“AURUL

Mă simt insultat. De câteva ori pe zi o reclamă agresivă, având aerul că se adresează unor triburi pierdute în jungla amazoniană oferindu-le bucăţele de sticlă colorată, îmi jigneşte inteligenţa şi îmi testează răbdarea. Din televizor, dar şi din ambianţa feerică a Munţilor Apuseni, o corporaţie canadiană, care vrea aproape pe degeaba şi pentru totdeauna aurul Apusenilor, încearcă să mă convingă cât de fericit o să fiu după ce voi rămâne fără el. Fără aur!
Personaje cu aer doct, superior şi plin de suficienţă, fac socoteli absurde prin care să-mi demonstreze ce idiot sunt că nu mă duc să-l bat măr pe românul care se împotriveşte măreţului proiect. Măreţului furt! Între ele, personajele cu aere de deştepţi, apare un bancher sau consultant bancar, sau pensionar după cum se laudă, numit Baltazar. Un oportunist veros în căutare de parale, care se dă drept specialist şi mă invită, insistent, să iubesc corporaţia misionară care vrea să-mi facă bine cu de-a sila. Mi se face scârbă…
Ministrul mediului, udemerist, împreună cu ministrul culturii române, tot udemerist, au făcut o vizită la faţa locului pe 28 aprilie a.c. La Roşia Montană.
Au avut amabilitatea de a vorbi româneşte şi aşa am priceput că dacă până acum au existat împotriviri (în opinia mea întemeiate), de acum înainte se va deschide calea. Cică acolo, în locul acela sfânt mângâiat tandru de însăşi istoria neamului, este o mizerie. De ani de zile nimeni nu face nimic. Apele sunt murdare şi munţii viciaţi. Şi, spune ministrul mediului, e păcat ca acum, când au apărut providenţialii investitori, să nu răspundem solicitării acestora. Desigur, analizând atent înainte…
Până acum proiectul era respins tocmai fiindcă nu convinseseră pe nimeni că lucrările lor de minerit nu vor degrada iremediabil mediul.
Acum, cei doi miniştri patrioţi au constatat că e invers. Au văzut ceea ce nimeni nu descoperise până acum. Că mediul este deja agresat inadmisibil de nonacţiunea cu cianuri. Este gata poluat de noi, cei care în ignoranţa noastră nu înţelegem cât de curat va face canadianul în Ţara Moţilor. Îl citez pe domnul Laszlo Borbely, ministru: „Este inadmisibil ca nimeni să nu ia nici o măsură şi să se permită această poluare. Este vorba de o investiţie de 700.000 euro, în timp ce, conform informaţiilor primite, Roşia Montană Gold Corporation a investit deja 376 milioane de dolari.”
Aţi priceput? Eu, până acum, nu. Înţeleg că la Roşia Montană este o poluare de neimaginat pentru că statul român n-a fost în stare să dea 700.000 euro în timp ce canadienii au dat deja aproape 400 de milioane de dolari… Şi?
Mai citiţi odată ce spune, româneşte, domnul Borbely.
Tot n-aţi înţeles? Ce naiba, sunteţi copii? Acum îmi este clar, fraţilor. S-a bătut palma! Gata. Canadienii au cedat. Dau paraîndărătul solicitat deşi până acum s-au ţinut mari şi tari. Şi astfel, domnul ministru a descoperit brusc ce mult iubesc canadienii România lui Decebal. Aurul ei. Pe noi, pe locuitori, mai puţin.
Eu cred că mister B de la mediu e doar un pişpirică în jocul ăsta. Alţi misteri împart cărţile. Adică, un alt domn B (unul mult mai mare), un domn V (şi el baban), un domn B ( cu ochelari şi obiceiul de a sta pe vârfuri). Şi alţii, care preferă să rămână nişte misteri misterioşi.
De ce mă insultă domnul Baltazar de la televizor? De ce se încurcă ministrul mediului şi cel al culturii în fraze româneşti? De ce suntem luaţi de proşti, de canadieni şi de conducătorii noştri? D-aia, pentru că numai aurul a mai rămas nedat! Pentru totdeauna. Încă.”

 Scriam cele de mai sus pe data de 3 mai 2010. Aceia care nu mă cred pe cuvânt,   pot deschide la  http://teopal.com/?p=134.

Iată, au trecut de atunci trei ani şi jumătate. Azi, cu foarte mici excepţii, alţii sunt actorii principali de pe scena politică. Insistenţa celor care “ne doresc binele” a trecut deja pe o altă scară a  intensităţii. Acum nu ne insultă priceperea numai domnul Baltazar. Domnia sa a părăsit această lume pe la sfârşit de decembrie 2012… Acum, presiunile “prietenilor” externi se cumulează cu stăruinţa în a ne “îmbogăţi” a guvernanţilor. Ca urmare, într-un heirupism năucitor, astăzi ne jigneşte inteligenţa, explicându-ne câte beneficii vom avea fără de aur, o adevărată haită multicoloră de politruci, de aşa-zişi ziarişti, de falşi formatori de opinie prin sticla televizorului şi de mincinoşi profesionişti şcoliţi la înaltele şcoli vest-europene ori de peste ocean.

Geaba demonstraţii de stradă neîntrerupte luni de zile. Zadarnice proteste. Inutile opoziţii ale specialiştilor şi neascultată vocea poporului care nu se mai vrea furat şi batjocorit în propria ţară. Dorinţa “binefăcătorilor” veniţi din celălalt capăt al lumii este de nestrămutat iar hotărârea guvernanţilor de a le face pe plac pare de neclintit.

Mă gândesc că, peste încă trei ani, simţind deja în nări mirosul emanat de imensele lacuri cianurice, voi reveni cu scrierile de acum.

Inutil, desigur.

Fiindcă suntem deja o colonie europeană de tip modern, subjugată financiar, economic, militar şi politic. Fiindcă identitatea naţională aproape nu mai există. Fiindcă voinţa noastră ca locuitori ai acestui teritoriu, ca popor recunoscut cândva pe harta lumii, nu mai contează. Fiindcă, războindu-ne între noi, vom fi pierdut definitiv războiul pentru supravieţuirea neamului acesta trăitor la gurile Dunării şi în Carpaţi.

Iar copiii noştri nu vor mai riposta la demolare. Ei vor creşte cu minţile copleşite de falsele binefaceri ale vestului, aşa cum părinţii noştri au avut decenii de-a rândul creierele impregnate cu neadevăratele lozinci ale beneficei lumini care ne venea de la răsărit…