Summitul Uniunii Europene din decembrie 2013 marchează pentru România (dar şi pentru alte state membre ale Uniunii ) desfiinţarea definitivă a industriilor proprii de apărare.

Comparând Uniunea europeană, o uniune de state independente, cu SUA, specialiştii europeni ai Agenţei Europene de Apărare (EDA) şi ai NATO au constatat că este rău ca pe continent să existe mai multe categorii ale aceluiaşi tip de armament. Adică ne permitem ca noi, statele europene ale UE, să fabricăm 10 tipuri de tancuri în timp ce America produce doar unul. Similar s-a manifestat logica EDA şi pentru avioane, elicoptere, armament de infanterie, transportoare blindate, muniţie etc. Şi, a spus EDA, nu este deloc bine.

Concluzia? Firească! Pentru o mai eficientă apărare, în UE să fie fabricat doar câte un tip din fiecare categorie. Doar un unic tip de avion, de tanc, transportor blindat etc. Şi nimic mai mult.

Cine să fabrice? Aceia care au cea mai mare putere financiară şi pot produce armament competitiv atât pe piaţa internă a Uniunii cât şi la export.

Ce se va întâmpla cu ceilalţi care, până acum, îşi asigurau din industria militară internă parte din necesar? Vor trebui să renunţe la componenta militară a industriilor naţionale şi să cumpere totul de la „norocoşii” care vor avea dreptul să fabrice armament.

Vă este clar? Mie da! Înecaţi în dezastrul financiar pe care singuri l-au generat şi insistând pe drumul ilogic spre constiuirea Statelor Unite ale Europei (SUE), cei care stăpânesc UE caută noi soluţii pentru ieşirea din rahat. Şi s-au gândit să împuşte doi iepuri dintr-un singur foc. Să câştige mai mulţi bani şi totodată să mai bifeze un pas pe drumul spre (SUE), transformând EDA  (o agenţie fondată în 2004 cu scopul declarat de a se ocupa de cooperarea între industriile de apărare ale statelor suverane ale Uniunii) într-o structură suprastatală prin care să se asigure că doar câteva dintre statele puternice vor mai avea dreptul să producă armament. Armament fabricat cu banii lor, dar şi cu banii noştri pe care vom fi obligaţi să-i dăm în interes comunitar. Toţi ceilalţi n-au decât să-şi desfiinţeze propriile industrii de apărare, să-şi treacă în şomaj miile de specialişti, să-şi închidă unităţile de producţie existente şi să cumpere de la cei mari!

Iar aceştia, marii, vor avea dreptul şi binecuvântarea celorlalţi pentru a încasa tot. Atât banii din vânzarea spre statele membre dar şi din export. Să-şi asigure  beneficiile unei industrii proprii de apărare cu sute de mii de specialişti, dar şi o piaţă imensă, limitată practic doar de puterea lor de a produce.

Desigur că întreaga acţiune este îmbrăcată frumos : „Pentru Europa este cu adevărat o inovație, pentru că ne putem pune resursele laolaltă în așa fel încât să putem furniza pieței un produs, ceea ce în prezent nu se întâmplă”  a spus Herman Van Rompuy, în cadrul conferinței de presă comune cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Mai cu piciorele pe pământ, înţelegând foarte bine păcăleala, David Cameron, prim-ministrul britanic, spune tare şi răspicat: “Este normal ca națiunile să coopereze în domeniul apărării pentru a ne asigura securitatea. Acest lucru este în interesul nostru, dar nu este bine pentru UE să se doteze cu capacități comune, cu armate, cu mijloace aeriene. Trebuie să facem o distincție clară între cooperare, care este bună, și capacitățile UE, care sunt rele”.

Oricum, întors sănătos de la summit, iubitul nostru preşedinte ne-a adus la cunoştinţă prin aproape zilnica baie de televiziune, că specialiştii militari trebuie să  treacă de îndată la treabă cu desfiinţarea fiindcă, începând cu 2015, adio arme şi tehnică de luptă fabricate în România. Desigur că domnia sa nu are coloana vertebrală (e şi operat…) a domnului Cameron şi nici respectul faţă de ţară pe care îl are premierul britanic. Pe domnul preşedinte nu-l interesează consecinţele dezastruoase pentru economia naţională, pentru statutul României de stat suveran, pentru viitorul a zeci de mii de specialişti cu înaltă calificare, pentru tragedia fără de întoarcere în care împinge ţara ce l-a ales în cea mai importantă funcţie din stat.

Ca un marinar disciplinat, a ridicat mâna la chipiu, a pocnit din călcâie şi a trecut la treabă. Ce treabă are el cu poporul? După el, potopul!

Sunt convins că se vor găsi câţiva care vor striga că nu-i adevărat, că de fapt UE ne vrea binele, că nu am înţeles eu cât de fericiţi vom fi după etc. Le-aş răspunde că sunt de acord şi de fericirea aceea să aibă doar ei parte.