Ce ne-a dat și ce ne-a luat în schimb COVID-19

Poate părea obositor să tot vorbim despre COVID-19. Numai că, dacă eliminăm rarele excepții, nimeni nu aduce în discuție tema acestei boli din plăcere. Ne aflăm în situația delicată de a nu avea cum să evităm subiectul. Motivul? Au trecut șase luni de când COVID-19 ne guvernează viața și este firesc să discutăm despre el până îi decodăm secretul. Pentru că, este tot mai sigur, atât apariția cât și existența sa perpetuă ascund un teribil secret.

Ce a adus cu sine enigmaticul virus?

COVID-19 nu a venit singur. L-a însoțit un simbol: MASCA. În mod surprinzător, se pare că ne-am obișnuit mult prea repede cu ea. Am adoptat-o suspect de rapid ca obiect de toaletă zilnică. A devenit imediat un accesoriu șic. Designerii au și gândit modele diferite, în culori la modă, ornate cu inscripții mobilizatoare sau amuzante, vopsite în nuanțe care scot în evidență adâncimea ochilor divelor, dotate cu sisteme sofisticate de atașare la poșetă sau la încheietura mâinii. În curând, măștilor le vor fi încorporate telefoane, aparate foto, sisteme de autocurățare, de monitorizare a activității zilnice, softuri necesare menținerii sănătății prin exerciții fizice ori metode moderne de aplicare a unor noi creme faciale destinate păstrării prospețimii tenului.

Masca, la fel ca oricare alt simbol, și-a câștigat imediat adepți. Nu sunt puțini cei care o consideră a fi un obiect de cult, o nouă zeiță a anilor de azi și a viitorimii, singura care ne ferește de boală și ne prelungește viața. Pentru ei, masca este un fel de icoană. Un obiect sfânt care, acoperindu-ne fața, ne protejează de orice boală și ne purifică întreaga existență. Prozeliți ai noii religii se găsesc pretutindeni. Au proliferat încurajați de guvern și sunt îndoctrinați de nocturnele Ordonanțe Militare ori de repetatele prelegeri televizate care proslăvesc existența măștii și beneficiile aduse de ea omenirii. Ei sunt aceia care te privesc cu reproș atunci când apari pe stradă fără Dumneaei (Vedeți? E deja personificată!). Îți atrag în mod drastic atenția că te expui unui în pericol de moarte și, mai ales, te avertizează că atentezi la sănătatea celor din jurul tău. Te ocolesc pe departe sau pur și simplu sună la 112, reclamând că un nebun, eretic periculos și iresponsabil, umblă liber prin urbe. Altercațiile nu au lipsit nici ele și, în efortul adepților acestui simbol de a ne impune noua credință, excesele se țin lanț.

Prea vestitul virus ne-a mai adus DISTANȚAREA. O noutate absolută. E ceva nemaiîntâlnit în evoluția ființei sociale care este omul. Ceva aflat în totală contradicție cu educația multimilenară a omenirii, cu tradițiile ei, cu aspirațiile celor tineri și cu alinările atât de necesare celor bătrâni. Ciudat este că nicăieri pe glob nu s-a putut demonstra clar că distanțarea folosește la altceva decât la ruperea forțată a legăturilor dintre oameni, la sfărâmarea violentă a apropierilor firești dintre ființele omenești. Urmare a distanțării nu a scăzut numărul îmbolnăvirilor. Sau, oricum, până în prezent nu s-a putut dovedi științific că e suficient să stai la 1,5 metri de semenii tăi și nu te vei îmbolnăvi niciodată.

Acest năbădăios agent patogen, în afara bolii pe care o provoacă, mai este și purtătorul unui teribil sentiment: FRICA. În întreaga noastră istorie ne-am luptat pentru a domina acest simțământ. Nu am câștigat lupta. Îl purtăm încă în noi. El este adânc încastrat în creierul nostru. Și este devastator fiindcă a cauzat mai multe victime decât toate războaiele trecutului, aceste răni nevindecate niciodată pe trupul speciei noastre.

Dincolo de mască, distanțare și frică, virusul acesta atât de neînțeles a mai adus șomaj, situații sociale absurde care au blocat economia, a încurajat minciuna, a favorizat furtul din banul public, a subminat democrația și a alimentat înflorirea demențială a abuzurilor.

Ce ne-a luat noul coronavirus?

