De ziua lui

Nu am fost invitat la ziua domnului Boc, azi, când a împlinit 45 de ani.Prin urmare nu aş avea obligaţia să-i fac urări de bine ori de orice alt fel. Totuşi, este premierul nepereche al României. Iar eu, din nefericire, am apucat a fi în viaţă şi supravieţui încă ilustrului său mandat.  Moralmente, mă simt dator a-i adresa câteva cuvinte.

Încep prin a-i dori viaţă lungă! Să ajungă să trăiască bătrâneţea mea, aşa cum a impus-o el  generaţiei mele, cu aceleaşi venituri, cu aceleaşi drepturi, cu aceleaşi bucurii şi cu aceleaşi satisfacţii după o viaţă de muncă.

Îi mai doresc sănătate! Tot atâta cât mai au cei trataţi în spitalele împuţinate şi subfinanţate de el, îngrijiţi de medicii care încă nu au apucat să emigreze, cu medicamentele pe care el le-a scumpit şi interzis omului de rând.

Şi să aibe bunăstare! Să fie bogat ca cei 40% dintre românii consideraţi de el avuţi fiindcă au un venit de 6 euro pe zi, să-i ajungă banii zilnici aşa cum ajung marii majorităţi a cetăţenilor ţării după tăierile plăsmuite de mintea sa, să-şi poată plăti taxele pe care guvernul său le-a impus aşa cum o pot face toţi cei care muncesc în ţara asta.

Să fie fericit! Să aibe fericirea infirmilor cărora le-a luat din bruma de pensie şi i-a lăsat fără însoţitori, a profesorilor după ce le-a furat din puţinul salariilor lor, a bugetarilor pe care i-a dat afară ca pe nişte câini transformându-i în muritori de foame, a elevilor după bacalaureat, a celor care nu mai primesc subvenţii spre a supravieţui pe motiv că au un televizor color ori mai mişcă încă vreo câteva orătănii prin ogradă.  

Şi să fie iubit şi respectat! Iubit aşa cum el a arătat că îi iubeşte pe români şi respectat atât cât el a demonstrat că respectă legile acestei ţări, pe locuitorii ei, adevărul şi dreptatea.

Să aibe bucate multe pe masă! Atât cât au bătrânii care trăiesc din mila primăriilor ori a pomenilor europene, atât cât au pe masă pensionarii care au plătit statului o jumătate de secol şi care aflaţi în cruntă sărăcie leşină la cozile pentru un bilet la tratament, exact atât cât au tinerii care ani de-a rândul nu găsesc un loc de muncă.

Eu aş mai avea de urat. Fiindcă activitatea domniei sale a fost îndelungată, prea îndelungată, şi fructuoasă. Prea fructuoasă! Dar frică îmi este că se va transforma uratul în urât. Şi nu se face, tocmai de ziua sa!