La două zile după demonstraţia secesionostă de la Târgu Mureş, desfăşurată sub stindardul Zilei Libertăţii Secuieşti, o petiţie pentru autonomia Transilvaniei şi instaurarea unui guvern regional cu sediul la Cluj (https://www.causes.com/actions/1725889-autonomie-pentru-transilvania?ctm=home) ar fi fost deja depusă la Prefectura Cluj.  Petiţia semnată de un oarecare Fancsali Ernő, personaj care conduce o asociaţie care are ca obiectiv autonomia Transilvaniei, ar fi adunat deja pe internet peste zece mii de aderenţi.

Ceremonialul, transformat apoi în demonstraţie de forţă, ar fi trebuit să se deruleze liniştit în faţa unui monument modest, Obeliscul Martirilor Secui. Monument înălţat în 1875  într-un părculeţ din partea de sus a oraşului Târgu Mureş pentru amintirea  jertfei (la10 martie 1854) a câtorva secui executaţi de unguri în urma înăbuşirii Revoluţiei Maghiare de la 1848. Numai că, în urma unui ciudat proces politic de metamorfozare, maghiari din Transilvania şi nu numai, au început a se autodenumi  secui. În această nouă calitate, ei participă, ca urmaşi ai victimelor, la comemorarea celor pe care înaintaşii lor i-au ucis. Fără de ruşine, astăzi  călăii vor să pară victime! Şi strigă azi, după mai mult de un secol şi jumătate, că vor libertate. Libertate, de unde?

Demonstrat istoric, secuii nu au fost niciodată unguri, cu atât mai puţin ungurii nu sunt secui. Există sute de dovezi în acest sens. Pentru aceia care au timp spre a reciti istoria, iată numai două exemple: http://www.condeiulardelean.ro/articol/secuii-nu-sunt-maghiari-ei-trebuie-sa-se-declare-secui-la-recensamant-nu-unguri ; http://ioncoja.ro/textele-altora/despre-secui-altfel-decat-ne-minte-budapesta-si-udmr-ul-1/

Datele accesibile ale ultimului recensamânt incheiat ne indică un număr de 532 locuitori ai României autodeclaraţi secui (0,0024 din populaţie!). Atunci, din care motiv, la Budapesta, la 10 martie, câteva mii de demonstranţi maghiari au cerut autonomie pentru Ţinutul Secuiesc? Atunci, unde îşi află justificarea lozincile scandate la Târgu Mureş cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti: „Opincari plecaţi acasă!”, „Ţinutul secuiesc nu este România”, Jos Trianonul!”? Şi care este legătura dintre cele câteva sute de secui, plecarea “opincarilor” din inima ţării lor, autonomia Transilvaniei ori denunţarea Tratatului de la Trianon?

Întâmplător,peste numai câteva zile Ungaria va sărbători ziua în care, cu 166 de ani în urmă, revoluţionarii paşoptişti unguri au reuşit să impună prin jertfă de sânge, pentru scurt timp, guvernatorului imperial habsburgic  acceptarea celor 12 doleanţe:
1. Dorim libertatea presei, desființarea cenzurii
2. Guvern responsabil în Buda-Pesta
3. Adunare Națională anuală la Pesta.
4. Egalitate în fața legii în chestiunile civile și religioase.
5. Gardă națională.
6. Plata dărilor de toți deopotrivă.
7. Desființarea iobăgiei.
8. Curte cu juri, pe baza egalei reprezentativități.
9. Bancă Națională.
10. Armata să depună jurământul pe Constituție, militarii maghiari să nu fie duși înafara țării, militarii străini să părăsească țara.
11. Deținuții politici de stat să fie eliberați.
12. Uniune.

Vedeţi aici vreo legătură cu autonomia Transilvaniei? Desigur că nu. Atunci, ca şi acum, Transilvania nu aparţinea Ungariei. Şi nu era pământ unguresc din simplu motiv că pe atunci Ungaria, ca stat, nu exista…

Aş putea să jur că, la 15 martie, în judeţele transilvănene va reizbucni febra  scandărilor şi demonstraţiilor pentru autonomia Transilvaniei. Din nou, cei care vor să întoarcă istoria, sosiţi din Ungaria sau trăitori pe acest pământ, vor scanda “Transilvania pământ unguresc” şi “Ţinutul secuiesc nu este România”. Şi, din nou, cei mai în vârstă ne vom aminti măcelul din 15 martie 1990.

Deşi ar trebui să fie  clar, pentru orice minte aflată în facultăţile fireşti, că nici Ziua Libertăţii Secuieşti şi nici Ziua Naţională a Ungariei nu au o legătură directă cu autonomia transilvană, ambiţioşii doritori de teritorii româneşti (aspirând la bogăţiile de deasupra şi de dedesubt) vor profita de suspecta bunăvoinţă a guvernării de la Bucureşti şi vor îndemna (a câta oară?) la răzmeriţă, la ruperea Transilvaniei de România.

Aflu că vice prepremierul Ungariei  va defila călare la Târgu Secuiesc, de Ziua Ungurilor de Pretutindeni, împreună cu aceia care cer independenţa Ţinutului Secuiesc. Cu câteva zile în urmă, o altă oficialitate maghiară,  vicepreşedintele parlamentului “a declarat că Guvernul Ungariei ar trebui convins să sprijine lupta pentru autonomie, nu numai moral, ci şi material. A făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane participante la “serbarea secuiască” de la Ghindari, judeţul Mureş”.  Sunt fapte şi declaraţii instigând la dezmembrarea României, încălcându-se elementare reguli de respect între state, în timp ce susnumiţii se aflau ca oaspeţi, primiţi omeneşte, la noi în ţară!

În aceste condiţii, îmi revin în minte cuvintele rostite acum exact un an (în preajma unor tulburări etnice asemănătoare) de către Miodrag Stanojevic, profesor de istorie din Voivodina, aflat în trecere prin Satu Mare:  “ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă. Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră”