Nu mă număr printre persoanele sedentare. Călător înrăit, am avut șansa de a păși pe cinci din cele șase continente ale globului și am cunoscut oameni extrem de diferiți.  Din această postură, atunci când sunt mângâiat cu nesfârșite elogii la adresa disporei românești și pălmuit cu aspre acuzații aduse cetățenilor rămași aici, a acelora care au decis să trăiască în România înțelegând că fără ei țara asta n-ar mai exista, sunt sceptic. Să fie cele două entități atât de diferite? Sau sunt prezente aici, în acest mod de a judeca calitățile și defectele cuiva, o sumedenie de interese politice?

Întreaga parte inteligentă a poporului român să se fi adunat în diaspora?

 Nimeni nu mă poate contrazice atunci când spun că ceea ce azi, emancipați, numim diaspora este parte ruptă din România. La o privire mai atentă, este, la nivel mai mic, România însăși, păstrătoare a tuturor calităților și purtătoare a tuturor defectelor acestui popor. De ce ar fi ea, această Românie în mic, altfel decât sora ei mai mare? Să fi reprezentat rătăcirea ei prin lumea largă un revoluționar tratament anti prostire care să-i fi șters din caracter toate defectele ancestrate păstrându-i numai calitățile? Nu se mai lasă ea, diaspora, manipulată? I-a dispărut ei, diasporei, apetitul spre mistificare, minciună și înșelăciune? A devenit ea, această mică parte de Românie (aflată, totodată, departe sau extrem de aproape) mai responsabilă în raport cu soarta surorii ei mai mari, sau cu destinul propriu, decât a fost în anii dinainte de emigrare? I s-a inoculat, acolo, în surghium, un IQ mai acătării fiecărui emigrant român? Să fim serioși! Diaspora este identică nouă, a celor ne ”diasporizați”. Doar că este de zeci de ori mai fărâmițată și din acest motiv mult mai lesne frământată de Măria Sa Propaganda în malaxorul ei al dracului de parșiv.

Vechiul 10 august. De ce ar fi devenit el un punct de referință?

Am înțeles că 10 august 2018 a devenit un important punct de referință în lunga și infructuoasa ”luptă stradală” a opoziției postdecembriste (aceeași și mereu alta). Cum de s-a întâmplat această minunată transformare și de ce această zi ar fi devenit specială pentru români, încă nu-mi este clar. Ne amintim cu toții. La 10 august anul trecut a fost, ca și înainte, una dintre multele ”manifestații” anti guvernamentale ne aprobate legal. Ca și cele dinaintea ei, nu a fost decât o răzmeriță cvasi-violentă, spontan-organizată din timp și pe deplin asigurată atât pecuniar cât și programatic din surse rămase, pentru prostime, anonime. Ca și multe altele petrecute în prea tânăra noastră democrație, și acest ”protest spontan” a fost, conform planului, împănat cu diversioniști profesioniști strecurați printre manifestanții pașnici, utopici, și ca urmare ușor manevrabili pentru specialiștii în domeniu. Ne-am putea gândi că nuanța atribuirii acestui protest diasporei (încă nu știm de către cine) ar fi ingredientul care să îi aducă atributul de ”Special”. Numai că, dispora n-a prea fost prezentă în piață. Nu ea, diaspora, agita disperată steaguri și placarde. Nu ea striga nervoasă ”Jos Guvernul!” Nu diaspora a încercat să spargă ușile executivului și nu diaspora a aruncat în forțele de ordine cu sticle incendiare ori cu pietre scoase din pavaj. Nu diaspora, aflată la sute sau mii de kilometri distanță, a bătut sălbatec o tânără îmbrăcată în uniformă, nu ea i-a furat pistolul și, în mod sigur, nu ea s-a sufocat cu gazele iritante și s-a înecat în jetul tunurilor cu apă… Poate înțelegem mai bine ce s-a întâmplat pe 10 august 2018 ascultând ce spunea la două luni după protest un român trăitor în Belgia, Cornel Radu-Loghin, unul dintre puținii români dinafara granițelor aflați în Piața Victoriei în acea zi: ”suntem o masă de manevră la dispoziţia politicienilor din România, dar acest lucru este foarte bine cunoscut în diaspora. Mai sunt puţini cei care cad pradă acestor manipulări şi sper ca în viitorul apropiat diaspora chiar să-şi spună cuvântul într-un mod clar şi peste tot ce înseamnă manipulare din partea tuturor partidelor politice din România”.[1]

De ce ar fi protestul din 10 august 2018 deosebit de altele, de ce ar fi special, demn de a deveni un punct de referință al luptei cu ”Ciuma Roșie”? Poate pentru  că, la insistența și cu contribuția hotărâtoare a partidelor din opoziție, forțele de ordine au fost târâte într-un proces absurd, vinovate că nu au lăsat huliganii să-și facă de cap. Sau poate pentru că, în loc să fie trași la răspundere diversioniștii profesioniști (cunoscuți prea bine atât de SRI cât și de poliție) care au atentat la ordinea de drept din țară asaltând în văzul întregii lumi ușile Guvernului, ei au fost transformați în victime inocente și, fiindcă impostura nu are limite, au devenit acuzatori publici aplaudați.

Oricum ar fi, așa cum numai în logica democratică românească este posibil, protestatarilor violenți, dar și celor nonviolenți dar participanți voluntari la un protest ilegal, li s-a atribuit circumstanța de sfințenie. În același timp, forțelor de ordine, obligate prin lege să apere liniștea în stat, li s-a aplicat, de către aceeași elită democratică, eticheta de atentatori la viața cetățenilor pașnici. Așa cum numai în logica politică otrăvită de ambiții imbecile este posibil, sute de  emisiuni televizate, zeci de publicații ”fanion ale democrației” și o mulțime de ONG-uri cu titulaturi profund cetățenești, au încearcat să convingă populația deja amețită că vinovați pentru ”maltratarea” cetățeanului liniștit aruncător inocent de cocteiluri Molotov sunt șefii jandarmeriei, ministrul de interne, guvernul în totalitatea sa și, desigur, președintele partidului de guvernământ. Dirijorul întregii orchestrații murdare? Nimeni altul decât președintele țării! Vorba lui nenea Iancu Caragiale: ”Curat constituțional!”

