CNAS ŞI EXAMENUL DE ADMITERE ÎN SPITAL

                                    (din ciclul “Pamflete amare”)

Acum la sfârşit de lună mai, când liliacul macedonskian s-a scuturat, am aflat în sfârşit ce condiţii trebuie să îndeplinesc pentru a fi admis în unul din spitalele care s-au construit şi din banii mei, spre a avea fericita ocazie să fiu tratat, contra cost, din banii pe care îi plătesc de o jumătate de secol Casei de sănătate. Astfel îmi pot programa din timp ce puls, ce tensiune, câtă hemoragie şi câte zile de febră să adun înainte de a-mi împacheta pijamaua şi lua drumul triajului spitalicesc. Dacă nu reuşesc din prima, mai pot încerca alte variante documentându-mă  atent din proiectul pentru klingorienii suferinzi  gândit de un colectiv de extratereştri angajaţi cu jumătate de normă la CNAS.

            Nu, nu i-am văzut personal pe invocaţii “aliens”, dar după modul cum este întocmită această propunerea a Casei care trebuie să aibă grijă de sănătatea noastră (doar de aia se numeşte “de sănătate”), nu pot crede că o minte pământeană  poate concepe asemenea inepţii. Mai ales una cazată în capul unui tip plătit gras din banii noştri pentru a se îngriji de bunul nostru tratament medical, în caz de nefericită nevoie.

            Idioţenia este atât de mare încât citind-o, până şi Atila, executorul sistemului românesc de sănătate (n-am vrut să jignesc nobila meserie de călău, numindu-l astfel), a rămas pe gânduri. Şi mai este şi azi aşa, chinuit de dilema: “s-o aprob?…să n-o aprob?…”

            Problema care se pune este că atunci când lunar ne sunt luaţi banii pentru asigurări de sănătate ( mulţi, inclusiv de la cei mai amărâţi dintre pensionari) nu s-a gândit CNAS să pună  condiţii de genul: “ai avut febră cinci zile, certificată în scris de medicul de familie, plăteşti! Nu?…atunci data viitoare, când îndeplineşti mata condiţiile!” Sau să te întrebe onor guvernul înainte de a-ţi goli hulpav buzunarul: “Stimate asigurat de sănătate, cum ai stat luna asta cu deshidratarea? Ai avut o hemoragie conform normelor?” Şi, dacă nu te-ai încadrat în cod, să nu-ţi primească banii!

Nu, tu cetăţean român, fiind prizonierul sistemului, plăteşti oricum şi ai dreptul la îngrijirea sănătăţii numai atunci când vrea un un funcţionar oarecare, îndriduit politic cu puterea de a te omorâ când şi cum doreşte el.

Bătaia de joc a atins un asemenea nivel, încât nu mai ai puterea de a reacţiona firesc. Îţi tot spui că aşa ceva nu este posibil, timp în care apar noi cazne, o nouă zi – un nou set, şi raţiunea ţi se blochează. Îţi este imposibil să admiţi că aşa ceva este cu putinţă într-o ţară a Europei civilizate, în secolul XXI. Şi până să te dumireşti, ai fost triat, catalogat, încolonat şi reîntors în evul mediu întunecat. Adus la condiţia de sclav ori paria, supus necondiţionat unor personaje sinistre care se autointitulează “conducători” şi care îşi arogă drept de viaţă şi de moarte asupra ta. Ei îţi spun când eşti bolnav şi ce trebuie să simţi pentru a fi crezut că eşti cuprins de boală, când ai dreptul la pastile şi de care fel, când poţi fi internat într-un spital sau într-un azil şi tot lor trebuie să le ceri voie dacă vrei să mai trăieşti un pic.

Este sfârşit de mai în anul 2011. S-a scuturat liliacul macedonskian, iar privghetoarea a amuţit de indignare. Pe drept cuvânt!