Despre linguşeli şi despre osanale

          În lungii ani de viaţă am întâlnit tot felul de oameni. Cu diferite caractere. Unii fermi, direcţi, purtând în suflet la vedere respectul pentru adevăr. Alţii plămădiţi din ocolişuri, convinşi că linguşeala şi plecăciunea umilă aduc mai mult câştig decât lupta cinstită şi dreaptă. Întrucât au găsit o oareşcare trecere la conducătorii slabi, doritori de osanale şi iubitori de slugi liguşitoare, aceştia din urmă se laudă cu inteligenţa şi diplomaţia lor, confundând prosternarea neruşinată cu deşteptăciunea şi pupincurismul cu subtilitatea diplomatică.

          Reflecţiile de mai sus mi-au fost stimulate de atitudinea recentă a unor militari în rezervă cu grade înalte, ajunşi prin jocul nebănuit al sorţii în fruntea unui organism extrem de serios şi reprezentativ pentru militarii ce şi-au încheiat cariera activă: Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ANCMRR). După ce mai mult au sprijinit decât s-au împotrivit ilegalului şi injositorului proces de recalculare a pensiilor militare. După ce i-au catalogat ca trădători pe toţi cei care, cu bună credinţă, le-au deschis ochii arătându-le că se fac părtaşi la o istorică nedreptate faţă de cei pe care ar trebui să-i apere. După ce i-au aprobat zgomotos declaraţiile politicianiste, declarându-se alături de un ministru care a acceptat dezonoarea ca sub mandatul său să se înjumătăţească soldele iar pensionarii să fie umiliţi până la lacrimi. După toate acestea, acum ei, conducătorii ANCMRR, se adresează aceluiaşi ministru cu rugămintea şoptită şi timidă, să nu deranjeje cumva, ca pensiile militare să rămână la nivelul anterior bătăii de joc pe care au lăudat-o ca fiind benefică.

           O Asociaţie care numără mai mulţi membri decât militari conduce în prezent ministrul apărării, o Asociaţie care reprezintă o forţă de temut pentru orice tembel ce ar dori să distrugă un corp atât de important al Armatei române, este îngenunchiată umilitor, prin aleşii săi, în faţa porţii instituţiei în care ar trebui să intre cu mândrie şi demnitate, fără a da socoteală ori a cere voie. Fiindcă ei, pensionarii de azi, sunt aceia care au făurit aceste porţi şi au edificat acea instituţie, dându-i putere şi prestigiu. Dumnealor, conducătorii ANCMRR de azi (şi nu Asociaţia care merită tot respectul şi admiraţia nostră) se declară  adepţii unui partid politic căruia îi jură iubire veşnică. Nu-i aşa că nu vă vine să credeţi că o Asociaţie care prin statut este „ independentă, democratică, şi apolitică”, alcătuită din militari,  pupă pe gură un partid politic, dându-şi ochii peste cap din motive de neostoită iubire sufletească? Nici mie nu mi-a venit a crede până nu am citit următoarea declaraţie a Biroului Permanent Central al ANCMRR: „“Domnule ministru, propunerea mai sus menţionată o vom concretiza într-un APEL pe care îl vom adresa şi altor cadre din conducerea UNPR-ului (preşedinte şi secretar general), pentru că dorim ca acest partid să devină partidul de suflet al nostru, partid care ne-a păstrat rangul şi onoarea noastră ca militari ai rezervei armatei române, partid care are în compunerea sa generali şi ofiţeri în rezervă cu un înalt simţ al onoarei şi al datoriei faţă de patrie, partid pe care dorim să ne sprijinim la greu, partid pe care dorim să-l sprijinim în situaţii deosebite.” (sursa: http://militar.infomondo.ro/actualitate)

         Domnilor, ne întorcem în istorie! Mai lipseşte urarea de viaţă lungă şi mulţumirile din suflet pentru că există, adresate întemeietorului acestui partid. Şi, formula ar fi completă!

         Nu pot să închei fără a mă întreba: ce părere îşi vor face cetăţenii acestei ţări despre toţi militarii în rezervă  după ce vor citi  declaraţia sforăitoare a  “distinşilor” generali care conduc astăzi această valoroasă Asociaţie? Asociaţie  emblemă, matca celor care ilustrează prin simplitate şi demnitate  ceea ce armata română a reprezentat pentru ţară şi neam.

        Nu pot să închei fără a mă ruşina de ruşinea zecilor de militari demni din ANCMMR pe care îi cunosc şi care nu merită această palmă pe obraz. Fără a mă declara ofensat de ofensa adusă zecilor de mii de militari adevăraţi, pe care nu-i cunosc, dar care aparţin ANCMMR şi plătesc pentru a se mândri cu titlul de membru al celei mai puternice asociaţii a militarilor în rezervă şi retragere.

       Păcat! Se putea face acelaşi Apel, lăudabil în intenţia lui, cu demnitatea, cu simplitatea şi mândria specific ostăşească. Se putea încerca atingerea aceluiaşi scop fără a murdări, în faţa românilor, imaginea a mii şi mii de militari în rezervă şi retragere. Pentru că el, omul de rând,  ştia că militarul îşi păstrează  onoarea şi verticalitate chiar şi în faţa  morţii. Aşa cum adevărat este. Şi aşa cum ar trebui să rămână!