Inspiratul sau lipsitul de inspiraţie referendum pentru suspendarea preşedintelui a scos la suprafaţă, într-o manieră extrem de greu de contestat, raporturile adevărate dintre România (ţară declarativ suverană) şi Uniunea Europeană (construcţie politico-economică, tot declarativ, angajată în a respecta susnumita suveranitate).

Ca om care, ani îndelungaţi, am fost direct angajat în efortul statal al integrării României în UE, văd acum o Uniune Europeană complet diferită de aceea din care doream să facem parte acum zece ori cinsprezece ani.

Văd o structură partizană, departe de imparţialitatea clamată atunci, care, în timp, a împărţit discriminatoriu, pe criterii dificil de evidenţiat, o Europă ce se dorea unită.  Suntem martorii împărţirii  statelelor  membre (egale prin Tratatul de aderare) în stăpâne şi stăpânite, în state de prima mână şi state second hand. Asistăm la împărţirea celor douăzeci şi şapte de popoare, în popoare superioare şi populaţii inferioare. Simţim pe pielea nostră împărţirea cetăţenilor europeni, în cetăţeni cu drepturi depline şi cetăţeni europeni cu drepturi limitate ori interzise. Până şi ţiganii, din totdeauna mişcători prin lume,  au fost împărţiţi în ţiganii voştri (hoţi şi cerşetori) şi ţiganii noştri (cinstiţi şi talentaţi).

Văd personalităţi politice de prim rang, aflate pe scaune înalte la Bruxelles, preşedinţi ori  comisari (o denumire cu conotaţii mai mult decât sinistre) ai structurilor europene plătiţi (gras!)şi din banii mei, care, fără jenă, măsluiesc realităţile din ţara mea, îşi exprimă  în văzul  întregii lumi îngrijorarea faţă de nişte „derapaje” de la democraţie descoperite de ei dar inexistente la mine în ţară. Care stabilesc fără ruşine norme comportamentale pentru premierul şi  preşedintele interimar al ţării mele, elaborează table de reguli obligatoriu de respectat de către guvernul de la Bucureşti, aruncă în delizoriu voinţa a milioane de români (cetăţeni europeni şi ei!) şi se transformă  fără de ruşine în agenţi electorali, amestecându-se scandalos în ceea ce înseamnă procesul  constituţional de alegere ori demitere a preşedintelui României.

După ce, ca urmare a unor politici economice dezastruoase, piaţa europeană se sufocă şi comunitatea euro este pe cale de a se sparge.  După ce, în disperare de cauză şi fără o analiză aprofundată privind consecinţele, de comun acord cu oficinele financiare europene ( şi nu numai), au impus măsuri insuportabile (şi inutile) de austeritate unor ţări aduse anterior în imposibilitatea de a riposta. După ce promisa bunăstare generală a statelor comunitare a devenit o tristă amintire…  suntem acum martorii unui război politic la nivelul structurilor de conducere ale UE, între partidele ori  între „familiile partidelor” lor. Un război care are ca victime colaterale şi pe cetăţenii nevinovaţi ai ţării mele. O bătălie care maculează imaginea de respectabilitate a poporului meu şi care, fără pic de raţiune, ameninţă cu sancţiuni financiare şi economice un stat, România, care de mai bine de zece ani încearcă din răsputeri să intre în graţiile, din ce în ce mai mofturoase, ale  unei Uniuni  tot mai de neînţeles pentru plătitorul de rând.

S-ar putea ca ceea ce văd eu, să reprezinte doar fantasmele unui om care nu înţelege mult prea funcţionarea  înaltelor mecanisme ale UE. Mecanisme destinate între altele şi procesului de înobilare a României, prin apartenenţa sa la acea structură europeană care indubitabil va face să curgă lapte şi miere pe drumurile prăfuite ale bătrânului continent.

Prin urmare, mă dau deoparte şi vă invit să-i ascultăm pe autorii cărţii care circulă (online) sub titlul RĂDĂCINILE NAZISTE ALE „BRUXELLES UE”, P.A.Tylor, A Niedzwiecki, M. Rath şi A. Kowalczyk: “De fapt, sistemul de guvernare UE răstoarnă toate realizările democratice ale civilizaţiei europene în timpul ultimului mileniu şi aruncă întregul continent înapoi în timpurile medievale când monarhi autocratici conduceau Europa în afara oricărui control democratic”

Dur. Şi aceasta este una dintre concluziile cele mai blânde ale celor patru care, declarând că nu fac decât să ne arate adevărul,  prezintă  pe câteva sute de pagini dovezi documentare de necontestat, deloc onorante, unele de-a dreptul cutremurătoare, pentru ceea ce în viziunea lor înseamnă Uniunea Europeană. Lucrurile se complică dacă punem lângă constatarea aparent şocantă a autorilor cărţii declaraţia, caldă încă, a preşedintelui Comisiei Europene, Barroso: “Dorim să construim o Europă federală, o federaţie a statelor-naţiune”

Putem, noi înşine, să ne credem ochilor şi urechilor, sau nu. Putem să-i credem, sau nu, pe cei care declară că încearcă să ne deschidă ochii până nu-i prea târziu, explicându-ne că UE reprezintă o încercare repetată a Cartelului transnaţional al petrolului şi medicamentelor de a subjuga economic şi financiar Europa.

Dar nimic nu ne poate opri să ne întrebăm (retoric, desigur), în calitate de contemporani cu mintea întreagă care  văd calea pe care România păşeşte împinsă binişor de la spate de forţe ce ni se prezintă drept democratice: “Adio suveranitate?”

Sau, mai pământean: “Cât mai este până când  ne vom saluta conducătorul cu formula TRĂIASCĂ GUVERNATORUL?”