Teribila televizibila doamna T. (din ciclul ”Pamflete amare”)

Cu siguranță nu aș fi scris vreodată despre dumneaei. Pentru mine, este doar una dintre minusculele piese de decor de pe scena pe care se joacă acum soarta României. Spectacol cu un sfârșit previzibil, după un scenariu scris de ”prietenii noștri”, stăpânii Europei.

Cu siguranță nu mi-aș fi ocupat puținul timp ce mi-a mai rămas de trăit povestind despre  năzdrăvăniile  împricinatei doamne dacă, cu ceva timp în urmă, atunci când se hotăra soarta pensionarilor militari, nu aș fi auzit-o cu urechile mele vomitând inepții pe gura-i smochinită. Prostii demne de Antologia ignoranței la români, rostite doct, degajat, inconștient  și voit convingător în fața a milioane de oameni.

 Apariție aproape zilnică la cel puțin două posturi de televiziune, doamna T. pare a fi persoana care însumează întregul spectru al cunoștințelor umane. De la atât de încurcata problematică a pensiilor militarilor români și până la politica de asfaltare a primarului Chișinăului. Trecând în galop prin oricare alte mari impasuri ale lumii contemporane, doamna T. are soluții. Ea, alergând cu suflul tăiat de la o televiziune la alta, deversează necontenit idioțenii și, fără să clipească, emite cu emfaza ignorantului autentic pretenții de cunoscător universal. Pare a fi un Leonardo da Vinci cu fustă al secolului nostru întrucât, de la Leonardo încoace, nimeni n-a mai însumat atât de temeinice cunoștințe despre universul lumii în care trăieste.

 Iată cum o caracteriza un ziarist acum doi ani, perioadă după care, firesc, apetitul de comentator atotștiutor al doamnei a mai evoluat:  ”Dacă ai răbdare să o asculţi, în mai puţin de două ore de conversaţie, te stoarce ca pe un burete şi te îmbibă din nou cu informaţii despre te miri ce. Oana şi Pepe, Moni şi Iri, Stephen Hawking, cele opt broaşte ţestoase din curte, Osama bin Laden, falimentul Greciei, sfârşitul lumii, Fukushima, Dominique Strauss-Kahn, Legea Învăţământului, motanul preferat, SOV, nivelul oceanului planetar sau Poli-Oţelul sunt câteva din temele despre care femeia a emis păreri în numai 120 de minute. Ea nu e vedetă TV. E o sintagmă”.

Dar  cine este, de fapt, această doamnă T.? Acum în vârstă de 57 de ani, doamna T. a fost profesoară de matematică, apoi  ”om de afaceri”.  Astăzi, fără de tăgadă, recunosc alăturându-mă gazetarului, a devenit o autentică sintagmă. Adică, în conformitate cu DEX :”Un  ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparținând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul”.

 Care să fie motivul mirificei transformări?

Dacă ar fi să-i luăm în seamă propriile declarații, doamna T. a ajuns la stadiul de  vedetă pricepută în toate cele întrucât, după anul 2008 când, se pare, a încheiat capitolul afaceri: ”mă plictisesc îngrozitor acasă” . Și a plecat din casa ei, intrând ca o pioneză în călcâi, direct în sufrageria noastră.

Ca să-și alunge plictisul, bântuie neobosită televiziunile. A devenit dependentă. I se pare că este buricul faptului divers și că fără prezența sa cel puțin trei mari televiziuni ar da faliment. Cu nonșalanță, recunoaște: ”Când nu sunt în direct la TV stau şi mă cert cu televizorul. Cred că o să mor pe scaun la vreo emisiune”

Și sunt convins, scârbit fiind de agasanta doamnă T, că cel mai bine a caracterizat-o un domn care i-a transmis  pe cel mai cunoscut site de socializare temerea sa principală. Dar s-o ascultăm pe însăși doamna T povestind despre acest episod memorabil: “Mi-a zis unu’, pe Facebook:  ‘Mi-e frică să deschid robinetul că o să curgeţi odată cu apa!”.

Și cum la robinetele noastre curge apa murdară, omniprezența doamnei T în șuvoiul infestat al instalației sanitare nici n-ar trebui să ne mai mire. Se află exact la locul său.

 

 

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*