Domnule Comandant al Forţelor Armate, Domnule Prim-Ministru, Domnule Ministru al Apărării Naţionale, Domnilor politicieni,
Vă scrie Soldatul Necunoscut, cel al cărui sânge a udat ţărâna la Nicopole şi Plevna, cel a cărui cămaşă s-a înroşit la Mărăşeşti, cel care a trecut Prutul, cel care a murit la Carei şi în văile munţilor Tatra.
Vă scrie Soldatul Necunoscut, cel care fără odihnă, lipsit de familie şi libertate a păzit vreme de sute de ani, în vremuri de restrişte, fruntariile acestei ţări, permiţând ţăranului să-şi are pământul, copilului să se joace şi să înveţe, zidarului să ridice case, politicianului să edifice un stat.
Vă scrie Soldatul Necunoscut, cel care a fost şi este totdeauna prezent atunci când este nevoie de sacrificiu, cel care a săpat canalul de la Dunăre la mare, cel care a ridicat casa din care acum gândiţi legi împotriva lui, cel care a adunat recolta pentru gurile înfometate, cel care a forat tunelele metroului, cel fără de care nu s-a înfăptuit nimic măreţ în ţara sa.
Vă scrie Soldatul Necunoscut, cel care îşi reprezintă cu cinste naţiunea pe teatre de operaţiuni militare din Asia, Africa sau aiurea, cel care se întoarce, uneori, în sicriul de plumb învelit în tricolor, de acolo, de unde moare în numele ţării sale şi pentru gloria dumneavoastră.
Vă scrie Soldatul Necunoscut, cel în faţa căruia vă descoperiţi şi vă înclinaţi de Ziua Naţională.
Vă scrie şi vă întreabă. De ce mă umiliţi? De ce îmi murdăriţi uniforma pe care am purtat-o cu onoare, nepătată, sute de ani? De ce nu-mi mai recunoaşteţi meritele şi sacrificiile care vă permit azi, vouă, să deţineţi demnităţi înalte într-o ţară liberă? De ce mă denigraţi în faţa poporului pe care l-am slujit şi îl slujesc cu preţul vieţii mele? De ce îmi luaţi dreptul la un trai decent, binemeritat, mie şi familiei mele? De ce îmi umpleţi de durere şi umilinţă sufletul după ce v-aţi mândrit cu mine şi m-aţi decorat cu înalte ordine şi medalii? De ce nu le mai recunoaşteţi, astăzi, valoarea şi nu le mai onoraţi simbolul? De ce negaţi meritele mele, lăudate ieri de voi? De ce mă condamnaţi la sărăcie după zeci de ani de muncă şi renunţări, fără zile libere, fără sărbători, fără odihnă? De ce mă scoateţi, forţat, din inima poporului meu? De ce mă deznaţionalizaţi transformându-mă într-un mercenar?
Cine vă îndeamnă la toate aceste nedreptăţi? În numele cui o faceţi? În folosul şi pentru prosperitatea cui?
Domnule Comandant al Forţelor Armate, Domnule Prim-Ministru al Guvernului României, Domnule Ministru al Apărării Naţionale, Domnilor politicieni, oasele mele, ale Soldatului Necunoscut, se mişcă sub lespedea de mormânt. De ruşine! Pentru că voi, cei trecători, plini de vanitate şi dispreţ, în inconştienţa şi ura voastră, încercaţi să mă mai omorâţi odată. Şi nici un popor nu face asta cu Soldatul său Necunoscut!
Domnilor, eu, Soldatul Român Necunoscut vă spun că, batjocorindu-mă pe mine, aruncaţi la gunoi istoria acestei ţări, îi siluiţi prezentul şi îi distrugeţi viitorul. Şi istoria nu vă va ierta!
Şi vă cer să vă amintiţi aceste cuvinte ale mele atunci când, alături de steaguri fluturând, cu mâna pe coroana de flori, vă înclinaţi în faţa mormântului meu. Voi, cei fără de iubire de nimic. Voi, cei fără de neam.
Nu uitaţi, domnilor guvernanţi, doar eu sunt nemuritor. Voi, nu!
Semnează
Soldatul român necunoscut
( 26 iunie 2010)”