Mirarile unui naiv

                                                Mirările unui naiv

            Ca şi dumneavoastră, simt că ţara se află în criză. Câştig mai puţin, mănânc mai scump, mă îmbrac doar cu hainele mele vechi şi privesc îngrozit cum cei pe care i-am ales să ne ducă spre bine ne împing spre tot mai rău. Veştile despre criza asta, născută în mod vinovat  din tată bancher şi mamă tot bancher, par a căpăta tendinţe contradictorii mai ales trecute prin gura analiştilor şi decidenţilor politici români. Ba ne confruntăm cu cea mai neagră etapă a crizei, motiv pentru care tăiem salarii şi pensii, ne împrumutăm miliarde şi abia mai pot fi plătiţi bugetarii, ba ne găsim pe panta urcătoare, asta însemnând că am lăsat-o în urmă. Ba ne împrumutăm din nou, criza făcându-şi de cap pe plaiurile mioritice, ba nici vorbă de dumneaei, că producem panică de-i pronunţăm numele. Ce să mai crezi? Şi pe cine? Cei care ne conduc, unii de mai bine de şase ani, probabil experţi în estetica eminesciană au faţă de criză exact sentimentele pe care marele poet ni le impărtăşea în „La steaua”. Ea, criza, era pe când nu o vedeam, azi o vedem şi nu e. Straniu, extrem de straniu!

Agenţiile de ştiri anunţă de câteva săptămâni că America este în durerile facerii. Este iminenta fătarea unei noi crize. Bursele, din occidentul panoceanic la răsăritul extrem, au luat-o razna. Dispar zilnic, uneori de la o oră la alta, miliarde de dolari, de euro sau de yeni. Zeci de miliarde, sute de miliarde, mii de miliarde! Apocaliptic. În faţa acestei nenorociri, a dispariţiei misterioase a unor sume echivalente PIB-ului României pe un secol, sau două, rămân mut de mirare. Şi mă întreb, ca inocentul în ale finanţei mondiale: unde se duc aceşti bani? Văd cine se zice că îi pierde. Sau măcar am o oarecare idee. Dar nu pricep cine îi câştigă. Logic, suma aflată în circulaţie pe plan mondial este oarecum constantă. Dacă cineva pierde, altcineva ar trebui să câştige. După mintea mea, banii, mulţi sau puţini, nu pot dispărea aşa, ca măgarul în ceaţă. Cel puţin mie, nu mi s-a întâmplat niciodată un asemenea fenomen. Cu excepţia nefericitei întâmplări când am fost furat. O fi tot aşa şi acum? Suntem cumva furaţi, noi, cei care ne închipuim că reprezentăm omenirea? Şi cine ar fi hoţii? Or fi ei tereştri ori…extratereştri?

Nu ştiu de ce, dar bătându-mi capul spre a înţelege această enigmă ( un efort intelectual evident peste posibilităţile mele) îmi tot vine în minte  întrebarea unui puşti aflat şi el, la alt nivel, în faţa unui mister asemănător: „Unde se duce mâncărimea după ce te scarpini?”  Poate se duce tot acolo, unde se duc şi miile de miliarde dispărute fără urmă atunci când bancherii americani suferă de mâncărimi…în palmă!

Rating 3.00 out of 5
[?]

2 thoughts on “Mirarile unui naiv

  1. Nota 27 pentru chestia cu mancarimea! Chiar a spus-o un pusti, sau ai inventat-o si ai dat “vina” pe el?
    P.S. Sistemul de notare in care ti-am acordat nota 27 este de la 1 la 10, nu de la 1 la 1000!

  2. Pingback: My Homepage

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*