Noul 10 august. O reprezentație cu ecouri internaționale destinată mobilizării forțelor opoziției pentru alegerile din noiembrie?

Încă din februarie se anunța o participare record la protestul ”Diaspora 2”.  Organizatorii, anonimi deocamdată și încă ne retrași ca în cazul predecesorilor, au anunțat că vor aduce în stradă un sfert de milion de oameni![2] Sunt voci care, mai prăpăstioase, anunță explozii și incendieri. Întrebarea este, ce motive vor fi invocate și ce câștig se estimează că va aduce o asemenea vânzoleală? Motivele sunt greu de înțeles din moment ce, comparat cu august 2018, realitatea politică românească este azi cu totul alta. Acum nu mai există pretextul Ordonanței 13 și nicio altă Ordonanță care să ridice sângele în cap haștagiștilor nu se află pe tapetul Cabinetului Dăncilă. Guvernul s-a jurat că nu mai agită apele Justiției și se ține de cuvânt. Executivul ”criminal” de acum un an nu mai există. Ministrul de interne, ”mincinoasa și vinovata principală”, a demisionat. ”Tartorul gazării oamenilor pașnici și a copiilor nevinovați”, cel care manevra personal în Piață un tun cu apă, Dragnea, este la zdup. Chiar și vestita ”Ciumă Roșie”, aflată acum sub tratamentul  atent al doctoriței Viorica, pare a fi suferit o mutație importantă spre o banală viroză de sezon, incoloră. Ba, la o privire mai atentă, în adâncurile fostei ”Ciume Roșii” parcă s-ar întrezări ușoare nuanțe de culoarea cravatei cotidiene a președintelui… În ceea ce privește câștigul, s-ar putea să se meargă pe varianta îndelung experimentată: ”Încercarea moarte n-are”.

Diaspora, prezentă mai mult prin mesajele de pe rețelele de socializare, fără o implicare directă, este la fel de nemulțumită ca anul trecut. Din motive politice știute de toată lumea, pare să nu fi sesizat schimbările de aici și de aceea să fi rămas la fel de intrasigentă cu ceea ce se vede de la ea, de departe, că se întâmplă în țară. Explicația ar putea fi că, a doua oară în câțiva ani, nu și-a putut duce la bun sfârșit avântul nemaiîntâlnit, fără precedent și ne susținut logic de niciun eveniment notabil, de a vota. Ce anume le-o fi stârnit în așa măsură pofta exprimării dreptului de vot românilor dinafara țării încât, ca la inaugurarea cu mari reduceri de preț a vreunui nou supermagazin, să se calce în picioare pentru a junge la ștampila mult râvnită? Pentru noi, ageamii, rămâne un mister!

Totuși, de ce este nevoie de un 10 august bis? Poate, perspectiva alegerilor prezidențiale impune câteva repetiții la nivel mare. Poate acest eveniment vital pentru actualul președinte necesită câteva verificări ale capacității susținătorilor săi de a mobiliza masele (inclusiv diaspora, socotită un fel de ”urma scapă turma” din jocurile copilăriei noastre). Poate programul de acțiune al proiohanniștilor gândit pentru alegeri include ca punct distinct confirmarea viabilității strategiei de manevrare a  nedecișilor printr-o amplă mișcare de mase. Poate este nevoie de a afla ce aventuale modificări ale planului de luptă sunt necesare, iar oportunitate unui experiment de natura unui nou 10 august nu poate fi pierdută. Cine știe?

Un președinte expat. Dece nu?

Oricum, dacă aprecierea diasporei ca factor decisiv în alegerile interne și interesul ei privitor la soarta țării se vor menține la același nivel, mă gândesc la eventualitatea desemnării unui președinte dintre expați. Am putea avea astfel un președinte cu reședința la Ibiza, la Frankfurt sau, și mai potrivit, la Miami. Caz în care drumurile bisăptămânate spre casă ale președintelui ar fi mai lungi decât București – Sibiu sau Videle – București. Și, desigur, mult mai scumpe. Dar ce contează? Avantajele ar depăși cu mult efectele acestor minore incoveniente. Spre slava sa, diaspora și-ar consolida pentru cel puțin cinci ani importanța binemeritată. Apartenența României la Europa prin chiar persoana (de acum europeană pe deplin) a președinelui său nu ar mai putea fi contestată de vreun olandez supraponderal sănătos la minte și la trup ca un taur ori de vreun luxemburghez bolnav de lumbago dar adept zelos al zeului Bachus. Adio MCV! Pe de altă parte, în eventualitatea reședinței prezidențiale la Miami, cu un președinte prezent permanent  pe nisipul fierbinte al plajelor Floridei atașamentul nostru față de partenerul strategic n-ar mai fi pus la îndoială de niciun trimis de peste ocean. Câte avantaje pentru țara noastră! Acum, observând cât de bine i s-ar potrivi o asemenea postură zâmbitorului printre dinți de la Cotroceni (care are deja ceva rude la Miami, dar și la Wurzburg) mai că-mi vine să-l votez pentru a doilea mandat. În folosul și din iubire pentru România, desigur!

————————————–

[1] Digi 24, 10.10.2018, ora 22.14

[2] Realitatea Net, 11 februarie 2019, ora 15.25