Ecouri la Ziua Aviației

Citesc un articol intitulat ”Ziua Forțelor Aeriene Militare Române sau PRĂBUȘIREA CATASTROFALĂ A ROMÂNIEI CA PUTERE MILITARĂ DE PE LOCUL 8 PE LOCUL 57”. Descopăr un pretext pentru a ne prezenta odată în plus decăderea drastică a potențialului de apărare al României.

Indignat, autorul, un domn Gh.Panaitescu necunoscut mie, descrie astfel starea Armatei: În anul 1975 Armata Română număra aproape o jumătate de milion de militari activi, șase milioane de militari rezerviști, trei mii de tancuri, aproape o mie de avioane de luptă și era în discuții avansate cu URSS pentru primirea de armament atomic(…) Astăzi Armata Română, ca forță militară, s-a prăbușit catastrofal de pe locul 17 în lume pe locul 57, lângă armatele din Camerun, Mozambic și Angola. Armata Română activă numără  circa 30 000 de militari gata să intre în luptă, câteva sute de tancuri (pe hârtie 1100) și 36 de avioane de luptă(…) Cât despre cele 36 de avioane de luptă românești, să fim serioși! Ele sunt bune pentru parăzi și pentru evacuarea președintelui, a Guvernului, a documentelor secrete și a tezaurului BNR (dacă mai avem așa ceva) în străinătate în caz de război. Nu poți să spui că ai forțe militare aeriene dacă ai treizeci de avioane de luptă…”

 Tabloul prezentat de autor, înafara de inadverdența evidentă a cifrelor ( a fost România pe locul 8 ca în titlu sau de pe 17 ca în text?) este departe de a cuprinde întreaga tragedie cu care se confruntă armata noastră.

Comparată cu adevărata situație a Armatei, imaginea prezentată nouă de dl. Gh. Panaitescu este doar o umbră palidă a adevăratului dezastru. Nu numai că nu mai avem soldați, nu numai că nu mai există rezerve tehnico-materiale de nici un fel, nu numai că din câteva milioane rezerviști au mai rămas câteva zeci de mii (și aceia bătrâni deja), nu numai că în ceea ce privește tehnica de luptă în serviciu doar amintirile mai sunt reale, nu numai că  industria de apărare (un adevărat colos) s-a evaporat fără a lăsa vreo urmă concretă, dar s-a distrus ceva mult mai important, imposibil de recuperat: liniștea românilor, credința că țara lor poate fi apărată în caz de nevoie, încrederea că pot trăi în siguranță pe acest pământ dat nouă de Dumnezeu. Aș mai adăuga aici, ca acte monstruoase, sforțarea constantă de a distruge legătura veche de milenii existente între popor și Armată (considerată de popor ca fiind un bun al său), străduința de a ștergere forțat din conștiința românilor  sentimentul datoriei sacre față de țară insuflat cu sacrificii imense în decursul istoriei noastre fiecărui bărbat valid, efortul susținut cu încrâncenare ani și ani cu scopul de a compromite  militarii în ochii cetățeanului, de a transforma ofițerul român dintr-un simbol al stabilității țării într-un profitor incult, leneș și fanfaron care, nemeritat, mănâncă banii românilor sărmani.

Personal, în decursul acestor negri ani pentru oștire, pe tema destructurării programate a Armatei și a înjosirii militarului am scris (pe blog și în cel puțin 10 publicații importante)circa 120 de articole. Evident inutil.

Acum, când războiul este lângă noi iar Armata nu mai este nici măcar o umbră a ceea ce ar trebui să fie, politicienii dau umili din coadă și trag cu coada ochiului peste ocean. Fără de folos. Acolo, dincolo de marea cea mare, pe unchiul Sam îl doare exact în părțile dorsale de România noastră. El o vede exact așa cum este: o țara mică, aproape fără identitate, fostă comunistă, cu resursele  epuizate și aflată la marginea îndepartată a intereselor sale dimensionate la nivel global.
Grav mai este că nimeni, niciodată, nu-i va trage la răspundere pe adevarații vinovați. Pe aceia dintre noi care au distrus Armata și care au vândut sau au cedat, incalificabil, suveranitatea țării. Pe aceia care, investiți cu încrederea poporului dar mânați de interese meschine, au demolat o armată puternică și care, fluturând stindarde reformatoare mincinoase, au lăsat fără apărare proprie, la mila altora, o națiune cu douăzeci de milioane de suflete. Sintagma mult trâmbițată ” îi va judeca istoria” este doar o iluzie, o lozincă mincinoasă sub acoperirea căreia politicienii iresponsabili  pot comite (și au săvârșit deja) cele mai teribile crime împotriva acestui popor mult prea răbdător și inexplicabil de nepăsător cu viitorul său. Aceeași istorie ne învață că poate fi devastator pentru o națiune să socotești că apartenența la o coaliție militară  înseamnă atât renunțarea necondiționată la propria armată cât și abandonarea apărării țării tale în mâinile unor străini, fie ei și prieteni de moment. Armata ta, deși te costă, rămâne. Odată distrusă, ea este aproape imposibil de refăcut. Coalițiile, chiar și cele mai stabile, deși costă și ele, sunt trecătoare. În ultimul secol, România a traversat, din punct de vedere militar, cel puțin zece coaliții. Cu excepția ultimei, de toate celelalte s-a ales praful…

La 20 iulie a fost Ziua Aviației. Cele treizeci de avioane de luptă MIG 21 (tip de aeronavă intrat în fabricație cu 57 de ani în urmă!), modernizate și destinate să apere un spațiu aerian de 238 mii kilometri patrați (revenindu-le fiecăruia circa 76oo Kmp!) au zburat demonstrativ de ici-colo deoarece, în mod concret, resursa lor de zbor este aproape epuizată. Și apoi, mai ușor pentru ele, MIG-urile s-au lăsat vizitate ancorate la sol. Acolo, pe aerodrom, ele au exaltat copiii, mult prea mici și neștiutori pentru a înțelege la adevărata sa dimensiune tragedia Armatei române.

 

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*