Pe măsura apropierii zilei votului pentru președinte asistăm la o bruscă intensificare a activității celor care ar fi trebuit să se ocupe cu prinderea corupților autohtoni.

Este ca și cum la pocnetul din degete a cuiva care i-a menținut sub hipnoză până acum, intransigenții procurori s-ar fi trezit brusc și ar fi descoperit o nouă Românie. Una în care abia acum s-a început  furtul sutelor de mii de hectare de pădure prin retrocedări frauduloase, în care abia de ieri politicienii tâlhăreasc tot ce ating, fără de frică și rușine. O Românie unde, până azi la iminența apropiatelor alegeri, Parlamentul ar fi fost populat cu îngeri, politicienii de la putere și din opoziție, de-a valma, ar fi purtat hainele neprihăniei, iar DNA-ul și Justiția ar fost obligate să joace bambilici din lipsă de corupți.

Prin urmare, odată cu deschiderea ochilor în noua realitate, îmboldiți de simțul brusc trezit al datoriei, procurorii se reped asupra balaurului diavolesc al infractorilor,  asemenea Sfântului Gheorghe cu sulița sa neiertătoare.

Politicieni până acum cinstiți, care se îmbogățeau firesc doar din aerul atât de democratic al țării noastre europene, sunt devoalați ca infractori și arestați la grămadă, aplicându-se vechea dar atât de eficienta practică a folosirii arcanului aruncat în viermuiala de mușuroi a hoților cu gulere albe.

Febra cercetărilor, a aducerilor în fața justiției și a extinderii cercetărilor  până în cele mai neașteptate zone ale vieții de fiecare zi, capătă proporții impresionante. Pare o luptă a zeiței Justiția, cu muritorii supuși greșelii, demnă de a fi cântată de menestrelii neamului, asemenea poemelor inegalabilului Homer. Pentru că, asistând la  această impresionantă desfășurare de forțe, fără să vrei, îți vin în minte cuvinele de început din nemuritorul poem Iliada. Poemul în care Ahile (cel cu călcâiul…) vrea să-l pedepsească pe hoțul Paris ce furasae o blondă Elenă:  ”Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe Ahil-Peleianul/ Patimă crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse”

Dimensiunile aparente ale străduinței procurorilor se apropie de paroxism. Împinși de dorința cercetării întregului  munte de acuzații ce crescuse cu impetuozitatea unui Făt-Frumos pe timpul adormirii lor, procurorii lucrează zi și noapte, arestează fără de osebire și par fără de milă. În stăruința lor de a pedepsi repede și tot, lângă vechi hoțomani și combinatori cunoscuți de toată lumea, împreună cu devalizatori înrăiți pe care numai procurorii nu-i văzuseră, sunt aduși cu mandat pentru a fi luați la întrebări sute de bătrâni.  Îmbarcați cu forța în autobuze, păziți de forțe polițienești și de jandarmi, și însoțiți de mașini cu girofar, vârstinicii culeși ( tot cu arcanul) de prin satele Gorjului sau Vrancei, nu știu de ce sunt luați, unde vor merge, cum și dacă se vor mai întoarce acasă…

Până la alegeri mai sunt două săptămâni. Și încă două până la votul final. La ce nivel se va ajunge cu această luptă în care fraudatorii par a fi într-un număr infinit ?  Nici orbul Homer, cu excepționala claritate a viziunii minții sale, nu ne poate spune.

Doar de un lucru suntem siguri: la semnul divin al lui Zeus și cu ajutorul zeiței vrajbei, Eris, s-a pornit Procuroriada!

PS  E bine că adevărații hoți sunt adunați și arătați lumii. Măcar de-ar fi toți! E bine că liota de fraudatori cuibărită în partide așa-zis politice, realii devalizatori ai bunurilor României, sunt speriați. E bine că se dă impresia unei acțiuni coordonate de curățire a societății.

Problema este că numai anumite nume sunt pronunțate, că momentul ales pentru acțiune lasă impresia unei comenzi politice partizane destinate luptei în campania electorală și că, pentru a se da o spoială de justiție nepărtinitoare, sunt amestecați în această cloacă infectă sute de oameni simpli și curați.