NEDUMERIRI CETĂŢENEŞTI

            Între multele lucruri pe care n-am reuşit să le înţeleg în viaţă, azi sunt două care îmi dau mari bătăi de cap. Unul, ar fi acela că nu pot pricepe, nici în  ruptul capului, cine conduce astăzi România.

            Întâi am crezut că, fiind un stat de drept şi democratic, ţara o conduce guvernul. Dar în foarte scurt timp m-am convins ca nu. Nu guvernul guvernează. Nici măcar un idiot n-ar mai putea crede aşa ceva. Şi dacă ne uităm atent la România, nici stat de drept ori democratic nu prea suntem. Poate doar aşa, de „pamplezir”, cum îi place prietenului meu, minoritarul, să spună. Nu! Cum să poată guverna aceşti tipi (şi-o tipă)? Ar fi ca şi cum ai obliga o trupă de şmenari şi şmecheraşi de cartier să predea teoria relativităţii extinse studenţilor la matematică. Ei ştiu doar să aiurească „fraierii” şi să bage, pe blat sau pe faţă, mâna în buzunarul nostru. În rest, Dumnezeu cu mila!

            Apoi am crezut că ţara este condusă de preşedinte. Mi-am zis că, văzând nepriceperea guvernului, s-a hotărât să ia el hăţurile. Sau timona, ca să fim mai în branşă…O vreme chiar părea că România are un timonier. E adevărat, cu licenţa cam expirată, cu practica un pic în suferinţă şi cu evidente apucături de tiran.  Dar un cârmaci, totuşi. Însă, nu. Mă înşelasem din nou. Preşedintele s-a „dat la fund” când furtuna a devenit evidentă. De ne evitat. A arătat cu degetul spre guvern şi dus a fost.

            Acum, sunt tot mai aproape de a crede că suntem conduşi de un grup de lideri ai contabilităţii. Fără nici o legătură cu poporul român. Şi fără nici un fel de obligaţie în raport cu cei aproape douăzeci de milioane de locuitori ai ţării. Faţă de prezentul şi viitorul lor. Un grup transnaţional de bancheri veroşi adunaţi într-un conclav numit Fond. Care există şi datorită banilor noştri. Ei ne spun azi ce să facem, cum să facem, când să facem, cât să facem şi ne dă mâncărică, îmbucătură cu îmbucătură, în funcţie de cât de ascultători suntem.  Ca popor. Un fel de dresaj al naţiunii devenite rebelă în dorinţa ei de a trăi mai bine şi un dresor intransigent, pe numele său FMI.  Preşedintele, primul ministru, guvernanţii? Ei sunt tari, mândri şi puternici numai atunci când trebuie să-şi umilească şi pedepsească proprii cetăţeni, care îi plătesc şi care i-au votat. Când e vorba de FMI, sunt aplecaţi până la pământ, cu coloana vertebrală topită, fără reacţie şi fără glas. Sunt inexistenţi. Ba mai mult, au devenit servitorii umili ai FMI-ului, vechilii săi.  Cum să nu crezi că avem un nou guvern? Unul internaţional.

            Un al doilea lucru pe care nu-l pricep este de unde vine această ură nemăsurată a guvernanţilor actuali faţă de cetăţeanul român. Îţi vine să crezi că fiecare ministru a fost ales în funcţie condiţionat de cât venin are în sânge. De cât necaz are pe acest popor. Exemple sunt nenumărate şi le simţim în viaţa noastră, a fiecăruia… La „muncă şi protecţie socială”, cel care produce cei mai mulţi şomeri şi care lipseşte de protecţie şi urgiseşte cei mai mulţi concetăţeni. La „finanţe”, cel care gestionează cel mai prost banii ţării, inventează cele mai înrobitoare taxe şi impozite şi înfometează cei mai mulţi români. La „educaţie”, pe cel care urăşte cel mai tare profesorii şi care produce legile cele mai păgubitoare pentru viitorul copiilor naţiei noastre. La „economie”, acela care distruge industria mai repede, o „împarte” mai clientelar şi o administrează mai fără rost. La „transporturi”, omul care poate contracta construirea celui mai scump kilometru de autostradă din lume şi pune mai repede la pământ tot ce înseamnă transport pe calea ferată sau pe şosea. Ca vice prim-ministru, unul care atunci când spune român, spune duşman. Şi ca şef al lor, primul ministru, acela care este  capabil să aducă cea mai multă suferinţă poporului său. Ce să mai spun despre preşedinte? Un adevărat izvor de ură!  Ales, în mod inexplicabil, de românii de aici şi de aiurea.

            In ultimă instanţă, dacă mai pot avea mintea limpede în realitatea asta ireală, ajung la o concluzie deloc măgulitoare pentru noi ca popor. Că suntem mânaţi, cu complicitatea vinovată a propriilor conducători, pe drumul spre hăul negru al sărăcirii naţiei şi al pierderii demnităţii sale. În primul rând pentru că nu avem conducători. Sau, pentru că  îi avem exact pe aceia pe care îi merităm.

            Recitind cele scrise mai sus, îmi amintesc cuvintele lui Iorga, care nici el, ca guvernant, nu a adus mai multă bunăstare românului:”Democrat este acela care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe pe umerii poporului”

            Notă. În ceea ce priveşte rolul şi comportamentul FMI, acum mă conving că aveam dreptate în ceea ce scriam cu circa două luni în urmă, când această nebunie nu se declanşase încă, pe 5 aprilie a.c. ( http://teopal.com/?s=maria+sa+fondul)