Perpetua bulibaseala

Ați mai auzit ceva despre pensiile militarilor? Despre acele acte reparatorii care trebuiau adoptate în regim de urgență, conform asigurărilor guvernamentale?  Nu-i așa că, după agitarea ”măririi”, s-a făcut (a câta oară?) liniște. Importanți au devenit  acum Voiculescu și ai săi, Becali și familia, Băsescu si băile de mulțime.

 La adăpostul liniștii, ”organele” lucrează. În tăcere, fără cel mai mic semn de avertizare, mii de pensii sunt recalculate în minus. Te trezești, pur și simplu, că de azi ai pensia micșorată. Ca în vremea haiduciei! Iar cei care, într-o entuziastă bătaie de joc, taie venituri și fură drepturile sunt de negăsit. Oriunde te-ai adresa ca păgubit, ești îndrumat în altă parte sau ești tratat, românește, cu cel mai autentic sictir. 

Iată de ce încerc, atât cât îmi ajută memoria, să evidențiez mai jos fățărnicia celor care inițial, din interes politic, s-au arătat revoltați de bătaia de joc la care au fost supuși pensionarii militari și au promis repararea imediată a nedreptății.  Ipocrizia de care  dau dovadă, acum, aceleași personaje aflate, de data aceasta, în postura de aleși, mă determină să fiu extrem de neîncrezător în promisiunile lor.

Să ne amintim, împreună:

 

Noiembrie 2012. Domnul prim-ministru Ponta: “Am devenit specialist pe probleme de apărare în ceea ce ține de finanțarea apărării și de pensii. În continuare am discutat și acum (în USL, n.red.), trebuie în bugetul pe 2013 să rezolvăm problema acelor pensii, cei 20 și ceva de mii de militari cărora li s-a calculat greșit, au pierdut foarte mult la pensie”.

 Decembrie 2012. Domnul prim-ministru Ponta: “Un mesaj special vreau să-l transmit către acei militari, e vorba de un număr de aproximativ 7.000, (sanchi, sunt vreo 30.000… n. mea) din Ministerul Apărării şi încă câteva mii din Ministerul de Interne care au avut de pierdut la momentul recalculării pensiilor. În bugetul pe 2013 şi în mod eşalonat trebuie să îndreptăm şi acest lucru”.”Cu atât mai mult şi pentru cei 10% -12% avem obligaţia şi în bugetul pe 2013 avem intenţia clară de a-i aduce şi pe ei la nivelul la care ceilalţi colegi în mod meritat au ajuns”.

 28 martie 2013. Domnul prim-ministru Ponta: “10% au avut de pierdut. Şi pentru cei 10% trebuie să facem un act de dreptate. În primul rând, de recunoaştere a unor drepturi, că asta e important pentru ei şi după aceea, sigur, să găsim şi soluţia financiară. Cum o să reuşim să acoperim – nu am încă răspunsul astăzi, că dacă îl aveam îl anunţam eu, vă daţi seama”.

11 aprilie 2013. Domnul premier Ponta: „A fost o idee absolut convenită în cadrul USL în luna ianuarie, le-am prezentat-o celor de la FMI, ca măsura pentru obţinerea unor venituri, exact în contextul obţinerii unor venituri pentru pensionarii militari, cei 15.000, iar cei de la FMI au spus le daţi banii, influenţa anuală este de aproximativ 100 -110 milioane lei, dar cum îi obţineţi. Având acordul în interiorul USL am spus că îi obţinem din această taxă pentru bugetarii care au salarii foarte mari. Acum dacă nu mai sunt de acord liberalii trebuie să căutăm în altă parte cei 110 milioane lei pentru a-i da la militari”.

Aprilie 2013. Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a declarat ca ministerul pe care il conduce are posibilitatea ca inca din anul 2013 sa plateasca diferenta de 10 la suta retinuta pensionarilor militari, daca Parlamentul va adopta proiectul de lege care prevede aceasta majorare. “Ministerul Apararii si Ministerul de Interne, asa cum spune domnul ministru Stroe, au posibilitatea ca, din bugetul acestui an, daca legea va intra in vigoare pentru cei 10 la suta pe care i-au pierdut la pensii, sa platim aceste pensii inca incepand din anul 2013, sau diferenta”. “Premierul a spus ca exista premise ca, juridic, aceasta problema sa se rezolve de la 1 ianuarie 2014, dar tot dânsul a precizat ca, daca proiectul de lege va fi adoptat de Parlament, Ministerul Apararii si Ministerul de Interne, care au majoritatea pensionarilor, vor gasi resursele necesare ca legea sa fie aplicata din momentul in care va fi adoptata si publicata in Monitorul Oficial”.

16 aprilie 2013. Domnul premier Ponta: “Astăzi o să avem din nou în discuţie proiectul de lege depus de un număr de parlamentari privind pensiile pentru cei 18.000 de pensionari militari, de la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi servicii de informaţii şi să găsim soluţia cea mai bună care să fie şi suportată de buget şi să dea o perspectivă clară în viitor asupra situaţiei acestor persoane”.

22 mai 2013: Întrebat de jurnalişti de când va fi aplicată legea privind pensiile militare aprobată, astăzi, de Senat, premierul a răspuns că nu ştie să spună acest lucru.”Este o iniţiativă parlamentară, pentru 2013 am spus foarte clar că nu există prevăzute sume în buget, dar de la 1 ianuarie 2014, dacă este această lege, putem să le punem în bugetul pe 2014. Nu ştiu însă în cât timp se va finaliza procedura parlamentară”.

O fi 2013? O fi 2014? Sau mai apoi, la Paștele Cailor?…Desigur, bâlbâielile sunt mult mai numeroase și mai degradante pentru cei care au cerut votul promițând ”Dreptate până la capăt”. Chiar și în legea, adoptată cu o covârșitoare majoritate, după îndelungi amânări, în Senat ( nu-i cameră decizională), au fost introduse ”șopârlițe” care discriminează pe mai departe pensionarii militari, mai ales pe aceia de la care s-a furat și încă se mai fură.

După cum bine știți, problema este departe de a fi definitiv tranșată. Mai ales în ceea ce privește returnarea banilor reținuți și dispăruți în neant timp de aproape trei ani. Se dă încă vina pe pe oricine și orice, de la FMI la imposibilitatea suprataxării, de la micimea bugetului la mărimea evaziunii, de la nivelul precar al economiei  românești la criza din zona euro…Și, tare îmi este teamă că, începând cu ianuarie 2014, mii și mii de pensionari militari spoliați de drepturile lor legitime  vor fi puși iarăși să alerge pentru ca, de data aceasta, să demonstreze cu acte celor care au furat că au fost furați. Numai așa, ca să-i mai chinuiască un piculeț și să se mai amâne încă  o dată ”dreptatea până la capăt”.

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*