Hai la ”Cu gheața-n cap”!

O „inițiativă” pentru strângerea de fonduri colindă lumea. E vorba de semnarea unui cec pentru tratarea sclerozei. Da, dar numai după ce, singur sau ajutat, accepți revărsare conținutului unei găleți pline cu apă și cuburi de gheață direct în moalele propriului cap. Ce legătură are gheța-n cap cu tratarea sclerozei în plăci? Nimeni n-a spus-o încă. Poate doar cuvântul ”scleroză”…

Idioțenia nu se încheie aici. După ce ai fost cutremurat de invazia apei reci și tremuri din toate încheieturile riscând o pneumonie pe cinste, după ce ai donat suma destinată scopurilor umanitare, cu creierul aflat încă în plin proces de fezandare,  trebuie să indici o persoană (pe care ai necaz) căreia îi predai ștafeta. Adică, ”prietene, dacă ai cohones, treci și tu la faza cu găleata!” Cum omul, de obicei persoană publică, n-ar recunoaște nici în ruptul capului că are vreo suferință la ouă, adună și el câțiva jurnaliști, face rost de o găleată și se lasă udat cu rece la cerebel. În văzul lumii.

Într-o isterie suspectă de rudenie cu balamucul, udeala cu cuburi de gheață face înconjorul globului, dă prilejul unor personaje să-și facă publicitate, permite altora să iasă din anonimat, adună ceva marafeți în conturile nu știm cui și se numește ”Fundraising cu bani gheață”(deși se plătește cu cec) sau ”ALS Ice Bucket Challenge” ( deși pare o prostie să provoci pe cineva la întrecere, fie ea cu gheață ori nu, când subiectul competiției este o boală îngrozitoare)

Pot înțelege nevoia nebună de publicitate, mai ales a acelora care, fiind odată sus, se simt uitați de lume. Pot pricepe scopul nobil al adunării de donații destinate tratării uneia dintre cele mai oribile maladii. Dar nu înțeleg drumul ales. Modalitatea ușor cretinoidă de a atinge scopul. Și, de asemenea, cu greu mă dumiresc asupra furiei acaparatoare cu care oameni considerați până acum normali își însușesc prosteala cu găleata. Cu atât mai mult cu cât turnarea pe cap a zece litri de apă cu gheață, mai ales la o anumită vârstă, poate să reprezinte ultima mare idioțenie pe care o faci pe această lume (http://www.realitatea.net/ice-bucket-challenge-i-i-poate-fi-fatala-spune-un-cercetator_1508443.html)

Desigur că oficialități responsabile și guverne cu simțul ridicolului la locul său au interzis unor reprezentanți ai lor să se ude, public, cu prosteala rece. Noi însă, locuitorii spațiului poreclit  ”mioritic”, suntem departe de normalitate. Noi ne aflăm într-un perpetuu proces electoral și azi, pentru nenumărații încă pretendenți la fotoliul de președinte al statului, orice prilej de a se afișa public este vital. Ca urmare, asistăm la bălăceli repetate, filmate cu o oarecare plăcere sadico- perversă de televiziunile care speră ca țâțele ude ale parașutistei naționale ori ghiața pe chelia progresivă ca și scleroza a unui fost prim-ministru să le aducă rating.

Prin urmare, încă o dată vedem cum, alături de multe alte prosteli importate de peste ocean, românașii noștri ”înghit” pe nemestecate și idioata udeală, simțindu-se importanți, considerându-se ambasadori ai occidentalismului mustind de libertăți, socotindu-se parte a unei transnaționale acțiuni umanitare. Dar, mai ales, alergând cu limba scoasă după un strop în plus de notorietate.

În altă ordine de idei, strângerea de fonduri, care reprezintă motivația publică a postării atâtor personalități într-o așa de penibilă situație, abordată serios și organizată ca lumea, ar fi putut fi mult mai utilă scopului nobil care a născut-o. Și, spun eu, prin evitarea repetării în cascadă a acestui gest ridicol și absurd, în mod sigur nu ne-ar mai fi apropiat atât de umilitor de rudele noastre bune, primatele arboricole.

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*