”Suntem conștienți că, din punctul de vedere al înzestrării Forțelor Navale Române, sunt încă multe de făcut și încă de făcut cu maximă urgență. România are nevoie de capabilitățile navale care să-i permită să abordeze provocările din mediul de securitate din Regiunea Mării Negre cu maximă eficiență” (Ministrul apărării, N. Ciucă, în mesajul adresat marinarilor români cu ocazia Zilei Marinei)

Ne-am obişnuit ca, în fiecare an la 15 august, să ne lăsăm copleşiţi de frumuseţea uniformelor albe, de defilarea tinerilor marinari, de jocul navelor de luptă cu valurile mării şi, desigur, cu discursurile înălţătoare ale politicienilor de frunte ai ţării.

Anul acesta a fost altfel. Pandemia a estompat în mare măsură fastul de altădată. După cum ne comunică Direcţia Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naţionale: „Ediția 2020 a acestei sărbători este dedicată împlinirii a 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române și, spre deosebire de alți ani, se desfășoară, cu precădere, în mediul online” Prin urmare, mediul acvatic, specific marinarilor, e trecut pe plan secund. Tot pe planul doi, aş spune şi virtual, se află preocupare politicienilor pentru ridicarea forţei navale româneşti la nivelul impus de situaţia politico-militară complicată din zona geostrategică în care România este plasată.

Azi, nu numai pandemia este factorul care, în acest an, nu permite Forţelor Navale Române să se afişeze cu mândrie în faţa iubitorilor mării. Practic, comparabil cu anii trecuţi, Forţele Navale nu pot arăta publicului nimic nou. Nimic care să indice vreun progres notabil. Se pare că, în ultimii ani, problematica atât de importantă a înzestrării şi dotării marinei militare s-a tot împiedicat. Piedicile, unele obiective, dar cele mai multe subiective, au avut ca motivaţie principală  dezinteresul cras al  clasei politice de la cel mai înalt nivel faţă de problemele strigente ale Armatei. Un vechi amic, amiral în retragere aflat, azi 15 august, în mulţimea dezamăgită adunată pe faleza de la Constanţa, îmi spunea cu câteva minute în urmă că dacă din punct de vedere politic s-ar fi acordat înzestrării Armatei acelaşi interes ca micşorării pensiilor militare de stat, Forţele Navale ar fi avut, în mod sigur cu ce să se fălească.

Ministrul apărării, el însuşi militar activ până mai ieri, ajuns ministru direct de pe o funcţie militară care avea în directă responsabilitate înclusiv înzestrarea Forţelor Navale, în mesajul adresat marinarilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei îşi recunoaşte, cu un oareşcare regret, neputinţa. “Am susţinut permanent înzestrarea şi modernizarea acestei categorii de forţe pe care o prețuiesc foarte mult pentru că aduce valoare în interiorul NATO și al UE, putere pentru apărarea naţională şi contribuie la echilibrul atât de necesar într-o zonă sensibilă din punctul de vedere geostrategic (…)Suntem conștienți că, din punctul de vedere al înzestrării Forțelor Navale Române, sunt încă multe de făcut și încă de făcut cu maximă urgență. România are nevoie de capabilitățile navale care să-i permită să abordeze provocările din mediul de securitate din Regiunea Mării Negre cu maximă eficiență. Procedura de achiziție a corvetelor multifuncționale, întârziată de un lung șir de procese, va trebui reluată cu maximă urgență imediat ce instanțele se vor pronunța în dosarele încă aflate pe rol, ceea ce va permite și soluționarea nevoii la fel de stringente de modernizare a fregatelor tip T-22, inclusă drept condiție obligatorie, ca dezvoltare de tip offset, în procedura de achiziție”

Însă, aşa cum îi stă bine oricărui politician, declarat ca atare sau aflat sub “acoperire”, dl ministru Ciucă este optimist: “Rămân optimist în această privință și am convingerea că imediat ce vor fi înlăturate piedicile, programul se va derula rapid și veți primi navele de luptă de care Forțele Navale Române au nevoie. Suntem, de asemenea, într-o fază destul de avansată în ceea ce privește achiziția sistemelor de instalații mobile de lansare, ceea ce numim bateriile de coastă, precum și cu alte programe care se întregească mix-ul de capabilități moderne”

În zi de sărbătoare, alături de oamenii mărilor, ai oceanelor, dar şi ai fluviilor, e timpul ca, dincolo de uniformele intimidante şi privirile severe, să le vedem suferinţa, să le înţelegem frământările şi să le simţim inima care bate pentru România îndiferent cât de departe de ţară s-ar afla ei.

De Ziua Marinei, măcar atât să le oferim oamenilor în uniforma alb-albastră: o strângere de mână lipsită de ipocrizie şi o lacrimă pioasă pentru cei care au pierit apărându-le demnitatea. La mulţi ani, marinarule!

————————————————————————————–

P.S. 1 Scriind numai despre marina militară nu am dorit să ştirbesc cu nimic importanţa marinei comerciale, civile. Numai că, din nefericire şi urmare a giganticei excrocherii elaborate de cel care ne-a fost preşedinte 10 ani şi de cel care acum vrea să-şi sporească numărul caselor furate printr-un nou mandat de primar al Bucureştiului, flota noastră comercială a dispărut în neant. Ca un albatros în nemărginirea mării.

P.S. 2 Articolul acesta, sub titlul “Ziua Marinei în pandemie” şi însoţit de o galerie foto (adăugată de redacţie) a fost publicat, la 15 august, în revista QMagazine