Un adevărat fluviu uman, izvorât din zone marcate de suferință pe harta celor condamnați fără vină, val după val, lovește în porțile Europei.
Înțeleg că, în covârșitoarea sa majoritate, valul migrator este mânat încoace de dorința nestrămutată a stabilirii în Germania.
Mai înțeleg că, brusc (deși mișcarea era previzibilă, estimările numerice apropiindu-se de cifrele reale) Europa are o problemă. Ca urmare, fiecare stat al Uniunii Europene ar trebui, din considerente de solidaritate europeană, să ”adopte ” o parte din disperații ex-europeni subjugați de visul traiului în raiul german.
Și nu mă pot abține să nu mă întreb: Ce s-ar fi întâmplat dacă, prin absurd, țelul componenților valului disperării ar fi fost să se stabilească în România? Ar mai fi avut, brusc, Europa o problemă? Ar mai fi funcționat principiul solidarității? Adică, a fi acceptat mândra Germanie sau stilata Franță, din solidaritate cu România, să preia o parte din populația mânată de disperare? S-ar mai fi activat urgent mecanismul politic al UE care să impună, practic, cote de preluare a migranților pentru fiecare stat european?
Mă cam îndoiesc. Și o spun având în minte experiența tristă a plecării țiganilor (infinit mai puțin periculoasă) spre aceeași Germanie. Atunci, oripilată, Europa solidară azi ne-a spus în față că problema aparține în exclusivitate României. Prin urmare, să punem mâna și s-o rezolvăm. Îmi mai amintesc intransigența, ironia demolatoare, stigmatul rușinos pe care îl mai purtăm și azi, semne ale ”frăției” cu care ne-a tratat aliații noștri europeni. Toate opuse compasiunii și solidarității solicitate azi. Și, fără a-mi sforța memoria, îmi aduc de asemenea aminte de avioanele pline de rromi aterizând pe aerodromul din București. Copii, la fel de neajutorați ca aceia care traversând desculți Europa mărșăluiesc acum spre Germania, fuseseră expulzați fără de milă și fără de regret de către țările care ne cer astăzi solidaritate europeană și lacrimi de compasiune. Nota bene: Noi fiind și atunci stat al Uniunii Europene cu drepturi depline. Iar țiganii noștri nu porniseră spre Germania, Franța sau Italia nici din nisipurile libiene și nici din Siria ori din îndepărtatul Afganistan. Ei aveau drept de liberă circulație în UE ca oricare alt cetățean european.
Desigur că valul migrator de azi este compus din oameni care fug de sărăcie, abuzuri, crime și război. Ei provin din țările întoarse din mersul lor firesc prin intervenția brutală și sângeroasă a celor care se simt acum sugrumați de prea apropiată prezență a populației scoase atunci din matcă. Incontestabil, o vină o au SUA și UE. Martori sunt: carnagiul interminabil din Irak; Libia distrusă, întoarsă la starea de țară tribală; Egiptul zguduit din temelii și răscolit de așa-zisa Primăvara Arabă; Siria măcinată de un război intern oribil,alimentat permanent de ciocnirea intereselor geopolitice ale marilor puteri militare ale lumii; nesfârșitul război din Afganistan etc. (poți vedea și http://teopal.ro/index.php/2015/05/02/gestanta-mama-a-democratiei-si-odraslele-ei/)
Apoi, mă îndoiesc că zecile de mii de oameni din câteva țări atât de depărtate geografic ar fi primit eteric un imbold de nerefuzat care să-i oblige la părăsirea concomitentă a locului de baștină. Nu pot crede nici că același gând: ”Hai să ne luăm bocceluța și să pornim imediat spre Germania” ar fi cuprins simultan mințile sutelor de mii de viitori transfugi, oameni atât de diferiți, aflați la mii de kilometri depărtare unii de alții.
Undeva, cineva (sau ceva) a lucrat pentru asta. Întreaga operațiune este extrem de complicată și costă multe milioane de dolari. Există cineva (sau ceva) care a dat banii. Nimeni, oricât de dificil ar trăi în țara sa și oricât de speriat ar fi, nu pleacă fără a avea un minimum de garanții! Cineva (sau ceva) a dat aceste garanții și a profitat cinic de disperarea oamenilor pentru a-și satisface ambițiile politice. Cineva (sau ceva) a găsit și arvunit din timp zeci de vapoare, sute de ambarcațiuni mai mari sau mai mici, mii de călăuze. Același cineva (sau ceva) a trasat în amănunt itinerarii lungi de mii de kilometri, a indicat cu precizie locurile de întâlnire, punctele cele mai accesibile de îmbarcare-debarcare, locurile cele mai permisibile de trecere a frontierelor, a stabilit localitățile de adunare, a coordonat sosirea în punctele stabilite a miilor de oameni în același timp pentru a crea presiunea umanitară necesară etc. Cineva (sau ceva) conduce din umbră întregul proces. Nu suntem atât de naivi. Știm cu toții, toate acestea nu se petrec spontan, doar din inspirație divină.
După umila mea părere, planul este mult mai amplu și mult mai de durată. Tot acest efort pare a avea ca scop atingerea unor obiective de extremă importanță, cu consecințe întinse mult mai departe în timp, cu mutații etnice și religioase în stare să schimbe harta unui întreg continent.
Oricât m-aș strădui, nu cred că nu pot fi găsiți adevărații autori ai acestui exod uman ori că ei nu sunt deja cunoscuți. Numai că, încă nu știm din care motiv, noi, muritorii de rând care plătim cu banii și cu liniștea noastră consecințele acestei tragice inginerii, nu trebuie să-i cunoaștem.
Prin urmare, suntem îndemnați la solidaritate și compasiune. Adică, ni se cere să acceptăm ca presiunea care se exercită asupra adevăratelor ținte să fie disipată prin noi. Ceea ce, ca supuși docili ce suntem, vom și consimți. Indiferent de modul în care ne va fi afectat prezentul și viitorul.