Cum ne respectăm eroii
(partea I-a)
Vă veţi întreba de ce titlul nu este urmat de semnul întrebării. Şi vă răspund. Pentru că nu reprezintă o întrebare. Titlul este constatarea. Una deloc îmbucurătoare. Se pare că brusc, ca şi cum un cataclism inevitabil ar fi coborât peste istoria românilor, nu mai avem eroi. Au dispărut marile spirite, reperele şi mândria naţiunii române. Ceva, o forţă de natură necunoscută, un fel de vânt negru al uitării, o pasă hipnotică în masă, o ştergere magică a respectului şi a amintirii, i-a alungat. Şi, peste noaptea unor timpuri incerte, a jafurilor programate şi a umilinţei, ne pomenim fără înaintaşi. Îi căutăm inutil în manualele şcolare. Răsfoim, fără a-i găsi în noile cărţi de istorie. Privim, fără a vedea ceva, spre forurile administrative responsabile de păstrarea tradiţiilor şi perpetuarea memoriei înaintaşilor. Ne uităm fără a desluşi ceva, spre cei care ar fi trebuit să păstreze cu pişenie, pentru eternitate şi să sădească în mintea noii generaţii sentimentul că ţara este aşezată temeinic pe sacrificiul celor mai alese spirite născute de acest popor. Avînd în minte speranţa de a ne descoperi eroii pierduţi hoinărim bezmetic, rătăcind în căutarea măcar a unor case memoriale. Şi nu găsim decât ruine! Suntem pe cale de a ne pierde până şi speranţa recunoaşterii, măcar, a urmei marilor spirite care ne-au precedat.
Dar eroii militari? Câţi dintre dumneavoastră îşi aminteşte un nume, o faptă de eroism, chipul unuia dintre sutele de mii de soldaţi ori generali sacrificaţi pentru ca ţara să existe azi? Despre câţi se vorbeşte astăzi în nesfârşitele emisiuni televizate ori în miile de pagini de discursuri politice? Câţi sunt amintiţi la orele de clasă ale copiilor noştri? Câte excursii au ca ţintă monumentele eroilor? Câte fime şi cărţi vorbesc despre ei? Unde sunt casele lor memoriale? Cine le publică biografiile ori ne dezvăluie gândurile ce i-au condus spre sacrificiul pentru ţară?
Da, vor constata cunoscătorii, dar există preocupare la nivel statal. S-a înfiinţat Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), există Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război (ANVR) şi Asociaţii adiacente judeţene, avem la 29 aprilie o sărbătoare naţională intitulată Ziua Veteranilor de Război din România, de Inălţarea Domnului se serbează Ziua Eroilor… Absolut adevărat!
Numai că, citind legea de înfiinţare şi HG de funcţionare a ONCE observăm, fără a fi necesar un spirit deosebit de analiză, că această instituţie este, în principal, un fel de Administraţie a Cimitirelor Militare. Şi cam atât. Toată stima pentru lucătorii acestei instituţii, mutate aproape din an în an într-o altă subordonare. Trecută de colo-colo pentru că, probabil, încurca. Ei, cei câţiva de acolo, au în responsabilitate aproape 154.000 de morminte de eroi! Cu bani aproape de loc. Ei sunt oameni de a căror bunăcredinţă nu mă îndoiesc nici o clipă. Dar asta este realitatea: au prea puţini bani şi influienţă aproape de loc.
ANVR a fost şi este şi ea drastic subfinanţată, fiind, cu un oarecare plictis, împinsă spre periferia preocupărilor MapN, MAI sau a MMPS. O structură ascultată numai în ajunul alegerilor, cu speranţa că veteranii, tot mai puţini pe an ce trece, vor vota „aşa cum trebuie”.
Ziua Eroilor? Doar prilejul pentru ca un politician sau altul să fie filmat depunând coroane de flori cumpărate tot din banii eroilor încă în viaţă. Şi o sărbătoare religioasă, pios amintită de biserică. Cam atât.
Drepturile veteranilor, multe în scriptele legii, sunt aproape în totalitate anulate prin acte administrative periferice apărute sub pretextul crizei. Câteva abuzuri le arătam exact acum un an, indignat de ceea ce li se întâmpla veteranilor de război, de cinismul cu care erau minţiţi. (vezi http://teopal.com/?p=553) În aceeaşi situaţie ne aflăm şi acum. Ştiţi care este indemnizaţia unui veteran azi? Care sunt banii cu care el trebuie să se hrănească, să cumpere medicamente, să-şi vadă de bătrâneţe, să răspundă tuturor nevoilor vieţii? Începând din 2008 ( când venitul le-a crescut de patru ori!) un veteran de război primeşte pentru sacrificiul său, între 0,7 şi 1,1 euro/zi! Şi se mai adaugă, datorită „obligaţiilor morale şi civice profunde” pe care ţara le are faţă de eroi (aşa cum preşedintele Băsescu o declara la 29 aprilie 2009), suma de 0,07 euro/zi (7 euro la 100 de zile!) pentru primul an de participare la război şi încă 0,035 euro/zi (35 de euro la 1000 de zile!) pentru fiecare lună de luptă care depăşeşte un an calendaristic de război. Adunate pentru o lună de trai a veteranului, în anul 2011, toate aceste sume reprezintă contravaloarea unei sticle de whisky. Şi nu oricare. Un whisky de cea mai slabă calitate!
(urmează partea a doua)