Permiteţi să vă pup bombeul?

Prieteni, vă dau un sfat: nu încercaţi să aflaţi cât ne mai aparţine din România. S-ar putea întâmpla să aveţi o surpriză extrem de neplăcută.

De un sfert de secol vindem aproape pe degeaba, cu amănuntul sau angro, tot ce ne-a  aparţinut. Până mai zilele trecute ne mai rămăsese pământul pe care călcăm. Dar iată, nu-l mai avem. Este deja pe tarabă, ambalat într-o lege şi cu eticheta preţului lipită pe el. Glia va aparţine cui o cumpără mai repede. Oricui din lumea asta mare. Se vinde cu tot ceea ce se află pe ea. Cu noi oamenii, cu sate şi oraşe. Împreună cu aerul de deasupra şi cu ceea ce se găseşte în adâncuri. Sau fără. La bună alegere.

Privind cum se comportă cu România cei care ni se declară prieteni, adică aliaţii şi totodată cumpărătorii noştri, ne dăm seama că ei au deja în buzunar, bine împachetată, o bună parte a politicienilor care ne conduc. Desigur, partea unde se află  cei importanţi. Cei care contează.

Doar aşa ne putem explica cum, indiferent pe cine am ales să cârmuiască ţara, am constatat mai apoi că era o persoană deja arvunită. Ori cumpărată, de-abinelea.

Alfel nu ar fi de înţeles slugărnicia cârmuitorilor nostri. Şi nici tremuratul pantalonilor de pe ei la cea mai mică încruntare a oricărui neicanimeni din afară, nici deştept, nici frumos, dar al cărui unic merit este că s-a născut ceva mai la apus.

Nu s-ar explica obrăznicia cu care, dincolo de orice uzanţe diplomatice,  reprezentanţi mărunţi ai unor state cu pretenţii, justificate sau nu, de lider mondial se amestecă în politica noastră internă. Ne impun conduite şi ne ţin lecţii despre o morală niciodată respectată de ei.

Nu s-ar înţelege în niciun fel  susţinerea, de către aleşii noştri, unor „proiecte” care în mod evident aduc deservicii ţării şi, până în viitorul îndepărtat, poporului care i-a ales. „Proiecte” care, se vede şi de pe lună, sărăcesc şi mai mult o ţară deja jecmănită.

Nu ar fi de crezut că legile noastre, româneşti, trebuie aprobate întâi  în cabinete aflate la mii de kilometri distanţă, de nişte persoane cărora puţin le pasă de soarta locuitorilor din această parte a lumii. Că a devenit obligatoriu ca deciziile parlamentului naţional să fie avizate de partenerii noştri externi, unii fiindu-ne aliaţi dar crezându-se stăpâni. Adică, să ne conducem după legi interne parafate de aceia care sunt în fapt cumpărătorii tradiţionali din talciocul în care  România, prin voinţa lor, a fost transformată.

Tot astfel, este imposibil de priceput cum poate fi condus un stat de către un premier cu ochii în pământ, cu genunchii bătătoriţi de covoarele aflate faţa uşilor colonizatorilor noştri moderni de la care aşteaptă, în poziţia sluj, aprobarea pentru cea mai neînsemnată decizie guvernamentală. Ori cum poate apăra suveranitatea ţării un preşedinte care, pentru a-şi păstra privilegiile, face mătănii, închinându-se spre Bruxelles aşa cum se închină musulmanii spre Mecca. Un presedinte de ţară care merge, lăcrimând, cu pâra pe la „licurici”, comportându-se ca un ciripitor de rând, de cele mai multe ori inventând turnătorii pentru o răsplată mai grasă.

Întâmplările politice ale ultimului timp, ciorovăielile dintre cei pe care i-am ales pentru a ne conduce spre prosperitate, au scos la suprafaţă, în toată hidoşenia lor, adevărurile de mai sus. Au dezvăluit, la întreaga sa dimensiune, tragicul statut al coloniei care suntem. Ne-au permis să descoperim realitate ascunsă cu grijă după cuvinte frumoase, pitită în spatele unor principii false, mincinoase şi evident manipulatoare. Da, evenimentele politice recente au adus la lumină, în faţa celor cu ochii deschişi, o parte (numai o parte!) din muntele de minciuni ascuns în mâlul puturos al politichiei dâmboviţene.

La ce să ne aşteptăm? La nimic bun. La consolidarea statutului de ţară de rangul trei, în curând spartă în bucăţi pentru a fi mai uşor de înghiţit de ceea ce va fi Uniunea Statelor Europene (USE). La desfiinţarea brutală, lăsând impresia că ni se face o favoare, a tuturor structurilor naţionale care ar putea reprezenta o eventuală piedică în demersul edificării USE. La a continua să fim, ca ţară, o slugă acceptată în casa celor cu adevărat egali. O entitate, adusă deja la starea de „neînsemnată”, al cărei unic privilegiu va fi acordarea mărinimoasă a permisiunii de a pupa (în semn de adânc respect!), pe sub masă, bombeul cizmelor jupânilor binefăcători.

 

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*