Ursul, prietenul nostru din oraş

index

Telefonul sună ca nebunul. Pe Viber, mă caută prietenul Nicu. Se mutase cu ani în urmă undeva, prin emisfera australă. “Plec, bă!”, îmi spusese cu mai bine de zece ani în urmă. “Aici nu se mai poate trăi şi am o singură viaţă”.

Îl aud ca şi cum ar fi lângă mine.“Ce faci, coane, bine?” “Bine!”, îi răspund eu. “Sunteţi sănătoşi?” “Păi, da. Şi eu, şi nepoata, şi nevasta…” “Nu, mă, eu mă refeream la voi, ca popor!” Rămân câteva clipe fără replică. I se făcuse dor de România supăratului Nicu? “De ce mă întrebi?”, nu mă pot abţine în a-mi exprima nedumerirea. “Uite, d-aia. De urs!” E a doua oară în câteva secunde când îmi piere graiul…

Dar nu am timp să-mi revin.Tot el, continuă: ”Bă Teo, vă fură unii şi alţii de un sfert de secol. Numai cine n-a vrut nu v-a furat, d-aţi rămas numai în izmene. Şi alea rupte. V-au distrus sistemul educational până la stadiul preconizat de Băsescu, adică la a deveni o fabrică de tâmpiţi cu diplomă. V-au lăsat fără armată, la discreţia timpurilor tot mai crâncene, în timp ce prietenii din NATO încearcă să vă convingă că Alianţa nu-i serviciu de salvare să vă sară în ajutor dacă formaţi 112… Petrolul şi pădurile au ajuns ale austriecilor, apa a francezilor, energia electrică tot a ăstora din urmă.  În comerţ, pentru bucatele de băgat în gură, se bat nemţii cu toţi ceilalţi în timp ce produsele voastre se strică prin depozite iar agricultura moare încet dar sigur. Canadienii aproape că v-au luat aurul şi, cu sprijinul unul prim-ministru ce se da socialist, adică de partea poporului, americanii v-au distrus puţinul pământ ce a mai rămas al ţăranului  şi v-au bătut cu bastoanele jandarmilor voştri, dorindu-vă gazele de şist. Duşmanul vostru, Băsescu, cel pe care l-aţi ţinut ca idioţii preşedinte zece ani, v-a tăiat, din pură ambiţie născută la beţie, un sfert din şi aşa puţinul vostru câştig. Guvernul lucrează pentru Bruxelles, preşedintele pentru Berlin. Ambasadori ai marelui licurici (sau ai unor ţări mai mititele ce mută pisele de şah în Europa) acreditaţi cu bunăvoinţa voastră, vă conduc  prin press releases.Ce aţi făcut voi în tot acest timp? Aţi dormit, bă!

Fiindcă încep să mă simt umilit, îl întrerup: “Hopa, gata! Nu ai pe cine să-ţi verşi nervii şi m-ai găsit pe mine, un amărât de pensionar?” “Nuu… Vreau doar să-ţi explic de ce am întrebat despre cum mai staţi cu sănătatea…Mintală, mă! Vezi tu, mai ieri am văzut că s-a trezit poporul. Brusc. Ieşiri în stradă, scandări de lozinci mobilizatoare, cereri de demisii, emisiuni peste emisiuni la toate posturile de televiziune. Măria sa, preşedintele însuşi, a ieşit intempestiv din greaua sa tăcere (aşa cum n-o făcuse nici la recentele inundaţii catastrofale, ori atunci când ne mureau copii prin spitale din cauze şi azi neclare…). Poliţia face cercetări, sunt aşteptate rezultate ale unor autopsii amănunţite. DNA-ul se agită mirosind a ceva fapte de corupţie (închipuite, ca multe altele). Ce, mai, se mişcă ţara! Motivul? Aproape incredibil. Un idiot a împuşcat un urs nărod care o luase langa prin oraş. Un animal neştiutor, nevinovat. Dar, probabil, bolnăvior.”

“Păi, de ce bolnav?”, îndrăznesc eu să-l întrerup.

Sare, ca ars:“E ca şi cum un cetăţean, onorabil până mai ieri, locuitor să zicem al Sibiului (fostă capitală culturală europeană!) ar fi plecat zăpăug prin pădurile din împrejurimi, ar fi devastat bârloguri ale urşilor şi ar fi mârâit  feroce, speriat probabil şi el de acţiunea sa, la urşii adunaţi ciopor să vadă minunea…L-am putea socoti sănătos pe individ?”

Degeaba încerc să-i explic. Inutil mă străduiesc să-l aduc în realitatea de azi a României. Cum că azi, în noua democraţie, urşii ar avea şi ei drepturi. Şi că între urşi şi oi, porci, vaci sau găini ar fi o mare diferenţă. Cum că una este râmătorul din coteţ şi cu totul alta este mistreţul…Adică, unul poate să moară, că suprimarea sa nu înseamnă crimă. Poate fi înjunghiat, pentru a i se aduna şi bea sângele ori pentru a-i fi mâncat, pe îndelete, pârjolit pe proţap . Şi, milion după milion, poate fi împuşcat între ochi, cu pistolul pneumatic în abator. Apoi jupuit cât timp mai este cald, tranşat şi expus bucată cu bucată pe galantar spre delectarea privirilor noastre şi salivarea de rigoare. Iar celălalt, mistreţ sau urs spre exemplu, fie el sănătos sau bolnav, sătul sau înfometat, oricâte necazuri ne-ar face, este ocrotit mai ceva decât un bibelou de porţelan…Nu-i putem atinge niciun fir de blană, că puşcăria ne mănâncă!

Până la urmă, n-am reuşit să-l conving. Nicu a închis telefonul nelămurit şi păstrându-şi părerea că devenim, pe zi ce trece, o ţară la fel de lipsită de valori ca o lucrare de doctorat plagiată. Adică, leneşi şi şmecheri, am luat mot-a-mot (“copy-paste” cum ar zice educatul jurnalist român), câte ceva de la unii sau de la alţii doar fiindcă ni s-au părut nouă mai şucare. Idei, legi sau acţiuni ce se potriveau în România ca nucile în perete au fost trecute prin parlament şi au devenit automat ale noastre. Româneşti. Iar acum aşteptăm, ca în staţia de autobuz, să ajungem ca ei. Adică mai educaţi, mai vrednici, mai bogaţi, mai puternici şi mai respectaţi în lume.

Nu, tipul e pornit rău. Regret că, încăpăţânat, a închis înainte să-l conving că el, ursul, ne este prieten. Da, dom’le, prietenul nostru din oraş! Cum să tragi în el cu puşca?

 

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*