Bravo lor!

Proiectul  legii prin care  MAI urma să disponibilizeze (termen inventat pentru MApN şi care a devenit celebru nenorocind mii şi mii de oameni aflaţi la apogeul carierei militare) între 8500 şi 10.000 de oameni a fost respins acm două zile în Camera Deputaţilor. S-a întâmplat ceea ce nu s-a putut întâmpla cu o mulţime de alte legi care desfiinţau armata (pentru că o reducere cu circa 70%, desfiinţare se numeşte!), deputaţii din opoziţie şi unii din coaliţia guvernamentală au votat împotrivă!

Ce înţeleg eu din această tentativă reuşită temporar? Înţeleg că parlamentarii proveniţi din MAI şi cei apropiaţi de acest minister (din diverse motive) au fost capabili să-şi scoată grumazul din jugul  unui partid ultraagresiv cu indisciplinaţii şi să stopeze un demers care nu avea nici în clin nici în mânecă cu situaţia infracţională din România, reprezentând  doar un act de supunere oarbă faţă de adevăratul stăpân al ţării – FMI.

Mai înţeleg că parlamentarii foşti militari sau apropiaţi MApN ( mulţi, foarte mulţi) nu au fost niciodată capabili de un gest similar. Gest care să demonstreze că au coloană vertebrală  (ca să nu fiu vulgar spunând “sânge în instalaţie”…).

Cu ceva timp în urmă, uimit de lipsa de reacţie a parlamentarilor proveniţi din militari în faţa avalanşei de legi care îngenunchiau armata, am întrebat un fost sef al SMG cum se explică această situaţie. Răspunsul vi-l redau aproape cuvânt cu cuvânt: “Mai fiecare dintre ei a intrat într-un partid şi a plătit sume uriaşe pentru a obţine un loc în parlament, doar pentru a scăpa de puşcărie. Pentru că, atunci când s-au aflat pe funcţii de răspundere, profitând de  vremurile tulburi, au călcat în gura lăcomiei…Ei ştiu acum că orice gest de împotrivire, de independenţă faţă de linia partidului,  înseamnă un scandal mediatic imens, plimbarea pe la parchet sau DNA şi, în cele din urmă, condamnarea. Dosarele lor, gata întocmite, nesupunere aşteaptă! Uneori li se mai dă voie să mai vocifereze, ca să dea bine la prostime. Doar atât!  Când este vorba de vot, nu pot mişca în front! Chiar de ar fi să dispară până şi amintirea Armatei Române…”

Atunci, mi-a venit greu să cred că acesta ar fi  adevărul. Dar, cu cât timpul s-a scurs, viaţa a arătat că generalul avusese dreptate. Supunerea faţă de partid a fost oarbă şi dezinteresul în raport cu situaţia armatei total. Şi nu pot crede că ei, parlamentarii foşti militari, nu au înţeles imensul deserviciu pe care îl aduceau organismului militar de fiecare dată când ridicau mâna… Ruşinos!

Iată că în cazul MAI s-a putut. Ei s-au opus! Prin nu ştiu care manevre politice sau nu. Prin nu ştiu care pârghii de influenţă sau nu. Prin nu ştiu care presiuni, promisiuni sau, poate, pur şi simplu prin curajul propriei opinii.

Bravo lor!