De la o simplă nedumerire
Mă pune Ăl De Sus să-mi arunc privirea pe ziarele online. Recunosc, o comit destul de des. De fiecare dată găsesc nastruşnicii. Unele chiar gogonate, de genul celebrei găini care năştea pui vii. S-a întâmplat şi acum, dar nu cu găina! De data aceasta, în Adevărul online de duminică 14 august 2011 un titlu mă aduce în starea de perplexitate :”ŞOCANT. Un tânăr a violat o femeie de două ori, în acelaşi loc, la trei luni distanţă”
Chiar şocant! Auzi dumneata să găsească el, tânărul, exact acelaşi loc şi s-o violeze tot acolo! Cred că şi doamna, violata, s-o fi mirat că n-a mai încercat şi el, a doua oară trudind prin preajmă, vreun alt locaş de pângărit. Dar mai ştii, atacatorul şi-o fi zis că dacă tot cunoaşte anatomia zonei, să meargă pe căile ştiute. Sau, poate, o fi vreun tip tipicar, un conservator care urăşte noul, chiar şi în cazul amorului forţat.
Nu, nu cred că autorul spunând „în acelaşi loc”, ar fi avut în vedere două violuri consumate la aceeaşi adresă. Nu, pentru că jurnalistul cu pricina, şocant prin incongruenţa utilizării cuvintelor şi topicii limbii române, ne spune în aceeaşi frază că infracţiunea s-a comis la ceva distanţă. La distanţă de trei luni. Este, desigur, ceva ciudat cu cele două violuri. Când am învăţat eu unităţile de măsură, distanţa se măsura în metri, kilometri sau subdiviziunile lor. Ori în mile, fapta reprobabilă petrecându-se la Londra. Aş fi înţeles, în ultimă instanţă, şi modul acesta de măsurare al distanţei dacă vestea ne venea dintr-o altă galaxie. Pentru că, trei luni lumină ar fi putut indica o depărtare. Dar aşa?
Oricum, jurnalistul nostru, domnul Iulian I, autorul articolului de ziar, fie el (ziarul) şi online, nu se opreşte aici cu afirmaţiile şocante. Referindu-se la tânărul agresor, ne mai spune, traducând probabil în mod nefericit din limba lui Shakespeare, că „prima lui experienţă sexuală a fost atunci când a violat-o prima oară pe tânără”( ce topică!). Trebuie să recunoaştem că ar fi putut să fie şi anterioară (prima sa „experienţă”), dar imi vine greu să accept că i s-ar fi întâmplat această bucurie prima oară cu ocazia celui de al doilea viol. Pentru că, sunt nevoit s-o recunosc, propoziţia scrisă de autor sugerează şi această posibilitate.
Nu am nimic de reproşat ziariştilor, în general. Sunt oameni care câştigă cu greu o pâine. Pentru că adunarea de informaţii, transformarea lor în ştiri şi vânzarea spre publicul larg reprezintă o muncă dificilă, migăloasă, uneori plictisitoare, alteori provocatoare. Şi totdeauna sortită unei judecăţi subiective. Dar, stâlcirea limbii române, înşirarea unor cuvinte fără a reflecta la adevăratul lor sens, nu înseamnă că faci jurnalism. Reprezintă numai devoalarea lipsei de pregătire, o tristă modalitate de a-ţi etala incultura, un kitsch literar, o caricatură.
Iată motivul pentru care, stimate cititor, ţi-am ocupat timpul cu cele scrise mai sus. Ca să râdem. O caricatură îndeamnă la râs. Ori, întâlnind asemenea „opere”, ar trebui să lăcrimăm?