Ne-a trecut glonțul pe la ureche?

O mulțime de semnale greu de negat, mai evidente acum după încheierea alegerilor, trimit către un scenariu sinistru. Conform acestuiu scenariu ar fi trebuit declanșate  tulburări sociale extrem de violente, la nivelul întregii țări, în cazul în care Victor Ponta ar fi fost ales președinte.

Pentru oricare observator atent, faze incepiente ale unui val de violență au fost clar vizibile. Ele par a dezvălui un primejdios plan de bătălie. Modul de organizarea al grupurilor protestatare din faza de incertitudine dintre cele două tururi electorale și mai ales înaintea afișării rezultatelor  din turul doi nu fac decât să confirme o asemenea ipoteză. Erau fixate clar obiective de atacat (inclusiv sediul guvernului și sediul partidului de guvernământ), piețe de ocupat, trasee de deplasare, lozinci de afișat, conținutul sloganelor și regulile de ”luptă” cu forțele de ordine.

Nu pot fi ignorate nici acțiunile incredibil de asemănătoare cu faza pregătitoare a Maidanului ucrainian. Similitudinile sunt izbitoare. Având în vedere amploarea fenomenului, mai mult ca sigur că așa-zișii luptători din lumea virtuală a internetului, mânuitorii din Facebook care își atribuie meritul succesului în alegeri, nu ar fi fost capabili să genereze și să gestioneze singuri o asemenea dezvoltare de forțe. Chiar și imensul și experimentatul aparat propagandistic din spatele candidatului Iohannis ar fi fost depășit financiar și organizatoric de sarcina realizării unor scopuri atât de ambițioase cum ar fi fracționarea antagonică a populației, ruperea unității teritoriale și, după 25 de ani, reînvierea defunctei lupte dintre democrația europeană și comunism. Ca și în Ucraina, în România se lucrase din greu, timp de luni de zile, la materializarea unei adânci scindări sociale și teritoriale. Și, în mare parte, se reușise. Potrivit acestei viziuni, s-a impus masiv ideea că doar votanții lui Iohannis  reprezentau democrația.  Ceilalți,  susținătorii lui Ponta, ar fi fost exponenții estului rusofil, ai comuniștilor care aveau ca unic scop întoarcerea țării la dictatură. Teritorial, similar scenariului ce a dus la ruperea Ucrainei, s-a inoculat conceptul conform căruia numai vestul țării și Transilvania votantă prioritar a sasului Iohannis doreau cu adevărat democrația vest-europeană, adică viitorul european al României. Estul și sudul, unde majoritari erau simpatizanții lui Ponta, voiau ca România să se reîmprietenească cu Rusia, cu China comunistă și ar fi avut ca obiectiv întoarcerea la comunism.  Banere cu țara ruptă erau agitate de aceia care strigau în stradă, ca în ucrainianul decembrie trecut: ”Vrem democrație!”.”Jos comunismul!”.

Sunt elemente care analizate acum, post factum, conduc spre ipoteza existenței unor planuri, a unor acțiuni extrem de riscante, menite să destabilizeze țara, să provoace ură, să instaureze teamă, dezordine, răsturnarea ordinii de drept. Poate să pregătească chiar perspectiva unui război civil în cazul în care un anumit candidat nu ar fi fost ales de popor.

Numai naivii cronici ar putea crede că toate cele de mai sus s-au adunat, prin voința hazardului, într-un summum de coincidențe. Doar ei, bolnavii de naivitate, și-ar putea închipui că, doar cu puteri proprii, în numai câteva luni, un personaj sters, lipsit de carismă, primar al unui oras de mărime submedie, cu suficiente pete ale trecutului, novice în marea politică și fără a aparține cu adevărat unui partid puternic, ar fi fost capabil să alunge și să ia locul unui președinte de partid de calibrul lui Crin Antonescu (încălcând orice cutume și reguli partinice interne), să scoată din mersul firesc un puternic partid istoric trecându-l în tabără adversă, să ajungă candidat la președinție și, după o prestație publică mai mult decât jenantă, să câștige alegerile.

Fiecare dintre elementele de necontestat ale realității, faptele  care depășesc cu mult firescul competiției politice, efortul organizatoric imens, susținerea valului nestăvilit de violențe înseamnă, în ultimă instanță, bani. Mulți bani. Cineva a plătit! Persoane, organizații sau instituții din țară, din afară sau din ambele locații, cu mult timp înainte, au dedicat timp și fonduri serioase materializării acestui proiect, coordonării acțiunilor și conducerii din umbră a unei eventuale ”revoluții”. Chiar noul președinte ales a confirmat, din greșeală ori intenționat, această ipoteză. Ne amintim strigătul său victorios, nejustificat de vreun război cotropitor anterior: ”Ne-am luat țara înapoi!”

Alegerile din decembrie au devenit istorie. A câștigat ”cel care trebuia”. Revolta nu mai era necesară și, în consecință, tensiunile s-au disipat. Cei mai optimiști pot răsufla ușurați: glonțul a trecut! Doar ecoul împușcăturii,  repetat și inofensiv, li se mai întoarce acum în urechi. Și în suflet.

Pentru ceilalți, realiștii și pesimiștii, rămân totuși o mulțime de întrebări fără de răspuns. Ele, întrebările dar și răspunsurile posibile, vor reînvia de fiecare dată când se va discuta despre misterioasele forțe ce au adus la Cotroceni pe actualul președinte, despre cât de mult el este cu adevărat președintele tuturor românilor, despre ce și cât va fi el dispus să jertfească  în situațiile complicate pentru țară,  despre ce și cât va fi dispus să sacrifice în cazul în care i-ar fi pusă sub semnul incertitudinii poziția de președinte, despre cui, ce și cât a promis pentru a ocupa fotoliul prezidențial și care va fi prețul de plătit de țară, de cetățenii statului român, pentru eforturile pe care aliații săi autohtoni sau externi le-au făcut spre alegerea sa. Despre…

Ne-a trecut cu adevărat glonțul pe la ureche? Ori, poate, profitând de starea în care am fost aduși ne-a lovit deja, perfid, sub forma unei injecții halucinogene (urmând ca atunci când ne vom trezi să fie mult prea târziu)? Ca de mai multe ori în istorie!

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*