MOTTO: Porumbul nu se poate aştepta la dreptate când judecătorii sunt găini (proverb african)
Este aproape dincolo de logica simplă. Dincolo de logica aceea, minimală, aflată în mintea fiecărui om care are judecata la ea acasă.
Trăim ca prizonieri într-un teatru al absurdului. Vedem cum un cetăţean, care din motive complet peste înţelegerea mea a ajuns preşedinte de ţară, reuşeşte să întoarcă pe dos o naţiune. Acest cetăţean, absolut neînsemnat intelectual şi complet lipsit de moralitate, posesor al unor tare comportamentale aflate la graniţa patologicului, cu un nume predestinat duhorii pe care o emană cu fiecare gest şi cu fiecare propoziţie a sa, spune minciună după minciună. Amestecă şi transformă (în avantajul său!) legi pe care nimeni nu se gândise să le pună la îndoială. Se contrazice cu vehemenţă aproape la fiecare apariţie publică. Aruncă cu noroi în tot ce mişcă. Îndeamnă cetăţenii la boicotul unui referendum absolut legal. Cere deschis, pe posturile de televiziune, nesupunere civică din partea administraţiei locale. Atacă în mod consecvent un guvern, bun sau prost, dar constituit conform legilor româneşti. Afirmă, contrar oricărei raţiuni politice, că parlamentul a dat o lovitură de stat. Susţine, absolut ilogic, că poporul (întregul popor!) nu face altceva decât să legitimeze lovitura de stat a parlamentului. Manipulează procurori şi dă peste cap bruma de credibilitate a Curţii Constituţionale. Ameninţă cu puşcăria demnitari de rang înalt şi asmute oamenii ce-i sunt încă fideli, în stil pur mafiot, să încalce legea spre a-i speria şi intimida pe cei ce nu i se supun lui. Plânge (ca odinioară pe umărul încă preaviului Stolojan) în poala unor demnitari europeni, prezentându-şi propria ţară ca fiind o junglă crescută brusc în chiar leagănul inocent al democraţiei continentale. În spatele său, o maşinărie uriaşă, supusă dispariţiei odată cu el, îi susţine cu înverşunare fiecare demers. Toate, numai şi numai pentru că milioane de cetăţeni s-au săturat, după opt ani de răbdare, de fiţele, minciunile şi şmecheriile sale. Toate, pentru că o jumătate de ţară îi spune: „Gata, pleacă de unde ai venit!”
Şi, din nou dincolo de raţiune, mai există oameni care îl cred. Tot în suferinţa raţiunii, ca într-un stop cadru, o ţară întreagă îl priveşte fără reacţie. Instituţii plătite pentru a pedepsi astfel de derapaje, oricine ar fi autorul lor, se complac într-o espectativă vecină cu hipnoza. Români ce par serioşi, personalităţi de prim rang ai spaţiului europen, ziarişti cu vechi ştate şi cu o carieră de prestigiu, îl compătimesc. Pe el, pe vinovatul principal! Îl consideră, în mod incredibil şi în complet antagonism cu realitatea, un Don Quijote al democraţiei pierdut (în plin secol XXI !) într-o ţară pe cale de a se întoarce în negura comunismului.
Vedem, totodată, debusolaţi în credinţa noastră (sădită cu grijă de prietenii europeni), că Uniunea Europeană nu înseamnă solidaritate, respect, imparţialitate, egalitate în drepturi şi în obligaţii. Simţim, prin cei ce o conduc, o Uniune părtinitoare, mânată de interese meschine şi măcinată de grave lupte intestine. Gata să se transforme pentru cel slab într-un stăpân care dictează conduite guvernamentale, care aplică presiuni asupra unor instituţii naţionale democratice şi acuză nefondat (aparent neinformată) guvernul unui stat membru. Care se amestecă în mod incalificabil în treburile noastre interne şi care cere imperativ acţiuni dincolo de legislaţia statală. În cotradicţie cu ea, cu legislaţia! Care tratează România ca pe un vasal supus şi mut, biciuindu-l ori doar dojenindu-l, în funcţie de dispoziţia, de orientarea politică şi de interesele de moment a celor care fac jocurile la Bruxelles. Care apare în ochii cetăţeanului român ca fiind o construcţie politică ostilă, destinată satisfacerii de pofte, călărind, fără şa, popoare considerate de mâna a doua.
Şi, sechestrat pe unul din scaunele ultimului rând al acestei săli de spectacol cu uşile zăvorâte, tu, românul pălmuit de vremuri, rămas fără reperele morale care te mai menţineau în normalitate, mai ai puterea să te întrebi: „Asta să fie adevărata faţa a Uniunii Europene? A construcţiei democratice căreia ne-am alăturat cu atâtea speranţe de prosperitate?”
Nu ai răspuns. Dar pare tot mai clar că întreaga suită de compromisuri şi renunţări la care ai consimţit ani de-a rândul (de bună voie ori nu), pentru care ai plătit şi încă plăteşti din puţinul ce ţi se cuvine, au fost inutile. Te-ai ales doar cu nişte stăpâni în plus. Nu cu prieteni oneşti, echidistanţi, dezinteresaţi, aşa cum ţi se promisese.
Ca tabloul să fie complet, pe fundal pulsează, când vizibilă şi când nu, voinţa exprimată prin vot de mai mulţi români decât numără o ţară ca Elveţia, ori ca Austria. Voinţa lor, deşi invizibilă pentru conducătorii Uniunii Europene, deşi desconsiderată de prim-cetăţeanul suspendat, există!
În spatele cortinei, cred eu, judecata milioanelor de suflete, care mocneşte sub aparenta ei neînsemnare, nu se va potoli până ce sursa adevărată nemulţumirii nu va fi înlăturată. De bună voie, cu sila, sau prin mâna Celui de sus.