PRIZONIERI

                        (din nou, despre pensile militare de stat)

            Au mai rămas doar câteva săptămâni. De la 1 ianuarie 2011 drepturile militarilor în rezervă şi retragere vor fi reduse dramatic. Pensile militare de stat vor dispărea ca subiect de drept transformându-se, conform Curţii Constituţionale a României (Decizia 871/ 25.06.2010),  într-un “supliment care nu se subsumează dreptului constituţional la pensie”.  Celor  cărora nu le vine să creadă, le recomand să citească   http://teopal.com/?p=420

            Ce vor deveni cu adevărat pensile militare de stat?  Care va fi valoarea reală a  “suplimentului” pentru fiecare,devenit  de acum fost – fost pensionar militar? La această oră nimeni nu ştie. Sau dacă este cineva care cunoaşte ce se va întâmpla, acela are mare grijă ca nimeni altul să nu afle. Mai ales, cei în cauză.

            Ce mă îndreptăţeşte să spun aşa ceva? Vom descoperi  împreună, citind mai departe. Începem cu constatarea că acum, la sfârşitul lunii noiembrie, în mod normal, fiecare militar în rezervă şi retragere ar fi trebuit să fi primit  déjà noua decizie de pensionare. Ca să ştie ce se întâmplă cu viaţa sa. Viaţă care depinde exclusive de cuantumul pensiei (sau mai nou, a “suplimentului”). Eu nu ştiu să se fi emis vreun asemenea document. Cunoaşteţi dumneavoastră pe cineva care este în posesia acestui act?

            Acum, la sfârşit de noiembrie, veşti din centrele militare, responsabile cu elaborarea datelor preliminare calculuilui “suplimentului”, ne aduc la cunoştinţă că nici 10% din solicitările pensionarilor nu au fost rezolvate. Şi este vorba  despre întocmirea a  zeci de mii de  asemenea acte! Toate trebuind să fie gata,  verificate şi semnate  de “beneficiari”( cuvânt citat din HG 735/2010) cu o lună înainte de elaborarea deciziei de pensionare. Care şi ea, decizia de pensionare, ar fi trebuit să fie primită de fiecare “impricinat” cu circa o lună înainte de primirea banilor. Cunoaşteţi dumneavoastră pe cineva care a verificat corectitudinea şi a semnat documentele care stau la baza calcului pensiei? A acelor acte care urmau a fi trimise către M.Ap.N.?  Poate or fi câţiva. Eu nu am aflat.  A primit cineva oficial decizia de pensionare? Ştiţi pe cineva care cunoaşte cu precizie câţi bani va mai primi începând cu ianuarie 2011?

            Sunt convins că nu. Pentru că, după părerea mea, procesul pornit prin legea 119/2010, Hotărârea de Guvern 735/2010 şi Ordinul M 101/2010 , nu  va putea fi încheiat la 31 decembrie 2010. Nu va fi posibil ca, în circa treizeci de zile de acum încolo, zeci de mii de oameni să verifice, contesteze ori nu  zeci de mii de documente, care apoi să fie trimise , primite şi prelucrate de către structurile de pensii, care şi ele  să  emită zeci de mii de decizii de pensionare, elaborând în acelaşi timp zeci de mii de ordine de plată pentru ca, la 15 ianuarie 2011, oamenii să-şi poată primi banii.

            Fericiţii care au avut măcar o parte din acte gata, au constatat cu indignare că au fost furaţi. Fie prin nerecunoaşterea unor ani de muncă, fie prin omisiune, spunându-li-se că “lipsesc date”, fie prin calculaţii eronate. Fiind  obligaţi să semneze că sunt de acord cu neadevărul, cu o diminuare în plus a pensiei, deoarece o parte din documentele de bază, justificative,  ar fi fost distruse.

            Estimări preliminare obţinute “pe surse” arată o reducere de circa 25% la o pensie actuală de 3000-3100 de lei. La pensiile mai mari, creşte şi valoarea procentului.  

