Veselă, bătrâna coadă renaşte!

            Poate cea mai înjositoare postură pe care mi-o amintesc din perioada comunistă este statul la coadă. Coada reprezenta atunci un reper esenţial al existenţei cotidiene, umilitor, dar de nelipsit. Fără ea nu te putei hrăni, nu aveai posibilitatea de a te îmbrăca, nu puteai deveni român cu acte în regulă. Am sperat că odată cu schimbarea regimului politic, cu deschiderea porţilor spre democraţie, cu atât de mult promisul respect de care urma să se bucure fiecare cetăţean, se va termina cu umilinţa. Dar m-am înşelat. Vremurile încep a se întoarce spre ceea ce a fost. Zi după zi, uneori de mai multe ori pe zi, suntem sufocaţi de cascada măsurilor destinate reformării României, un slogan tocit, vechi de pe vremea construirii  societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Declarativ, reformele noii democraţii ne vor duce înainte. Practic, par a ne împinge înapoi. Unele, cele cu aparenţă logică, sunt aplicate ilogic. Altele, fundamental absurde, sunt impuse prin demersuri politice cu mult dincolo de limita bunului simţ. Multe, logice ori ba, readuc între realităţile triste ale traiului nostru de fiecare zi, ca permanenţe în situaţia îndeplinirii celor mai banale demersuri cetăţeneşti, orele pierdute suflând în ceafa celui din faţa ta, nervii întinşi la maxim, umilinţa şi inconfortul înghesuielii inutile.

            Coada, cum în spiritul sugestiv, inimitabil românesc, s-a numit statul la rând, se întoarce. O regenerează cu viteză de tren accelerat suita de legi, hotărâri şi ordonanţe de urgenţă ele guvernului. Cum să nu renască veselă bătrâna coadă dacă se desfiinţează peste 400 de spitale şi cabinete ale medicilor de familie, se închid circa 500 de oficii poştale şi  dispar numeroşi factori poştali, se reduc drastic unităţi teritoriale ale administraţiei finanţelor publice, se micşorează cu circa 10.000  numărul poliţiştilor de la ghişee, dispar forţat mii şi mii de mici unităţi comerciale în schimbul înfloririi magazinelor mamut, se sistematizează prin concentrare pieţele agricole din marile oraşe, se preconizează desfinţarea structurilor guvernamentale „deconcentrate” ca urmare a apariţiei în viitor a unor superjudeţe. Cum să nu revină coada, reperul umilinţei zilnice, dacă se reduce permanent, iar şi iar, la nesfârşit,  personalul statului care lucrează direct cu cetăţeanul? Ceea ce ar trebui să-l înlocuiască pe omul de la ghişeu trimis acasă peste noapte, sistemul de plată online, rămâne doar o frumoasă şi permanentă năzuinţă.  

Am devenit contemporanii imenselor cozi ale sărăciei, compuse din sute de sărmani care primesc, cu doar preţul trezirii în miez de noapte şi al aşezării la rând înainte de crăpatul de ziuă, un chil de zahăr şi două pâini. Suntem martorii neputincioşi ai luptelor dintre bătrânii rânduiţi la  cozi de proporţii inimaginabile pentru obţinerea unui bilet la tratament. Al economatelor, magazine ale umilinţei, unde noii sărăciţi, mult prea mulţi, se  calcă în picioare pentru a mai „prinde” din orezul ieftinit. Al sutelor de pensionari condamnaţi la foame care asteaptă răbdători în picioare, ore şi ore, un nou împrumut de la CAR spre a supravieţui încă o lună. Ni se umflă varicele şi ne ies ochii din orbite de furie, rânduiţi ca necuvântătoarele, ore şi ore, spre a ne plăti obligaţiile faţă de un stat care inventează noi şi noi metode de proliferarea a cozii.

                        Astept cu emoţie clipa în care frunza verde a brendului de ţară va fi înlocuită cu nesfârşitul şir al urmelor pantofilor plătitorilor de taxe şi când inspiratul „Carpathian garden” va fi transformat în „Carpathian queue, forever!” Pentru că, se pare, aceasta e ţara în care vieţuim. Reformată sau nu.

    (Publicată şi ca editorial în revista Qmagazine/august 2011)