Ca și dumneavoastră, privesc în jurul meu,văd ce se întâmplă și mă tot întreb prostește: De ce? Suntem blestemați? Așa am fost noi, ca popor, în lungul timp al existenței noastre sau ne aflăm, efemer, doar într-o meandră întunecată a sorții?
Alerg și caut în istorie. Istoria nu mă lămurește. Uneori pare că da, așa am fost noi din totdeauna. Alteori, pare că nu. Găsesc în istorie (și nu mă pot bucura) un popor aproape suav, lipsit total de instinctul de mândru stăpânitor care a adus gloria cruzilor cuceritori. Mi se arată un neam care a acceptat de prea multe ori, cu prea mare lejeritate, să fie îngenuncheat de sabie și amăgit de minciună. Se întrupează, din povestea scrisă a trecutului, un uimitor supraviețuitor în sărăcia sa dar, inexplicabil, un continuu mulțumit cu ceea ce divinitatea i-a hărăzit. Citită fără prejudecăți, istoria îmi descoperă o națiune fără interese strategice stabile, prea des sfârtecată, apoi adunată laolaltă, de voință străină. Am descoperit o țară condusă, cu unele mici excepții, doar de personaje supuse rușinoasei boli a trădării de țară, a vânzării.
Azi, în România, răsturnarea valorilor omenești, sociale și etice, este atât de evidentă încât numai o minte serios alterată n-ar putea-o recunoaște. România, ca un edificiu supus unei implozii controlate, se prăbușește în sine.
Ne prăbușim social ca un mal măcinat de valuri deși, concret, românii trăiesc în epoca lozincilor care îndeamnă strident la respectarea libertăților și a drepturilor omului. Ne aplecăm spre totalitarism deși, aparent, poporul român se află în aria geografico-politică considerată a democrației celei mai curate, aceea a Europei unite! Concomitent, întregul potențial românesc, valorile culturale, conștiința de neam, bogățiile naturale, crema spiritualității naționale, se scurg hemoragic spre exterior prin canale atent croite sau dispar în neant ca într-un teribil număr de prestidigitație.
Sub poleiala democratică lustruită cu mânecuțele cămășii cumpărate la Bruxelles și croite undeva peste ocean, nimic din ceea ce este firesc nu rămâne în picioare, neîntinat. O înfricoșătoare încrâncenare politică, alimentată din tenebre adânci și dezgustătoare strivește, ca un tren scăpat la vale, orice urmă de firească normalitate.
Cine are nevoie de anormalitate? Aproape toți decidenții, interni sau externi. Mizele sunt mari. Profitând de praful ridicat prin surparea normalității, se joacă posturi de președinți de țară. Se negociază numele conducătorilor de mari partide. Se cumpără înalte funcții din justiție, se împart importante fotolii din serviciile secrete. Se distribuie, în doze mai mari sau mai mici, FRICA. Se duce la pierzanie o țară.
Sume de dincolo de orice închipuire se mișcă cu viteza luminii între grupurile de interese. Sunt banii scoși din buzunarele noastre care îl vopsesc pe nemilosul jefuitor străin în culorile liniștitoare ale salvatorului de neam. Sunt banii furați care îl îmbracă pe hoțul patentat în haina imaculată a preacinstitului ctitor de țară. Sunt acei bani care îl transformă pe mincinosul patentat în personajul providențial, omul care ne dă, de la televizor, de la tribuna parlamentului ori chiar de la pupitrul administrației prezidențiale, lecții de moralitate, de etică civică și de jertfire de sine.
Societatea este sedimentată în straturi tot mai clar separate. Deasupra, ca o pojghiță aurie, dar urât mirositoare,tagma de neatins a hoților și a trădătorilor: politicienii și acoliții lor. Dedesubt, hrănindu-se cu ce cade din stratul superior și cu ceea ce înhață de mai jos (în funcție de interesele de moment), tot mai puternica clasă a ”Justițiarilor”: terenul în care se luptă acerb pentru supremație, judecătorii, procurorii și serviciile secrete. Coborând, pătrundem în zona gri, în descompunere, a clasei de mijloc: aici se zbat pentru supraviețuire, afundându-se și ridicându-se într-un dans grotesc al morții, micii întreprinzători, micii fermieri, funcționarii publici de a doua categorie și liberii profesioniști. Cel mai de jos, stratul gros, stătut și plin de dureri al vulgului: imensa masă a celor furați, striviți de taxe și impozite, mințiți din patru în patru ani și priviți cu scârbă între, alungații din țară prin legi strâmbe și sursa bogăției tuturor celor de deasupra lor. Și, pentru ca imaginea să fie completă, peste întreaga scenă tronează, într-o așteptare activă, invizibil pentru naivi, brațul puternic al interesului străin. Din când în când, ca un Dumnezeu, cu blândețe sau cu furie greu disimulată în ajutor dezinteresat, mâna aceea intră și tulbură până în străfunduri întregul eșafodaj românesc, mișcând persoane, partide ori politicieni dintr-un strat în altul, ridicându-i ori scufundându-i după bunul plac, transformând suveranitatea țării în dependență și mândria în umilință.
Iată cum descria acțiunea acestui braț, încă de acum două decenii, Davison Budhoo – senior economist la FMI: “Guverne şi popoare ţipând de durere sunt forţate să îngenuncheze în faţa noastră, frânte, terorizate şi dezintegrate, cerşind o fărâmă de echitate şi de decenţă din partea noastră. Dar noi le râdem cu cruzime în faţă, şi tortura continuă nedomolită”
Deschideți ochii! Convingeți-vă că unul dintre acele popoare torturate suntem noi! Este timpul să înțelegeți că vom fi schingiuiți, încă, atâta vreme cât nu ne vom ridica din genunchi, atâta vreme cât nu ne vom înălța privirea din pământ, atâta vreme cât nu vom îndrăzni să ne privim în oglindă cu ochii larg deschiși și atâta vreme cât nu ne vom trezi din această letargie regăsindu-ne mândria. Procedând așa cum uneori am mai făcut-o în istoria noastră. Din nefericire, prea rar.