Scrie undeva, printre paginile mult prea murdărite ale Constituţiei că, periodic, pentru rezolvarea problemelor importante pentru tine, poporule, va trebui să fii consultat. Nu contează că o mulţime de probleme extrem de importante pentru tine au fost deja tranşate de însuşi preşedintele ales, ori de acoliţii săi, fără a te mai întreba.

De ce îşi permit ei o asemenea libertate? Pentru că, a apărut de undeva, nimeni nu ştie cu adevărat de unde, ideea că tu, poporule, eşti prost. Tu nu-ţi cunoaşti interesele. Mergi de-amboulea, ca turma, unde te mână instinctele, ori manevrele unora sau ale altora. Aşa că ei, cei aleşi mai mult sau mai puţin adevărat de către tine, hotărăsc pentru tine şi te împing, chiar împotriva voinţei tale (socotită imatură, ca să nu spună de-a dreptul tâmpită), spre orizonturi văzute numai de ei. Spre acolo unde strălucesc numai interesele lor. Pentru că tu, imatur cum eşti, nu poţi pricepe că de fapt fiecare dintre aceia ce-ţi batjocoresc drepturile şi viitorul, îţi vor binele. Binele pe care nu îl poţi vedea în nepriceperea ta, dar care te aşteaptă, negreşit, acolo, undeva în viitorul neprecizat, dar sigur.

Dar cine sunt ei? Să-l ascultăm pe Eminescu. Ne spune el, cu vorbele pe care acum un secol şi jumătate, în 1877, le aşternea în ziarul „Timpul” adunate în ciclul „Icoane vechi şi icoane nouă:

“Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învaţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor”.

Îi recunoşti? Ei sunt, poporule, cei care îţi spun ţie că eşti prost!

Aşa se face că, unul dintre aleşii tăi, mai bine sau mai puţin bine ales, tras din tagma celor descrişi de marele poet, s-a transformat din slugă a ta, cum se jurase să fie, în stăpânul tău. Ţi-a luat banii, ţi-a vândut pe nimic şi aproape pentru totdeauna bogăţiile, te-a alungat fără ruşine din vatra ta strămoşească, te-a făcut de râsul lumii, te-a batjocorit şi insultat, te-a îndatorat pentru generaţii şi, mai presus de toate, te socoteşte prost.

Atunci când, după ani de răbdare şi mii de zile de suferinţă, constituţional consultat, ai spus că el, sluga devenită stăpân, trebuie să plece, ţi-a râs în faţă: „Tu, poporule, nu contezi! Tu eşti întrebat, din când în când, doar pentru a împrăştia spre vestul neiertător un damf de democraţie. Mai departe, voinţa ta este nulă”

Acoliţii săi, cei numiţi mai sus pe numele lor adevărat de către poetul simbol al românităţii, au ridicat bariere, au adunat de partea lor până şi morţii şi, în cele din urmă, după scremeri nenumărate, jelanii spre înalta poartă dinspre apus şi indignări de vodevil, au socotit că şase indivizi, vânduţi politic dar purtând la vedere robele independenţei, ştiu mai mult şi au mai multă putere democratică decât şapte milioane de români. Şi gata. Basta! Dincolo de asta, doar deşertăciune!

Consultarea ta, poporule? O farsă.

Puterea ta, poporule? Doar un mit.

Ai fost nedreptăţit. Te simţi ignorat. Şi? Cui îi pasă? Acum poţi protesta, nimeni te ia în seamă. Îţi poţi striga nedreptate prin pieţe, în faţa palatelor unde ei îşi planifică profiturile sau, înconjurat de jandarmi, pe marile bulevarde. Nimeni nu te ascultă. Ei, aceia care printr-un miracol dincolo de firesc au supravieţuit un veac şi jumătate exact aşa cum i-a văzut Eminescu, au alte treburi. Îşi împart banii, demnităţile, funcţiile administrative, petrec în cele mai luxoase staţiuni ale lumii şi se veselesc cu banii furaţi de la tine.

Şi, între două băuturi fine, se gândesc poate, poporule, când să te mai consulte încă o dată. Fiindcă, din când în când, occidentul ce ne mângâie pe creştet sau ne bate cu nuieluşa la fund,are nevoie de un damf de democraţie. Venit taman de aici, din spaţiul carpato-dunăreano-pontic…