Cum ne respectăm eroii

        (partea a doua)

             După cum vedeţi, avem de toate. Guvern, Oficii, Asociaţii, Ministere direct responsabile, morminte şi monumente. Tot ce ar trebui ca eroii să ne fie cinstiţi cu adevărat. Avem chiar şi Ziua Veteranilor. Chiar şi Ziua Eroilor. Dar, din nefericire, nu-i mai avem pe ei, eroii. Alungaţi din suflet, izgoniţi din gând, ei au fost şterşi din amintire, scoşi din cartea de istorie şi împinşi în uitare. În locul lor, doar etichete care să dea impresia funcţionării unui stat normal. Doar prilejuri pentru a emana declaraţii sforăitoare despre recunoştinţă, despre respect şi despre jertfe. Iată ce spunea preşedintele ţării în aprilie 2009, la Ziua Veteranilor de Război : „Mă înclin cu recunoştinţă în faţa memoriei acestor eroi pentru care slujirea idealurilor de libertate şi independenţă ale poporului român au reprezentat crezul suprem pentru care s-au jertfit”.  Era cu un an înainte de mai 2010, când anunţa tăierea cu 25% a soldelor şi intenţia de a reduce cu 15% toate pensiile. Era cu un an înainte de dispariţia pensiilor militare de stat. Un act politic de idioată nesocotinţă. O manevră politică prin care i-a obligat pe aceia în faţa cărora se înclina cu recunoştinţă preşedintele, să demonstreze că au trăit, că au luptat şi că s-au jertfit pentru ca ţara să mai existe. Care i-a mânat din garnizoană în garnizoană sub ameninţarea anulării  brumei de bani ce li se cuvenea de drept.  Care i-a trimis, bătrâni şi neputincioşi, să caute inutil în arhivele de război în parte dispărute şi în celaltă parte distruse. Era cu un an după ce, cu domnia sa preşedinte, veteranii primeau lunar, ca să trăiască, contravaloarea unui whisky prost…

              Fiindcă este la modă şi fiindcă ne sunt daţi necontenit exemplu, m-am uitat spre americani, camarazii noştri de arme pe teatrele de război din lumea largă. Şi am constatat, aşa cum o puteţi face şi dumneavoastră, că în ceea ce priveşte eroii, americanii nu se joacă cu vorbele. Nu una spun şi alta fac. Statele Unite ale Americii, imensa ţară din punct de vedere politic şi militar, are între cele numai 15 ministere ale sale, unul care se ocupă de veterani.  Ministerul pentru Problemele Veteranilor! Minister separat de ministerul apărării, cu ministru de acelaşi rang!  Cât sunt de interesate autorităţile româneşti de veterani, de eroii noştri, în ultimă instanţă? Le spune  de ziua lor, a veteranilor,  ilustrativ pentru orice curios neîncrezător, domnul general (r) Oprea, ministrul apărării: „Din întâlnirile pe care le-am avut cu veteranii de război cu diverse ocazii şi din vizitele de lucru efectuate în teritoriu, cunosc problemele cu care vă confruntaţi. Personal, dar şi prin specialiştii Direcţiei pentru calitatea vieţii militarilor, din cadrul ministerului, cu atribuţii în asigurarea asistenţei veteranilor, vă vom fi aproape cu cele mai bune soluţii în sprijinul dumneavoastră” (marţi,27 aprilie 2010)

             Înţelegeţi acum? Nişte asistaţi…  Orice  adăugire mi se pare de prisos. Şi mă opresc, jenat că suportăm asemenea “demnitari”, stânjenit că plătim cu sudoarea noastră astfel de personaje sinistre. Şi poate, pentru neputinţa noastră, ar trebui să ne ruşinăm în faţa amintirii lor, a celor care cu vieţile lor au pavat drumul pe care noi călcăm acum, au adus această ţară în graniţele ei fireşti şi ne-au lăsat-o, întreagă. Îndemnându-ne, cu limbă de moarte, să avem grijă de ea.