            Ce se va întâmpla cu ceilalţi, mai puţin fericiţi? Persoane direct implicate în procesul de recalculare spun că,  în disperare de cauză, pentru cei ai căror calcule nu  se vor putea  finaliza, şi vor fi  zeci de mii,  fiecare pensie militară va fi ciuntită cu un procent ales “la plesneală”, în funcţie de cuantumul ei actual. La pensiile mai mari, procent mai mare. La cele mici, procent mai mic. În aşa fel ca ministerul muncii să se încadreze în banii alocaţi prin buget pentru pensionarii militari. Acesta fiind unicul criteriu!  

          Prin urmare, începând cu ianuarie, fiecare pensionar militar va primi câte ceva. Cât va ieşi la socoteală.  Fără o  decizie de pensionare  scrisă, fără vreo analiză, fără…nimic. Apoi, pe măsură ce actele vor sosi şi vor fi prelucrate (asta putând dura şi ani, mulţi ani), pensia se va re-recalcula. Dacă s-a furat  prea mult acum, se va mai da, poate, ceva înapoi. Tot peste ani. Şi, probabil, eşalonat. Dacă s-a ciupit  prea puţin, se va opri din pensiile următoare. Desigur, se mizează şi pe faptul că  cei mai norocoşi vor fi “ieşit din sistem” până atunci, ajungând acolo unde nu-i nici durere şi nici suspin…

            Pozitivă, ieşirea din sistem, cum afirma deunăzi premierul. Deoarece  statul va rămâne cu bani mai mulţi, iar structurile responsabile de calculul pensiei (sau cum s-o mai numi ea) vor avea mai mai puţin de lucru.

            Deşi mi-aş dori să fiu contrazis de fapte, eu nu cred în minuni. Este foarte posibil să se întâmple cum am spus mai sus.  Totul să se facă “după ureche”, în grabă şi incorect, în bătaie de joc, umilindu-se din  nou militarii în rezervă sau în retragere.  Pentru că viaţa de astăzi ne arată că suntem prizonierii unui conglomerat  politic bolnav. Căruia nu-i pasă de oameni.  Pentru care contează doar interesul său. Care taie înainte să măsoare. Care ia decizii înainte de a fi convins de posibilitatea punerii lor în practică şi de a analiza consecinţele pe care le generează fiecare din hotărârile impuse de el. Pentru că suntem la cheremul unor conducători inculţi şi incapabili, încolţiţi de realităţi dure pe care nu se pricep să le stăpânească şi care, cu sabia puterii în mână, taie în stânga şi în dreapta cu speranţa că vor nimeri şi în cauza relelor. Fără să vrea să ştie, ori fără a recunoaşte, că răul sunt ei, incompetenţa lor, minciuna lor, dorinţa lor de parvenire şi îmbogăţire, lipsa de respect şi aroganţa cu care-şi tratează poporul. Pe cei ce i-au pus acolo.

            Da, din păcate acesta este adevărul. Suntem prizonieri în propria ţară. Şi mulţi dintre noi am ajuns prea bătrâni sau prea bolnavi pentru a putea evada. Peste hotare. Oriunde am vedea cu ochii.

            Da, mulţi, prea mulţi, nu mai avem putere să fugim fără a ne mai uita înapoi. Degeaba  viaţa şi durerile  zilnice ne  mai permit să avem ochii deschişi. În ei, doar lacrimile au rămas. După dispariţia speranţei.

            Da, realitate ne demonstrează că,  din nefericire, mulţi dintre noi suntem  déjà  condamnaţi.

            Şi, tot din nefericire, mulţi, tot mai mulţi, obosiţi şi scârbiţi, s-au  resemnat. Recunoscându-se infrânţi. Făcând astfel voia  celor care ne umilesc şi care ne vor  căzuţi  în genunchi.  Definitiv.