Etichete

Mă apropii de vârsta senectuții. Fără să îmi arog vreun merit! Privind la mine, mă găsesc nu numai gârbovit, știrb și chel. Descopăr și o mulțime de etichete cu care am fost blagoslovit  în decursul ultimilor douăzeci de ani și care îmi atârnă, bălăbănându-se, agățate de cele mai neașteptate excrescențe.

Cum de m-am pricopsit cu aceste ”daruri”? Simplu. Am traversat, odată cu dumneavoastră, iraționalele furtuni politice ale ultimilor ani. S-a întâmplat, omenește, să nu fiu de acord cu tot ce s-a petrecut. Ori să-mi displacă cineva. Puitoriii de etichete, prezenți și atenți la bietele mele sentimente, au și sărit la grumazul meu. Și așa, iată-mă înzorzonat!

Spre exemplu, mi s-a lipit cu scuipat pe obraz eticheta antimerican fiindcă am zis cândva că americanii nu au întotdeauna dreptate. Că se cam bagă cu bombardierele în sufletul acelor națiuni care, în mod nefericit, posedă bogății pe care oligarhii unchiului Sam le râvnesc degrabă și gratuit. Sau, pentru că am explicat unor ziariști curioși că o bază militară staționată pe teritoriul național știrbește la fel de mult din suveranitate indiferent dacă în ea acum 70 de ani se vorbea rusește iar acum se vorbește englezește.

În zilele noastre, a fi catalogat antiamerican este aproape la fel de degradant și la fel de periculos ca a fi fost considerat antisovietic pe vremea lui Dej. Prin urmare, mi s-au închis o mulțime de drumuri, am fost ocolit și uitat de câțiva prieteni oportuniști, am devenit cvasinecunoscut pentru o sumedenie de persoane ce se lăudau până mai ieri cu faptul că mă cunosc.

Eticheta de antieuropean mi-au atârnat-o de gât atunci când am spus că binele promis la intrarea în UE n-a venit după o așteptare de șapte ani și nici nu văd perspectiva sosirii sale vreodată; că azi o ducem mai rău ca atunci când ne doream ”accederea la masa celor bogați”, deși în ianuarie 2007 ni se spusese că Dumnezeu este deja, din acea clipă, cu mâna pe capul nostru; că egalitatea între toate statele Uniunii, promisă înainte de aderare, a rămas doar pentru cei avuți; că pentru români dreptul la muncă în UE este, în multe cazuri, similar dreptului la sclavie;

Despre naționalist  și nostalgic comunist ce să mai zic? A fost de ajuns să afirm că patriotismul nu este  doar un slogan comunist la care ar urma să renunțăm pentru totdeauna, că suveranitatea țării ar trebui să fie sfântă, deși aparținem de bună voie unei alianțe politice și militare. Puitorii de etichete și-au susținut demersul argumentând că, în același timp, ca un veritabil ceaușist, m-am împotrivit înstrăinării petrolului românesc, cedării aurului munților noștri, vânzării pământului străbun, înrobirii programate a poporului, distrugerii industriei, decimării armatei, înjosirii imaginii profesorului, alungării medicilor afară din țară…

A urmat demn de cimitirul elefanților și șovin. Motivul? N-am înțeles de ce țiganul ar trebui să se cheme rrom, de ce românul ungur ar trebui să fie mai ungur decât ungurul, de ce ne mor tinerii militari prin praful Irakului sau Afganistanului fără ca noi ca națiune să avem un cât de mic câștig concret, de ce țara este condusă de masoni și alogeni fără ca românii adevărați să poată accede la putere, de ce aceia care fură milioane sunt lăudați iar cei care rup o floare sunt condamnați, de ce bugetul țării trebuie aprobat în Belgia, de ce ne ”aliniem” Uniunii Europene doar la prețuri nu și la câștiguri, de ce… o sută de alți ”de ce”!

Etichete eu mai am, fluturându-mi la fiecare răsuflare. Dar nu mai aveți dv. timp și răbdare să vi le arăt pe toate. Fiindcă nu vă spun lucruri inedite. Fiindcă fiecare, la un moment dat, s-a trezit etichetat. Fiindcă nici dv nu înțelegeți încotro ne îndreptăm și, fiindcă, trăim epoca în care în loc de ghiocei înfloresc puitorii de etichete!

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*