 Simpla enumerare a celor pierdute din cauza acestei gripe, pe care unii o consideră a fi  mai înspăimântătoare decât ciuma și holera luate la un loc, indică un imens pas înapoi pentru civilizație. COVID-19 ne-a luat strângerea de mână, semnul ancestral al prieteniei și sincerității. Ne-a interzis ieșirile la iarbă verde, agapele cu prietenii, priveghiul la capătul celor plecați definitiv dintre noi, rugăciunea în fața icoanei din biserică, aprinderea unei lumânări la mormântul părinților sau a copiilor plecați prea devreme spre cer. Ne-a luat veselia nunților și fericirea botezului. A scos din viața noastră întrecerile sportive, freamătul furtunos al tribunelor de pe stadioane, eleganța jocului de tenis, impresionanta acumulare de energie a olimpiadelor, bucuria învingătorilor și tristețea învinșilor, spiritul de echipă și solitudinea alergătorului de cursă lungă. Ne-a vitregit de plăcerea ascultării în direct a unui concert, de semiobscuritatea îmbietoare la nebunii erotice a sălii de cinematograf, de explozia aplauzelor în fața scenei unde actorii se joacă cu sufletele noastre. Ne-a obligat să renunțăm la libertatea de mișcare, la dreptul de a hotărî singuri asupra sorții noastre. Ne-a închis școlile și a alungat frumusețea anilor de studii care ne marcau duios tinerețea. Ne-a lăsat fără plimbările la braț pe stradă, fără tandrețea mângâiatului, fără plăcerea de nedescris al dansului, fără fiorul atingerii reciproce și fără enigma întâlnirilor romantice pe aleile întunecate ale parcului. Acest virus hoinar, odată sosit la noi, ne-a interzis cele mai intime gesturi și ne-a spulberat simbolurile tăcute ale celui mai omenesc sentiment: dragostea. Ne-a interzis îmbrățișarea, ne-a vitregit de ascultatul bătăilor inimii celui drag și a pus sub semnul prohibiției sărutul!

Cine e de vină?

Să fie numai virusul adevăratul vinovat pentru prezenta încremenire a omenirii, pentru oprirea violentă a ceasului istoriei? Desigur că nu. A arăta cu degetul ceva ce nu se vede reprezintă cea mai lesnicioasă cale de a te deroba de vină. Este tocmai ceea ce fac azi politicienii din întreaga lume, profitând de apariția acestui virus, natural sau fabricat.

Sunt tot mai mulți cei care consideră că virusul, apărut ca din întâmplare într-un moment de răscruce din lupta marilor puteri pentru controlul planetei, este numai un pretext. Tot mai multe voci se alătură corului celor puțini care susțin că în spatele valului de groază care a inundat omenirea se află enorme interese financiare, planuri secrete croite cu mulți ani în urmă de acele personalități malefice care au o influență imensă în marcarea viitorului planetei, politicieni veroși cumpărați de gigantica industrie farmaceutică și organizații internaționale corupte. Conducătorii unor state fanion de pe glob par a răspunde cu supușenie unor comenzi venite de nu se știe unde. Iar țările mici, cu administrații vasale și neputincioase, nu fac decât să aplice cu sfințenie ordinele stăpânilor. Prin urmare, trebuie să fim conștienți că tot ce am ”câștigat” și tot ce am pierdut (și vom continua să pierdem!) copleșiți de această pandemie se datorează numai nouă, oamenilor, și nu unui virus pasager ridicat în mod artificial la rang de Dumnezeu.

Despre cele petrecute în România, într-un articol apărut zilele trecute pe blogul personal și preluat de Cotidianul.ro, cunoscutul profesor Andrei Marga afirma: ”Pandemia este pretutindeni o provocare, dar România avea condițiile să-i facă față onorabil. Că a ajuns campioană la infectări și decese ține de un păcat inițial – aducerea în țară fără testare a peste un milion și jumătate de oameni din țări contaminate, „votanții noștri”, cum zicea posesiv un vice „liberal”. Place sau nu, situația are apoi la bază nesfârșite decizii fără cap – începând cu luarea unei urgențe sanitare drept urgență militară, cu testarea în funcție de interesul meschin al „guvernului meu”, trecând prin obsesia ascunderii faptelor și încheind cu amatorismul „președintelui” și al servitorilor săi. Cine răspunde de aruncarea în boală a populației și de viețile pierdute, de crima evidentă?”1

Este, neîndoielnic, o crimă. Totodată este vădit că nimeni nu va fi tras la răspundere, bulibășeala fiind comandată și supravegheată atent de stăpânii noștri. Ar fi o naivitate să ne așteptăm la pedepse din moment ce, de prea lungi decenii, aici, în eurocolonia România, deciziile privitoare la soarta noastră ca popor nu ne mai aparțin.

—————————————————-

1 Andrei Marga: Cine răspunde?, Cotidianul.ro, 5 septembrie 2020

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*