare. Într-o astfel de situaţie se află armata, justiţia, educaţia, sănătatea, agricultura, industria şi biserica.

 S-a renunţat definitiv la simţăminte fireşti pentru oricare alt popor, cum ar fi patriotismul, mândria naţională, istoria naţiunii şi eroii neamului, valorile culturale tradiţionale, armata naţională, tradiţiile populare. Mai pe scurt, a fost abandonată voluntar  bucuria de a aparţine unei naţiuni, de a te raporta la rădăcinile sfinte ale acesteia.

Ţara aceasta, care până la un moment dat s-a numit ROMÂNIA, azi se cheamă AINAMOR!